Intra in ordinea fireasca a lucrurilor ca un popor sa isi aminteasca si sa isi cinsteasca momentele importante ale istoriei, acelea care l-au facut sa aiba o identitate, sa fie recunoscut si pretuit de-a lungul timpului, de catre fiecare om care apartine natiei respective si de catre celelalte popoare. La romani, adeseori, evenimentele “au dat buzna” si, in forme mai mult sau mai putin originale, ne-am creat un destin pe care il recunoastem a fi “al nostru”. Ziua Nationala a Romaniei se sarbatoreste, incepand cu 1990, la 1 Decembrie, amintind de extraordinarul moment al Unirii Transilvaniei cu Romania, din 1918.
Pana in 1947, cand la putere au venit comunistii, Ziua Nationala a Romaniei se sarbatorea la data de 10 Mai, zi cu tripla semnificatie – pe 10 Mai 1866, Carol I de Hohenzollern a depus juramantul in fata Parlamentului Romaniei, la 10 Mai 1877 a fost proclamata independenta Romaniei, care s-a eliberat definitiv de sub dominatia Imperiului Otoman, dupa Razboiul Ruso-Turc, in care Carol I insusi s-a aflat in fruntea trupelor romane, iar la 10 Mai 1881, acelasi Carol I a fost proclamat rege al Romaniei. Dupa 1947, regimul comunist a mutat Ziua Nationala a Romaniei la data de 23 August, marcandu-se momentul in care Romania, in cel de-al Doilea Razboi Mondial, a intors armele impotriva Germaniei naziste. Destul de repede insa, nomenclatura a deturnat sensul acestei date, transformand sarbatoarea intr-o forma, printre atatea altele, de a intretine cultul personalitatii dictatorului comunist. Adica, aproape o jumatate de secol de deruta, de confuzie, de adancire a prapastiei dintre popor si conducatorii lui.
Astazi avem posibilitatea de a ne recupera istoria autentica si de a ne aminti cine suntem cu adevarat. La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, s-a semnat Proclamatia prin care Transilvania, Banatul, Crisana si Maramuresul se uneau cu Romania. Pentru Basarabia si Bucovina, recunoasterea oficiala a unirii cu Tara-Mama va veni mai tarziu. 1228 de delegati ai provinciilor romanesti au fost prezenti in Sala Unirii de la Alba Iulia (integrata, in prezent, in Muzeul Unirii), unde s-a luat act de decizia istorica –“ Declaratia de autodeterminare a romanilor din Transilvania” – prezentata, ulterior, celor peste o suta de mii de participanti adunati pe Campul lui Horea, din apropierea localitatii. Realizarea Unirii nu ar fi fost posibila fara exceptionala determinare a fiercarui roman in parte si fara responsabilitatea asumata si prestanta a unor personalitati precum Iuliu Maniu, I.C.Bratianu, Nicolae Iorga, Ion Ratiu, generalul Averescu etc.
Tot la Alba Iulia au fost incoronati, in 1922, regele Ferdinand I si regina Maria. Apartinand familiei de Hohenzollern (Ferdinand era nepotul lui Carol I), acest om calm, echilibrat, dupa cum marturiseau contemporanii lui, cu o educatie impecabila, primita in scolile din Occident, care a urcat treapta cu treapta, prin merite deosebite, de la rangul de sublocotenent la cel de general, a ramas, pana la sfarsitul vietii, dedicat cauzei romanilor. La fel s-a dovedit a fi si Regina Maria, neobosita pe frontul Primului Razboi Mondial, cand, ca infirmiera voluntara a Crucii Rosii, a ajutat soldatii raniti si bolnavi, a fost prezenta in delegatia Romaniei, alaturi de Primul Ministru Ion C. Bratianu, la semnarea Tratatului de la Versailles, prin care s-a obtinut retrocedarea teritoriilor romanesti pierdute in timpul razboiului, a fost o sustinatoare a artistilor, ea insasi foarte talentata ca scriitoare si pictorita, un diplomat de exceptie.
