„Valentine’s Day”/„Ziua Sfântului Valentin”, considerată în multe țări ca fiind și Ziua Îndrăgostiților, se sărbătorește, în fiecare an, la data de 14 februarie. Ca și sfântul care i-a dat numele, și originea Zilei Îndrăgostiților este oarecum înconjurată de mister, deoarece, pe de o parte, ziua de 14 februarie nu corespunde niciunei sărbători religioase antice, precreștine, peste care să se fi suprapus, ulterior, o sărbătoare creștină.
Iar, pe de altă parte, „Valentine’s Day”, în religia creștină, a apărut mai târziu, mai exact în creștinismul occidental (Biserica Romano-Catolică și Bisericile Protestante), când s-a decis sărbătorirea unui martir al creștinilor romano-catolici, din secolul al treilea, pe nume Valentin din Terni, călugăr sau preot, la vremea aceea, în orașul italian Terni, din regiunea Umbria.
Unele legende spun că Valentin din Terni ar fi cununat în secret mai multe cupluri de îndrăgostiți, în pofida legii celibatului pentru soldați, dată de împăratul Claudius al II-lea (268 – 270), motiv pentru care a fost condamnat la moarte și executat în ziua de 14 februarie, anul 269, fiind recunoscut, mult mai târziu, ca protector al îndrăgostiților, deși cei mai mulți istorici ai religiilor consideră această explicație ca fiind neconvingătoare, mai degrabă o supoziție.
În antichitatea romană, în ziua de 15 februarie se sărbătoreau „Lupercaliile”, petreceri orgiastice, în cinstea lui Lupercus (un faun sau alt nume dat zeului Pan, protectorul păstorilor și al țarinilor). Cu această ocazie, luperculii, preoții lui Lupercus, sacrificau un țap (ca și în cadrul Sărbătorilor dionisiace, la greci), în grota lui Lupercus, la poalele Muntelui Palatino (una dintre cele șapte coline ale Romei), acolo unde, potrivit legendelor, Lupoaica i-ar fi alăptat pe Romulus și Remus (fondatorii mitici ai Romei, fiii preotesei Rhea Silvia și ai zeului războiului, Marte), pe care i-ar fi găsit sub un smochin sălbatic, crescut în apropierea intrării în peșteră și înainte ca cei doi gemeni să fie luați de pastorul Faustulus și soția acestuia, Acca Larentia, o prostituată poreclită “Lupa” (“Lupoaica”).
De fiecare dată, la această ceremonie, participau obligatoriu și doi tineri (pentru a aminti de Romulus și Remus), îmbrăcați doar într-o piele de capră. Unul dintre preoți le făcea un semn pe frunte, cu un cuțit, iar sângele care curgea se ștergea cu o pană înmuiată în lapte, moment în care cei doi trebuiau să râdă cu voce tare (semn al reîntoarcerii la viață), după care să fugă pe străzile Romei. Femeile pe care le întâlneau și care doreau să aibă un copil în anul acela erau biciuite de ce doi, pentru a le face fertile. Era vorba, așadar, de un ritual al sacrificiului, al purificării și al fertilității. În anul 494, Papa Gelase I a interzis această sărbătoare păgână, înlocuind-o cu Sărbătoarea Sfântului Valentin din Terni, declarându-l și protector al îndrăgostiților.
Alți istorici susțin că originea Valentine’s Day/Ziua Sfântului Valentin, ca Zi a Îndrăgostiților, ține de o dată mai târzie, mai exact secolul al XIV-lea, când, în Marea Britanie catolică, ziua de 14 februarie era marcată ca fiind începutul perioadei când păsările își alegeau perechea.
Sociologul francez Jean Claude Kaufmann crede însă că diverse documente arată că abia în anul 1496, Papa Alexandru al VI-lea ar fi declarat Valentine’s Day ca „Ziua Îndrăgostiților”, combătând în același timp „valentinajul”, un obicei medieval potrivit căruia, o dată pe an, femeile puteau avea relații sexuale în afara mariajului.
Totuși, până în secolul al XIX-lea, când în Statele Unite ale Americii Valentine’s Day începe să devină o sărbătoare comercială, în multe alte țări Sfântul Valentin nu era sărbătorit ca patron al îndrăgostiților. Mai mult, în 1969, Papa Paul al VI-lea, având în vedere confuziile legate de originea Sărbătorii religioase a Sfântului Valentin, a șters-o din calendarul liturgic roman, rămânând însă în calendarele regionale.
La momentul actual, chiar și în țările catolice, cu atât mai mult în alte țări, Valentine’s Day este aproape în totalitate laicizată. În România, o anume atenție acordată Zilei Îndrăgostiților/Valentine’s Day ține de anii din urmă, de după 1990, cam din aceeași perioadă renăscând, în contrapondere și destul de superficial, și interesul pentru Dragobete, o sărbătoare autohtonă, și aceasta prea puțin fixată în subconștientul colectiv. Rămâne la latitudinea fiecăruia câtă semnificație acordă acestei zile – Valentine’s Day – ca și felului în care înțelege să o marcheze.
Valentine’s Day, sărbătoarea iubirii și afectiunii, transcende granițele și culturile, devenind un simbol universal al dragostei. Această sărbătoare încurajează exprimarea sentimentelor și aprecierea persoanelor dragi din viața noastră. Când sărbătorim Valentine’s Day, este important să reținem:
- Esența sărbătorii nu este doar comercială, ci și un prilej de a consolida legăturile afective.
- Diversitatea modurilor de celebrare, care reflectă bogăția culturală a diferitelor regiuni ale lumii.
- Importanța de a păstra tradițiile, dar și de a crea noi moduri de exprimare a iubirii adaptate contextului personal și cultural.
Pentru cei interesați de alte aspecte ale limbii și culturii românești, recomandăm articolul cum este corect: niciun sau nici un. Explorând aceste subtilități lingvistice, veți dobândi o mai bună înțelegere a modului în care limba și cultura se influențează reciproc.
