Cea mai mica specie de urs, care are si cea mai scurta blana este ursul cocotierilor (Helarctos malayanus) care populeaza padurile de esenta tare din Asia de Sud-Est.
Acest urs adoră mierea și fructele dulci, petrecându-și cea mai mare parte a timpului cățărându-se în copaci și hrănindu-se cu diverse plante și insecte.
Acest urs este foarte bine adaptat la viata vegetala, se catara cu usurinta in copaci si culege cu placere fructele cele mai dulci. Isi petrece majoritatea timpului in copaci, de multe ori doarme intr-un cuib rudimentar construit din crengi rupte sau indoite. Alaturi de fructele de padure, hrana sa consta si din lastari, nuci de cocos, radacini, muguri, mici mamifere, oua, larve si plante.
Are o mare placere sa manance mierea albinelor salbatice, de aceea mai este numit si ursul-de-miere. De asemenea, pentru ca este raspandit in Peninsula Malaya este numit si ursul-malaiez. Localnicii il poreclesc si ursul-caine deoarece are corpul indesat la fel cu cel al cainilor si blana scurta.
Caracteristicile fizice și adaptările unice ale ursului cocotierilor
Ursul cocotierilor este singurul urs cu adevarat tropical, un mare omnivor care este activ mai ales noaptea. Are lungimea corpului de 1,1-1,4 m si poate cantari in jur de 50-65 kg. Femela este putin mai mica decat masculul. Corpul este acoperit cu blana cu par scurt, de culoare ce variaza de la negru, la maroniu, cenusiu si ruginiu, iar coada este foarte scurta, doar de 3 cm.
Dieta variată a ursului-de-miere și preferințele alimentare
Are urechile mici si rotunjite, botul scurt, iar ochii mici, cu irisul de culoare neagra. Falcile sale puternice cu dinti mari si ascutiti au forta sa sparga chiar si nucile de cocos cele mai tari. Isi detecteaza hrana mai mult dupa miros, simtul sau vizual fiind mai slab. Pe bot blana este mai scurta si mai deschisa la culoare. Pe piept are o pata caracteristica numita ,,pata soarelui” care poate fi in forma literei U, ca un cerc sau alta forma neregulata, iar coloritul ei variaza de la alb la galben-crem si roscat.
Membrele sale sunt musculoase si robuste, terminate cu labe mari si golase, cu degete puternice prevazute cu gheare extrem de lungi si curbate, perfect adaptate pentru cataratul in copaci. Are obiceiul sa inconjoare trunchiul copacului cu membrele anterioare si apoi sa-l apuce cu dintii pentru a urca.
Isi foloseste ghearele pentru a rupe scoarta copacilor, pentru a scormoni dupa insecte si viermi in bustenii putrezi si pentru a scoate mierea din cuibul albinelor salbatice. Pentru a extrage hrana sa preferata – mierea, larvele din gauri si crapaturi – isi foloseste limba foarte lunga de aproximativ 25 cm. Uneori isi asaza lebele anterioare pe termitiere, apoi asteapta ca termitele sa se catere pe ele, pentru ca apoi el doar sa le ia foarte usor cu limba.
Ursul cocotierilor face parte din ordinul Carnivora, familia Ursidae si este o specie in pericol de disparitie. In ultimii ani datorita exploatarii forestiere si transformarii padurilor in terenuri agricole multe exemplare si-au pierdut habitatul lor natural, au fost nevoite sa ierneze in plantantiile de palmieri si sa se hraneasca cu lastarii acestora – fapt ce a dus la uciderea lor de catre fermieri.
Rolul ecologic al ursului cocotierilor în pădurile tropicale
Ursul cocotierilor are un impact semnificativ asupra ecosistemului pădurilor tropicale din Asia de Sud-Est. Fiind un omnivor oportunist, această specie ajută la dispersarea semințelor prin consumul de fructe, contribuind astfel la regenerarea vegetației. De asemenea, prin căutarea insectelor sub scoarța copacilor și în buturugi, ursul contribuie la controlul populației de insecte dăunătoare și la descompunerea materiei organice.
Interesant este faptul că, atunci când rupe cuiburile de albine și expune mierea, aceasta devine accesibilă și pentru alte animale din pădure, creând astfel o sursă de hrană comună. În ciuda acestui rol benefic, defrișările și vânătoarea necontrolată au redus dramatic populația ursului cocotierilor, afectând echilibrul ecologic al regiunii.
Video – Ursul cocotierilor:
