Una din speciile amenintate cu pierderea habitatului natural, datorita distrugerii acestuia de catre oameni este si cel mai mare urs care exista pe pamant si se numeste ursul urias din Alaska. Acesta poate fi ajuns din urma (ca marime) doar de ursul polar care traieste in regiunile cu gheata polara ale Extremului Nord si care este cunoscut cu denumirea stiintifica de Thalarctos maritimus. Braconajul este un alt factor care a dus la scaderea numarului de exemplare, dar si poluarea, schimbarile climatice care afecteaza direct aceasta specie.
Regiunile sudice ale Peninsulei Alaska reprezinta un areal extraordinar pentru acesti ursi, avand in vedere ca este alcatuit din zone intinse, mlastinoase, muntoase, cu lacuri mari si rauri bogate in somoni – hrana preferata a acestor mamifere.
Desi sunt mari iubitori de peste si mici mamifere, ursii uriasi din Alaska mananca si plante, tuberculi, radacini, muguri, ciuperci, ierburi, seminte, rogoz si fructe de padure. Nu refuza nici starvurile de animale pe care le gasesc ocazional in drumul lor. Cercetatorii spun ca este un animal omnivor a carui alimentatie este in principal alcatuita din substante vegetale, dentitia sa impresionand mai ales prin molarii posteriori, perfect adaptati pentru maruntirea hranei.
Acest urias ajunge la o greutate a corpului de 135-390 kg mai ales daca este mascul. Femela este de obicei mai mica si cantareste cel mult 200 kg. Inaltimea la greaban a unui urs ajuns la maturitate este de 0,8-1,1 m. Profilul lor impresioneaza prin masivitatea corpului, prin cocoasa de pe umeri si partea anterioara bombata a capului.
Coloritul blanii este predominant in nuante maronii, doar pe partea dorsala, in regiunea spatelui are o tenta de galben-inchis. Desi mersul sau este greoi, datorita corpului masiv si a membrelor anterioare si posterioare groase si puternice, el poate alerga destul de repede, are capacitatea de a inota perfect si chiar de a se catara pe arborii seculari.
Membrele au cate cinci degete, prevazute cu gheare mari, imobile, lungi si puternice, iar talpile sunt plantigrade, nu sunt acoperite cu fire de par si se sprijina perfect pe sol in timpul deplasarii. Este un vanator iscusit de somoni, se arunca in curentul de apa dupa prada si iese cu ea in gura pe malul celalalt. Ochii sunt mari si au irisul de culoare inchisa, insa acuitatea sa vizuala nu este excelenta, in schimb auzul si mirosul sunt simturile sale cele mai dezvoltate.
Aceste animale traiesc mai mult singure, doar in perioada de reproducere pot fi abservate asocieri intre masculi si femele. Isi aleg zone izolate cu hrana abundenta, din apropierea apelor si a pesterilor unde isi pot face vizuina pentru a-si creste puii sau pentru a hiberna iarna.
Perioada de imperechere are loc in lunile de primavara-vara, din mai pana la sfarsitul lui iunie. Urmatorul an, in lunile ianuarie-februarie apar puii. Acestia sunt orbi la inceput si trebuie ocrotiti si hraniti de femela. La varsta 2 ani femela intra iar in perioada de reproducere si isi alunga puii, motiv pentru care acestia sunt nevoiti sa traiasca singuri si sunt capabili sa o faca (ei stiind deja sa-si caute singuri hrana). Cand ajung sa aiba 4-7 ani ajung si ei la maturitatea sexuala.
Speranta de viata la ursul urias de Alaska este de aproximativ 20-30 de ani in mediu sau natural, in salbaticie. Denumirea sa stiintifica este de Ursus arctos gyas. Cele doua subspecii ale ursului brun din America de Nord sunt ursul Grizzly si ursul Kodiak (vezi video).
Video – Ursul Kodiak:
