Veverițele trăiesc mai peste tot. Puține însă egalează neobișnuitele aptitudini ale veveriței zburătoare siberiene. Aceasta este doar una dintre cele peste 30 de specii de veverițe zburătoare. Multe — între care și taguanul, o veveriță zburătoare de mărimea unei pisici — populează pădurile din sud-estul Asiei.
Veverițele zburătoare sunt cunoscute pentru abilitățile lor remarcabile de planare, însă puține specii impresionează la fel de mult ca taguanul, o veveriță zburătoare de mărimea unei pisici. Aceasta trăiește în pădurile dense din sud-estul Asiei și siberia, unde se strecoară printre copaci și planează pe distanțe de zeci de metri. Cu o adaptare unică – membranele sale aerodinamice – această veveriță poate acoperi distanțe considerabile fără să atingă solul, fiind un adevărat acrobat nocturn al naturii.
Cum zboară veverița zburătoare de mărimea unei pisici
Membranele zburătoare ale veveriței, numite patagii, sunt piei întinse între membrele anterioare și cele posterioare, care îi permit să planeze eficient. Deși nu este un zbor în adevăratul sens al cuvântului, planarea pe distanțe de până la 80 de metri îi oferă un avantaj în evadarea de prădători și în căutarea hranei. Viteza și precizia zborului sunt influențate de modul în care își ajustează aceste membrane, folosind coada ca un veritabil cârmaci pentru a-și direcționa traiectoria.
De regulă, veverițele cu coadă spinoasă, care trăiesc în Africa, nu sunt incluse în familia veverițelor zburătoare, deși seamănă mult cu acestea. Cel mai important semn distinctiv e coada, cu păr doar la bază și în vârf. Dar chiar poate zbura acest mic rozător? Și de ce este el zărit atât de rar? Cum zboară veverița zburătoare?
Deși toate veverițele de copac sar din creangă în creangă, nici una nu atinge performanțele veveriței zburătoare, despre care se spune că poate face salturi de circa 80 m! Dar cum reușește micul rozător să zboare?
Adaptări și caracteristici ale veveriței zburătoare
Veverița zburătoare are niște membrane cu caracteristici aerodinamice care l-ar uimi pe orice proiectant de avioane. „În față, pielea este fixată de un pinten osos de lângă încheietura membrelor anterioare“, se spune în cartea The World of the Animals. „Deși membrana pare a fi alcătuită doar din două straturi de piele, ea cuprinde și un strat muscular subțire care le permite veverițelor să modifice curbura suprafeței de planare și astfel să-i schimbe caracteristicile aerodinamice.“
În timp ce planează, veverița zburătoare pare plată, aducând cu o mănușă. În rest, îți dă impresia că e îmbrăcată într-o hăinuță de blană cu câteva măsuri mai mare. Dar cum poate plana veverița zburătoare fără să se izbească de nimic? Coada are rol de cârmă, orientând în zbor micuțul animal. Chiar înainte de a ateriza pe un copac, veverița își deschide „parașuta de frânare“, cu alte cuvinte își aduce corpul în poziție verticală. Foarte rar se întâmplă să aprecieze greșit distanțele și să cadă la pământ.
Un alt avantaj al acestui „deltaplanist“ înblănit este greutatea lui mică. Veverița zburătoare adultă cântărește în general doar 150 g și, fără coadă, are o lungime de circa 20 cm. Urechile nu-i stânjenesc zborul, pentru că sunt mici și fără smocuri de păr.
Veverița zburătoare nocturnă
Ochii veveriței sunt neobișnuit de mari și par a fi două perle negre. Spre deosebire de alte specii cu care se înrudește, veverița zburătoare este un animal nocturn. Prin urmare, are nevoie de un văz foarte bun pentru a-și găsi hrana preferată: mățișorii și frunzele foioaselor, precum și mugurii coniferelor. Întrucât iarna micul rozător nu are o hrană îmbelșugată, toamna el își face provizii de mățișori și le ține în mici ascunzători pe ramurile și în scorburiile copacilor.
Primăvara, unele veverițe zburătoare sunt atât de prinse cu joaca, încât uită să-și mai facă siesta. În plus, în această perioadă a anului, preocuparea lor e cu totul alta: împerecherea. După ce femela e suficient de impresionată de aptitudinile acrobatice ale masculului, e timpul să se gândească la construirea unui cuib, fie într-un adăpost pentru păsări — dacă e vreunul prin preajmă —, fie într-o scorbură.
De obicei, veverița zburătoare are mai multe „domicilii“. Unele sunt cămări de alimente, iar altele cuiburi de rezervă. Există veverițe zburătoare care își fac culcușul prin șoproane. Spre deosebire de verișoarele sale, veveriței zburătoare nu-i place viața la oraș.
Pe la sfârșitul primăverii sau începutul verii, veverița naște doi sau trei pui. Ca să le asigure de-ale gurii, ea nu mai pune capul jos nici măcar ziua. La naștere, micuții sunt cât buricul degetului, dar nici nu apucă toamna să treacă și ei, tup! afară din cuib, luându-și zborul spre alți copaci.
De ce sunt zarite atat de rar?
De ce este veverița zburătoare zărită atât de rar? În primul rând, pentru că această mică vietate nocturnă se mișcă fără zgomot prin coronamentul pădurii și nu atrage ușor atenția. În al doilea rând, ele preferă pădurile de foioase și de conifere ce se întind de la Marea Baltică până la Oceanul Pacific, străbătând taiga siberiană.
Vastele păduri siberiene par să asigure supraviețuirea veveriței zburătoare. Însă, din cauza defrișărilor, această specie de veverițe, asemenea altor animale ce cuibăresc în scorburi, nu mai are locuri potrivite unde să-și ducă traiul. În Finlanda, care reprezintă regiunea vestică a habitatului ei, veverița zburătoare este ocrotită printr-un decret al Uniunii Europene. Simplă zărire a unei veverițe zburătoare în coronamentul pădurii ori descoperirea excrementelor ei pot amâna sau chiar anula începerea unei lucrări de construcție.
Firește, veverițele nici nu bănuiesc cât de mult înseamnă descoperirea urmelor pe care le lasă! De fapt, nimic nu pare să le tulbure eternul du-te-vino. Când liniștea serii se așterne peste pădurile nordice, mii de năsucuri cu mustăți tremurânde se ivesc rând pe rând din scorburiile copacilor. Da, când ramurelele se balansează sub trupurile lor delicate, e clar că veverițele zburătoare sunt iar în acțiune!
Rolul ecologic al veveriței zburătoare în păduri
Veverițele zburătoare au un impact semnificativ asupra ecosistemelor în care trăiesc. Pe lângă faptul că sunt o parte esențială a lanțului trofic, acestea joacă un rol important în dispersia semințelor. Consumul lor de alimente precum mugurii, semințele și fructele, ajută la răspândirea acestora în pădure, contribuind la regenerarea vegetației.
Prin aceste activități, veverițele zburătoare sprijină menținerea sănătății pădurilor și a biodiversității locale. Totodată, ele reprezintă o sursă de hrană pentru numeroși prădători, precum bufnițele și alte păsări răpitoare nocturne. Însă, din cauza defrișărilor, habitatul lor a fost redus semnificativ, ceea ce afectează atât populațiile de veverițe, cât și echilibrul ecosistemelor lor.
