Baletul – o arta veche de sase secole

Baletul este o arta care, in comparatie cu celelalte, a aparut relativ tarziu, adica in perioada Renasterii. Cel mai vechi balet, a carui partitura a supravietuit timpului este “Le Ballet comique de la Reine” (“Baletul comic al reginei”), apartinand violonistului si coregrafului francez, de origine italiana, Balthasare de Beaujoyeulx, pus in scena in 1581, in Marea sala de ceremonii a Palatului Luvru. Ajuns in Franta, la curtea Catherinei de Medicis, sotia regelui Henri II, si ea de origine italiana, Balthasare (nascut, probabil in localitatea italiana Belgioioso, de unde ii vine si numele), a devenit valet de camera al regelui, avand ca indatoriri, printre altele, si organizarea de ceremonii la curtea regala. Spectacole de balet mai avusesera loc, in Italia, dar “Le Ballet comique de la Reine” a ramas consemnat, ca data de nastere a acestei arte, impresionand, la vremea respectiva, prin cele cinci ore in care s-au succedat pe scena balerini, actori si cantareti.

Etimologic, termenul “balet” vine din cuvantul italian “balletto”, un diminutiv de la “ballo” (a dansa/dans), dar majoritatea termenilor specifici acestei arte sunt de origine franceza, pentru ca, abia in secolul al XVII-lea, la curtea Regelui Soare (Ludovic al XIV-lea), baletul a devenit o arta distincta, de mare rafinament. In acea epoca au fost create Academia Regala de Dans si Academia de Muzica, infiintandu-se si Baletul Operei Nationale din Paris. Pierre Beauchamp, primul maestru de balet, in cadrul Academiei, este cel care a descris, definit si impus cele cinci pozitii din baletul clasic (asezarea picioarelor cu calcaiele apropiate si varfurile departate, ridicarea si deplasarea pe poante, adica in papucii speciali, cu varful alungit si intarit, pozitia initiala a bratelor s.a.m.d).

Noutatea pe care o aduce secolul al XVIII-lea, in balet, este legata de integrarea dansului clasic in spectacolele de opera, miscarile balerinilor exprimand sentimentele personajelor din libretul operei (adica din textul pe care il canta interpretii de opera).

In functie de epoci si de curentele artistice, spectacolul de balet se poate organiza ca o succesiune de “intrari”, de momente distincte, alternand cu secventele solistice ale cantaretilor de opera, sau ca o inlantuire continua de episoade. Se considera ca varsta moderna a dansului clasic incepe in secolul al XIX-lea, cand baletul a devenit un spectacol autonom. Tot acum isi face aparitia celebrul costum pentru balerine , “tutu” – facut din mai multe fuste suprapuse, scurte, din voal – care lasa sa se vada piciorul balerinei, gest de mare curaj, raportat la morala epocii. Nu se stie exact de unde vine aceasta denumire – “tutu” – unii presupunand ca provine de la cuvantul “tul”, materialul fin, transparent, din care erau confectionate fustele, altii cred ca are legatura cu o gluma obscena – “panpantutu” – care circula printre spectatorii fideli de la Opera Franceza sau de la cuvantul “cucul”, care inseamna “incretit”. Confectionarea unui “tutu” este extrem de complicata si de migaloasa, pentru cel mai simplu fiind necesare peste 20 de ore de munca, ceea ce explica pretul foarte ridicat al unui asemenea costum, la care se adauga materialul – muselina, organza, tul, voal – care trebuie sa fie de foarte buna calitate.

Un moment de reper in baletul secolului al XIX-lea este reprezentat de spectacolul “Silfida” (“La Sylphide”), de la Opera din Paris, din 1832, compus de Jean Schneitzhoeffer, compozitor si profesor la Conservatorul din capitala Frantei, pe un libret apartinand lui Adolphe Nourrit, un tenor francez, cu Marie Taglioni, in rolul principal, considerata prima mare balerina romantica, intruchipand perfect calitatile unei artiste de acest gen – aplomb, siguranta, rigoare, limpezime in miscari.

