Vezi care sunt cele mai rare specii de animale sălbatice din lume

Cei care iubesc natura, numerosi oameni de stiinta din intreaga lume ofera informatii despre speciile de animale amenintate cu disparitia. Astfel de date sunt adunate si prezentate in Lista Rosie publicata de Uniunea pentru Conservarea Naturii si Resurselor Naturale (UICN) si care a devenit un ghid global foarte interesant, care prezinta starea fiintelor vii de pe planeta noastra.

In articol prezentam imagini cu cele mai rare animale salbatice din lume si care sunt in pericol de disparitie datorita schimbarii habitatelor, poluarii, braconajului, schimbarii climei, speciilor noi introduse si altor factori (boli, infectii, etc).

Cele mai rare specii de animale din lume care ar putea sa dispara in viitor

Leopardul Amur este una din cele mai rare feline salbatice din lume. In prezent exista doar 30-40 de exemplare din care in Rusia se afla aproximativ 20-25, iar in China in jur de 7-12 leoparzi. Aceasta specie are denumirea stiintifica Panthera Pardus Orientalis si este cunoscuta si cu numele de leopardul manciurian, leopardul Orientului Indepartat, leopardul d’Amur sau leopardul corean.

Acest vanator foarte experimentat are capacitatea de a prinde rapid prada in camp deschis dar si in copaci. Este un catarator abil si foarte puternic, capabil sa prinda maimute sau sa-si urce victima omorata de pe sol in copaci pentru a o pastra si manca mai tarziu. Principalele cauze care au dus la diminuarea numarului de exemplare au fost schimbarea sau distrugerea habitatului natural si braconajul sau vanatul ilegal.

Crocodilul filipinez este o alta specie in pericol mare de disparitie. In ultimii ani a fost distrus in continuu habitatul sau natural, a fost inlocuit cu plantatii de trestie de zahar si nuca de cocos, iar pescuitul cu dinamita a contribuit la reducerea drastica a numarului de exemplare. Exploatarea excesiva comerciala a fost cel mai mare pericol pentru aceasta specie. Daca in anul 1992 mai existau 1000 de crocodili de acest tip, in 2011 s-a ajuns doar la 250 de exemplare in salbaticie, iar in prezent mai exista 83 de reptile de acest fel.

Desi se incearca protejarea si conservarea speciei, se prevede ca in urmatorii ani numarul de exemplare va scadea in continuare si deci este posibil ca acest crocodil filipinez sa dispara complet de pe planeta noastra. Dupa cum ii spune si numele traieste in Insulele Filipine, dar si in Insulele Jolo, Samar, Masbate, Busuanga si Negros. Are denumirea de Crocodylus mindorensis.

Rinocerul de Sumatra a ajuns sa fie o specie in pericol grav de disparitie din cauza braconierilor care il vanau pentru a dobandi un trofeu pretios – cornul anterior de pe botul animalului, care poate ajunge si la 40 cm. In prezent mai exista 275 de exemplare. Acest rinocer traieste in Asia de Sud si Sud-Est, in Peninsula Malay, Insulele Sumatra si Borneo.

Are un stil de viata solitar si ii place sa se balaceasca in noroi pentru a scapa de insectele ce ii pot intepa pielea in zonele sensibile. Este considerat cel mai mic si mai paros rinocer din lume. Ii place sa se refugieze la altitudini mari, de pana la 2500 m, pentru a scapa de pericolul exploatarilor forestiere si de vanatori. Are denumirea stiintifica de Dicerorhinus sumatrensis.

Broasca de copac cu ochi negri are denumirea stiintifica de Agalychnic moreletii, se aseamana cu broasca de copac cu ochi rosii, insa nu este atat de populara ca aceasta dar, in schimb, a ajuns sa fie in pericol grav de disparitie.

Traieste in Guatemala, Belize, sudul Mexicului, El Salvador, Honduras, iar in prezent cercetatorii au estimat faptul ca numarul de exemplare va scadea cu 80 % in urmatorii ani, datorita distrugerii habitatului natural si infectiei devastatoare cu o ciuperca foarte periculoasa numita Chytrid, care face ravagii printre amfibieni, provoaca moartea acestora si duce la extinctia multor specii de astfel de vertebrate ectoderme.

Gorila de campie de vest este numita gorila Kamilah si are denumirea stiintifica de Gorilla gorilla gorilla. Aceasta specie este pe cale de disparitie, deoarece numarul de exemplare este in continua scadere datorita animalelor de prada (leoparzilor), vanatorii ilegale, braconajului pentru trofee, comertului cu carne salbatica si virusului Ebola. De asemenea un mare pericol pentru specie este reprezentat de defrisarea habitatului natural de tip forestier, prin taieri si incedieri intensive.

Opusum pigmeu de munte este considerat cel mai longeviv mamifer terestru mic cunoscut pana in prezent. Poate trai pana la varsta de 12 ani si in acest caz ne referim mai ales la femele, acestea au speranta de viata mai mare decat masculii. Specia este in pericol grav de disparitie, numarul de exemplare a scazut foarte mult din cauza distrugerii habitatului natural. Oposumul pigmeu traieste in medii alpine si din cauza statiunilor de ski si a unor proiecte de constructii realizate de oameni, habitatul sau a fost in mare parte distrus, segmentat, transformat.

Opusum pigmeu de munte a fost afectat si de incalzirea globala, de aceea a urcat la altitudini mai mari in munti, insa acolo viata sa a fost amenintata de om, care i-a distrus o parte din habitatul sau din salbaticie prin amenajari turistice de iarna (partii de ski). Acest mamifer prefera regiunile alpine si subalpine, de la altitudini de 1500-1800 m, unde clima este aspra, rece, umeda, cu zapezi si vanturi puternice. Specia are denumirea stiintifica de Burramys parvus, iar in prezent s-a estimat un numar mai mic de 2000 exemplare.