Ziua Nationala a Romaniei marcheaza un act de constiinta nationala si de vointa politica, infaptuit la 1 Decembrie 1918. Biserica Ortodoxa Romana a avut, de asemenea, un rol esential, intretinand sentimentul unitatii nationale si fiind prezenta pe front, pentru a-i imbarbata pe soldati, in serviciul sanitar sau indurand deportari, arestari, persecutii de tot felul din partea puterilor vremelnice, dar pastrandu-si demnitatea si neabandonandu-si niciodata poporul pe care il slujea. De altfel, pe langa Proclamatia care decreta unirea tuturor teritoriilor locuite de romani, la Alba Iulia s-au mai statuat si alte principii menite sa asigure functionarea democratica a tarii – libertatea confesionala, vot universal, reforma agrara etc.
Un fapt inedit legat de Ziua Nationala a Romaniei este acela ca singurul album de fotografii realizate la Alba Iulia, in 1918 – un fel de cronica in imagini a evenimentului – facute de Emanoil Marza, a supravietuit timpului si, mai ales, dictaturii comuniste. Fotograful a daruit multe dintre pozele care imortalizau Adunarea de la Alba Iulia, diversilor participanti, cunoscuti sau prieteni. Un album intreg i-a fost daruit lui Iulian Hossu, primul cardinal roman, care a avut o soarta crunta, fiind arestat de comunisti si murind in inchisoare. Albumul a ajuns insa la Alexandru Borza, cel care a infiintat Gradina Botanica din Cluj, iar dupa 1990, familia acestuia a oferit publicului posibilitatea de a vedea imaginile emotionante de la Marea Unire.
Ziua Nationala a Romaniei se asociaza, in mod firesc, si cu tricolorul, devenit, de-a lungul istoriei, simbolul identitatii noastre de neam. La Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, fiecare delegatie purta cate un tricolor, cu atat mai mult cu cat, pana la acea data, in Transilvania, drapelul romanesc fusese interzis. Documentele epocii, marturiile celor care au participat la eveniment descriu o stare de spirit, o everfescenta extraordinara, pe care, poate, romanii nu au trait-o cu atata intensitate in nicio alta imprejurare.
Ziua Nationala a Romaniei, in 2012, ar putea fi un nou prilej de a ne redescoperi ca natiune, cu toate traditiile, reusitele, talentele, personalitatile, oamenii obisnuiti si onesti care, in timp, au facut ca numele acestei tari sa nu piara. Teoretic, cel putin, traim intr-o societate libera, democratica, in care toate drumurile sunt deschise. Se intampla insa ceva care seamana cu “oboseala” de a fi, ca atunci cand un alergator de maraton mai are de facut doar cativa pasi, dar se prabuseste inainte de linia de sosire. Pentru cei care au trait si inainte de 1989 si au cunoscut festivismul sarbatorilor ceausiste, s-a creat un fel de reactie de respingere fata de ceea ce ar putea fi “o manifestare patriotica”.
Dintre tineri, multi nu inteleg (pentru ca aproape nimeni nu se mai straduieste sa ii invete) de ce este important sentimentul apartenentei la un popor, la o spiritualitate, la o cultura, din care fiecare purtam cate ceva, fie chiar si numai in partea subconstienta fiintei noastre. Ne-am eliberat de vechi stereotipii si ne-am creat altele noi, pentru ca, probabil, ne-am obisnuit sa fim mereu prizonieri ai cuiva. Ce-ar fi daca, de Ziua Nationala a Romaniei, pe 1 Decembrie 2012, am deschide acestei tari o noua cale, una curata, imbietoare, asa cum sunt cararile spre casa natala sau spre cea a bunicilor, spre satele ascunse in inima muntilor sau spre cine stie ce biserica ce are pe frontispiciu, de sute de ani, tricolorul. Am putea incepe prin a spune, de exemplu, cu voce tare – “Sunt roman!” – si cine stie ce sentiment uitat isi va face loc spre lumina si va incepe sa vibreze.
