Deși dinozaurii au dispărut de milioane de ani, cercetătorii au reușit să afle multe despre capacitățile lor senzoriale și comportamentele sociale. Vederea și posibilitatea de a produce sunete erau abilități esențiale pentru supraviețuirea și comunicarea lor.

Vederea stereoscopică versus vederea laterală la dinozauri

De la pradătorii cu vedere stereoscopică, care își urmăreau prada cu precizie, la erbivorele care depindeau de o vedere panoramică pentru a se proteja de pericole, dinozaurii ne oferă indicii fascinante despre cum funcționau aceste mecanisme. Dar ce știm despre sunetele lor? Deși fosilele nu ne-au oferit coarde vocale, există indicii că dinozaurii foloseau sunete pentru comunicare.

Oamenii de stiinta care s-au dedicat studierii animalelor preistorice au descoperit multe informatii referitoare la modul in care acestea traiau, afland si modul cum functiona vederea si producerea sunetelor la dinozauri. Astfel, au constatat ca aceste animale aveau o vedere foarte bine dezvoltata, asemeni pasarilor existente in zilele noastre.

Rolul vederii în supraviețuirea și identificarea speciilor

Vederea era foarte importanta pentru ei, deoarece aveau nevoie de ochi buni pentru a se putea hrani, apara sau pentru a-si gasi parteneri. Cei care erau pradatori si aveau nevoie  de o  vedere buna pentru a putea vana noaptea, aveau o vedere stereoscopica, asemeni oamenilor, prin care isi puteau concentra ambii ochi pe un singur obiect.

Dinozaurii cu vedere stereoscopica aveau ochii pozitionati mai mult in fata si puteau sa vada foarte bine, putand sa observe chiar si distanta intre ei si prada. Spre deosebire de acestia, la erbivore intalnim des o vedere laterala, care le permitea sa vada in ansamblu, ajutandu-i sa observe atunci cand se apropia un pericol, pentru a fugi.

Vederea dezvoltata le era folositoare pentru a-i putea deosebi pe cei din speciile lor de cei din alte specii, astfel, chiar daca se aflau la distante mari, acestia puteau sa ii recunoasca dupa semne distinctive precum crestele din frunte sau cocoasele.

Cum produceau dinozaurii sunete? Ipoteze și descoperiri

Din pacate, nu se detin informatii exacte cu privire la capacitatea pe care o detineau sau nu dinozaurii, pentru a produce sunete, si asta deoarece printre fosilele descoperite nu se aflau si coardele vocale.

Cu toate acestea, se considera ca orificiile nazale pe care le aveau aceste animale erau folosite pentru a produce sunete, deoarece nu le erau necesare pentru a inspira. In opinia unor oameni de stiinta, aceste sunete le erau necesare masculilor in perioada de imperechere, pentru a atrage femelele.

Comunicarea prin sunete în turmele de dinozauri

In cazul speciilor de hadrozauri, unii dintre acestia detineau pe cap cate un corn, care avea proprietatile acustice pe care le are lemnul si puteau sa rasune.

Totodata, aceste cornuri nu existau si la puii de dinozauri, incurajand teoria conform careia erau utilizate pentru a emite sunete. Daca comparam aceste animale preistorice cu pasarile din zilele noastre, care, in perioada imperecherii, se lupta pentru femela, cei atacati fiind cei care cantau precum un mascul, atunci putem intelege de ce puii nu era dotati cu aceste cornuri.

Cu siguranta, a fost inlaturata ideea conform careia  animalele se foloseau de cornuri pentru a putea respira in apa, deoarece presiunea apei  nu ar permite acest lucru.

Daca dinozaurii detineau posibilitatea de a produce sunete, nu o faceau doar in perioada de imperechere, ci si pentru a comunica intre ei si a se atentiona atunci cand se apropiau pradatorii de turmele lor.

Hadrozaurii și cornurile: Funcții acustice și semnificația lor socială

Hadrozaurii sunt un exemplu excelent al dinozaurilor care probabil foloseau sunetele în mod complex. Aceste animale aveau structuri craniene mari, cum ar fi cornurile sau crestele, care aveau capacități acustice. Studiile arată că aceste cornuri puteau funcționa ca rezonatoare, amplificând sunetele emise.

Sunetele joase emise de hadrozauri ar fi putut fi folosite atât pentru a atrage partenerii în perioada de împerechere, cât și pentru a semnaliza pericolele. Interesant este că aceste structuri nu erau prezente la pui, ceea ce susține teoria că ele aveau un rol social important, activându-se în viața adultă.