La inceputul secolului al XX-lea, intr-un moment in care dansul clasic francez si italian au intrat intr-un con de umbra, scoala de balet rusa vine in prim plan si nu va mai parasi aceasta pozitie, astazi reprezentand, de departe , etalonul pentru aceasta arta. Serge de Diaghilev, critic de arta si impresar exceptional, va fonda compania “Baletul rus”, in 1907, care va prezenta primul mare spectacol, in acelasi an, la Paris. Diaghilev si Stravinski, unul dintre cei mai mari compozitori rusi, stabilit la Paris si apoi in Statele Unite ale Americii, isi vor uni talentele pentru a face sa straluceasca folclorul rus, transpus in muzica de opera si balet, in toata lumea, in spectacole ca “Pasarea de foc”, “Petruska” sau “Incoronarea primaverii” (“Le Sacre du printemps”), splendide prelucrari ale unor motive populare rusesti, care au starnit admiratia neconditionata a publicului parizian.

In 1911, Diaghilev se desparte de Baletul Imperial Rus, compania sa devenind o trupa privata, care a calatorit prin toata lumea, fara a se atasa vreunui teatru. Treptat, impresarul a coptat, in ansamblul de balet, o mare parte dintre artistii din comunitatea rusilor exilati la Paris, dupa revolutia din 1917. El a incurajat crearea de coregrafii originale, indraznete, care vor marca definitiv arta baletului. Mari coregrafi care au pus in scena spectacole-capodopera au fost Michel Fokine (“Daphis si Chloe”, “Diavolul albastru”, “Seherezada”),  Vaslav Nijinski (“Dupa-amiaza unui Faun”), Leonide Massine (“Contesele ruse”, “Soarele noptii”), George Balanchine (“Burghezul gentilom”) etc. Dupa moartea lui Diaghilev, in 1929, trupa s-a dispersat.

Trupa de balet a Teatrului Balsoi (“Teatrul Mare”) din Moscova este, si la ora actuala, una dintre cele mai prestigioase. Fondat in 1776, Teatrul Balsoi a oferit premiere celebre, precum “Lacul lebedelor” de  Ceaikovski, compozitiile lui Serghei Rahmaninov, spectacolele de balet “Don Ouijote”, “Giselle”, “Romeo si Julieta”,”Spartacus” etc. De-a lungul timpului, cei mai multi dansatori au provenit de la Academia Coregrafica de Stat din Moscova, balerini exceptionali, cu un stil energic, esential pentru intensitatea dramatica si valoarea tehnica a spectacolelor. In timpului regimului comunist, un rol fundamental in supravietuirea baletului Balsoi, l-a avut superba balerina Maia Plissetskaia – supranumita “Diva dansului” – care, in pofida originii sale (era evreica) a stiut si a avut puterea sa infrunte ororile regimului (parintii ei au fost inchisi si deportati in Siberia, fiind considerati de comunisti “dusmani ai poporului”, cand Maia avea numai 13 ani).

Si-a facut debutul cu “Frumoasa din padurea adormita”, a fost de la inceput prim-solista si marturisea adesea ca “dansul a salvat-o” si ca s-a gandit mereu ca parintii ei ar fi fost mandri de realizarile sale. In timpul primei ei iesiri din tara, in 1960, securitatea sovietica i-a cerut socoteala pentru prietenia sa cu Robert Kennedy, fratele presedintelui american John Fitzgerald Kennedy, si, timp de sase ani, nu a mai avut voie sa paraseasca Uniunea Sovietica. Ulterior, in 1995, dupa ce si-a dat demisia din Teatrul Balsoi, la 65 de ani, s-a stabilit in strainatate si, in 2006, a sarbatorit implinirea a 80 de ani pe scena “Espace Cardin”, din Paris. La 70 de ani inca aparea pe scena, stapanind desavarsit tehnicile baletului, intr-un spectacol intitulat “Ave Maia”, care i-a fost dedicat de catre marele dansator si coregraf Maurice Bejart. In prezent, Maia Plissetskaia traieste la Madrid, primind, de mult timp, cetatenia spaniola.

Principalul concurent al baletului Balsoi a fost, dintotdeauna, Baletul Teatrului Mariinsky, din Sank-Petersburg, ale carui spectacole se disting prin emotia si lirismul transmise de dansatori, spre deosebire de artistii din Moscova, mai atletici si mai demonstrativi. Teatrul s-a infiintat in 1860, si inca de atunci, baletul Mariinsky a impus ceea ce toata lumea recunoste a fi “baletul rus”. Dupa o perioada mai putin fasta, dupa caderea regimului comunist, cand multi artisti au plecat in strainatate, atrasi de castigurile incomparabil mai mari, in prezent, Baletul teatrului din Sank-Petersburg pare a se trezi la o noua viata, gratie eforturilor directorului institutei, Valery Guerguiev, un celebru dirijor, cunoscut in intreaga lume, cel care se afla si la originea festivalului “Noptile albe de la Sank-Petersburg”.