Antilopa alba sau antilopa Addax nasomaculatus traieste in Africa, doar in Niger. Numarul de exemplare estimat in perzent de cercetatori este in jur de 300, deci aceasta specie este in pericol grav de disparitie. Antilopa alba a ajuns sa fie un animal foarte rar in habitatul sau natural din cauza vanatorii ilegale si a cresterii ei in captivitate.

Cu multi ani in urma existau multe exemplare de astfel de antilope in Africa de Nord, in Mauritania, Niger si Ciad. In prezent, antilopele albe au disparut din mai multe motive si din Sahara de Vest, din Libia, Egipt, Algeria si Sudan. Desi a fost introdusa in Tunisia si Maroc, ea mai exista in prezent doar in Niger.

Aceasta antilopa era adaptata sa traiasca in zonele interioare desertice, din Sahara, avand capacitatea de a rezista o perioada indelungata fara apa, lichidul si-l lua din roua ce condesa pe vegetatie sau din seva ierburilor pe care le manca. Specialistii au emis ipoteza ca aceste antilope aveau un invelis special la nivelul stomacului in care stocau apa si astfel in perioadele cand nu aveau acces la sursele de apa, consumau lichid din acele ,,buzunare speciale” pentru a se feri de deshidratare.

Insecta din Insula Lord Howe numita si homarul de copac are denumirea stiintifica de Dryococelus australis si este o specie pe cale de disparitie.

Cercetatorii o considera una din cele mai mari insecte din lume, deoarece are lungimea corpului de 15 cm si cantareste aproximativ 25 g. Masculul este mai mic decat femela, dar are abdomenul mai pronuntat. Nu prezinta aripi, insa are capacitatea de a se misca cu o viteaza foarte mare pe ramurile copacilor, pe care isi depune si ouale. In prezent nu s-a mai vazut nici un exemplar in Insula Lord Howe, de aceea se considera ca a disparut total.

Specia a fost distrusa de sobolanii negri care au ajuns pe insula cu ajutorul unui vas care a esuat accidental si astfel, aceste rozatoare invazive au ajuns sa distruga aceste insecte uriase, care traisera linistite in mediul lor natural timp de atatia ani. In doar 2 ani sobolanii negri s-au inmultit si au invadat insula, iar insectele au disparut, nu mai apareau nincaieri.

In anul 2001 doi cercetatori australieni au banuit ca doar pe peretele de stanca al Piramidei lui Ball ar mai putea exista astfel de homari de copac (ce ajunsesera acolo datorita pasarilor marine care au purtat accidental ouale de insecte). Intr-adevar ei au descoperit 24 de insecte care supravietuisera, astfel s-a ajuns la salvarea speciei in 2006, cand se ajunse la 50 de exemplare crescute in captivitate si cateva mii de oua ce se apropiau de perioada de eclozare.

In anul 2008 se ajunsese la 700 de exemplare si 11376 de oua insa toate tinute in conditii de captivitate, deoarece oamenii de stiinta erau sceptici cu privire la eliberarea speciei pe Insula Lord Howe in ceea ce priveste supravietuirea ei. Ei credeau ca mai exista sobolani negri pe insula, desi s-au aplicat operatiuni de distrugere a acestor rozatoare.

Urangutanul de Sumatra sau Pongo abelii a ajuns sa fie o specie in pericol de disparitie datorita distrugerii habitatului natural de catre om si braconajului intensiv. Traieste in Insula Sumatra, in Indonezia, in padurile ecuatoriale si este cel mai mic urangutan dintre toate speciile care exista in prezent. Are speranta de viata de 45 de ani, iar declinul speciei se datoreaza si ratei de inmultire scazute la femele.

Fiecare femela poate face doar 3 pui pe parcursul vietii, ceea ce este foarte putin comparativ cu numarul de pui pe care ii fac femelele altor specii de maimute primate. De asemenea, specia este amenintata si de animalele salbatice de prada, mai ales de tigri, care ii vaneaza in numar mare. In ultimii 75 de ani numarul de exemplare a scazut la 80%, iar in anul 2002 mai existau 3500 exemplare.

Pasare ibis cu cap plesuv sau Geronticus eremita a suferit un declin foarte mare in ultimii ani, astfel ca in prezent aceasta specie este in pericol grav de disparitie. Numele ei inseamna ,,pustnic batran” si se datoreaza aspectului neobisnuit, are capul chel ca la batrani si un mod de viata solitar.

La turci exista o legenda veche care spune ca ibisul cu cap plesuv a fost una din primele pasari care a fost eliberata de pe corabia lui Noe, ea fiind considerata un simbol al fertilitatii. Ibisul cu cap plesuv este o pasare tacuta, gregara, care isi cauta hrana in regiunile de stepa si tarmurile stancoase care se intind din Insulele Capului Verde si pana in Mesopotamia.

Aceasta pasare are speranta de viata de aproximativ 15-20 de ani si in vremuri de demult traia in Africa de Nord, Orientul Mijlociu si Europa de Sud. Pana in anul 2002 a fost considerata ca fiind o specie deja disparuta de pe planeta noastra, in Europa nu mai exista deloc, insa in desertul sirian langa Palmyra au fost vazute cateva exemplare, aproximativ o duzina de pasari. In prezent aceste pasari traiesc in Turcia si Maroc.