Din familia Melinae face parte viezurele (Meles meles) numit si bursuc. Aceste specii au aspectul greoi si indesat, si majoritatea sunt rau mirositoare. Dintre carnivorele europene mai mari, viezurele este cel mai inofensiv, cu toate ca este la fel de urmarit si combatut ca si vulpea. Are corpul puternic, gatul gros, capul lung, cu botul ascutit in forma de trompa, ochii mici, urechi mici, dar vizibile, talpile golase si gheare puternice la membrele anterioare. Este un animal timid si izolat.
Viezurele, cunoscut și sub numele de bursuc (Meles meles), este un mamifer omnivor, răspândit în pădurile și zonele împădurite din întreaga Europă și Asia. Caracterizat prin corpul său robust, blana gri-brună și dungile alb-negre de pe cap, viezurele este un animal solitar și nocturn. Acesta își construiește vizuini complexe, cu mai multe ieșiri și galerii, în care își petrece o mare parte din viață. Deși este un animal timid, viezurele are un rol important în ecosistem, contribuind la menținerea echilibrului natural prin dieta sa variată.
Traieste in toata Europa, pana departe in Asia, locuind izolat in vizuini, pe care le sapa cu puternicele gheare curbe ale membrelor anterioare. Alege de preferinta pantele sudice, impadurite, ale dealurilor. Vizuinele au patru pana la opt iesiri si orificii pentru aerisire, iar in interior sunt aranjate cat mai confortabil.
Partea principala din vizuina (spre care duc mai multe galerii), este captusita cu un strat de muschi moale, si este destul de mare incat animalul poate adaposti si puii sai. De cele mai multe ori noaptea, si mai rar ziua, isi intrerupe existenta lenesa si pleaca in cautarea hranei, formata din radacini, trufe, ghinde, fagurii dulci din cuiburile de albine, viermi, melci si insecte. La nevoie cosuma si hoituri.
Dintre toate mustelidele, viezurele este cel mai folositor, un aparator si nu un daunator al padurii. Toamna, fiind de obicei bine hranit, el poate sa doarma in lungile saptamani de iarna. Perioada de reproducere este vara, adesea la sfarsitul ei. Perioada de gestatie la femela este de cca. 7 saptamani. Puii, de obicei trei pana la cinci, apar in lunile februarie-aprilie si raman mult timp langa mama lor. Ating maturitatea la un an si sase luni. Uneori traiesc in grupuri familiare.
Iarna, stau intr-o stare de somn care este intrerupt in zilele insorite.
Viezurii prinsi de mici se imblanzesc si uneori chiar il urmeaza pe cel care ii ingrijeste. Este un animal foarte raspandit in tara noastra, gasindu-se in Oltenia, Banat, Dobrogea etc., mai ales in padurile de foioase (de pe dealuri). Este combatut, desi, ca animal omnivor, distruge si un numar important de rozatoare daunatoare. Importanta sa economica este redusa.
In Asia traiesc diferite specii inrudite cu cel din tara noastra, cum ar fi viezurele porc (Arctonyx collaris) din estul muntilor Himalaya si China pana in Sumatra. In insulele Indoneziei traieste viezurele rau mirositor: Mydaus javanensis si Helictis orientalis.
Un corp lat si scund au viezurii americani – Taxidea taxus – care au un regim mai carnivor decat viezurele din Europa Centrala. Traiesc solitary si isi delimiteaza teritoriul prin secretia unei glande urat mirositoare. Isi cauta hrana noaptea iar in zilele insorite pot fi vazuti in zone linistite si izolate. Uneori isi fac vizuini si in apropiere de locuintele oamenilor (in gradini si terenuri libere, abandonate).
Se imperecheaza in august-septembrie, puii apar in aprilie-iulie, in numar de doi sau trei, la inceput nu vad si au corpul acoperit cu blanita moale. Pe gat si cap, adultul are desene alb-negru, iar pe corp blanita este cenusie-bruna cu nuante rosiatice. Pe abdomen are nuante galbui iar coada este scurta.
Viezure melivor din sudul Africii (Mellivora capensis) este o specie care traieste in vizuini pe care si le sapa singur in pamant, cu o mare indemanare. Nu ar putea scapa de dusmanii sai (fiind lenes, lent si neajutorat), daca nu ar avea capacitatea de a se ascunde in pamant. Specii inrudite se intalnesc si in India.
Noaptea vaneaza mamifere mici, este si un iubitor de miere (pe care o ia din fagurii albinelor). Aspectul sau, cu blana (formata din peri aspri si lungi) de culoare cenusie pe spate si inchisa pe partea ventrala, este foarte caracteristic acestei specii
Unele specii s-au acomodat vietii pe copaci, numite viezure de copac sirian (Dendrohyrax). Cele mai multe specii traiesc in regiunile stancoase ale muntilor din Siria, Israel si Arabia, in toate zonele Nilului, in Africa Centrala si de Sud, deseori pana la inaltimi de 3000 m. Ele prefera in special peretii stancosi si cu crapaturi.
Cea mai mare parte a timpului, stau intinse in caldura soarelui, in timp ce un ,,paznic”, intr-un punct situat la inaltime, supravegheaza permanent regiunea. La o miscare rapida sau la un zgomot mai tare, el scoate un sunet (ca un latrat) si tot grupul dispare imediat in crapaturi si vizuini.
Sunt animale sprintene la sarit, pot face salturi de 3 m, si pot fi vazute coborand ca pisicile de pe stanci inalte si abrupte de 8 m (cam trei sferturi din inaltime fug pe langa perete, pentru ca apoi sa sara dintr-o data si sa se aseze cu o mare siguranta pe o alta piatra). Conformatia talpilor picioarelor le permite o pozitie sigura, chiar pe stancile cele mai inclinate si netede. Puii vin pe lume bine dezvoltati si isi urmeaza parintii in sariturile lor.
Viezurii sunt vanati pentru grasime si blana frumoasa – folosita ca element decorativ.
Structura și funcționalitatea vizuinilor viezurelui
Vizuina viezurelui este o construcție complexă și elaborată, cu mai multe intrări și galerii interioare. Acestea sunt construite în zone împădurite sau dealuri, iar viezurele petrece mult timp îngrijindu-și adăpostul. Partea principală a vizuinei este captușită cu mușchi, frunze și iarbă, oferind un mediu confortabil pentru somn și pentru creșterea puilor.
În plus, viezurele își extinde în mod regulat vizuina, creând un sistem subteran de camere care poate adăposti mai multe generații. Aceste adăposturi sunt folosite pentru protecție împotriva prădătorilor și ca refugiu în perioadele de hibernare.
Impactul antropologic asupra viezurilor
Deși viezurele este încă o specie comună în Europa, defrișările și expansiunea urbană au redus semnificativ habitatul natural al acestuia. În unele regiuni, viezurele este vânat pentru blana și grăsimea sa, dar în multe țări este protejat prin lege. Adaptabilitatea viezurelui la medii variate, inclusiv în zonele populate de oameni, îl ajută să supraviețuiască, dar pierderea habitatului rămâne o amenințare majoră pentru populațiile sălbatice.
