Data de 1 decembrie 1918 a reprezentat pentru romanii de pretutindeni o data de o deosebita importanta, iar aceasta ramane cu siguranta un subiect delicat in istoria noastra ca popor. Principiul de baza sub care ne-am unit la acea data, sfidand orice lege gravitationala din partea puterilor sub conducerea carora ne aflam era unirea sub acelasi grai, avand in vedre ca romanii din Banat, Bucovina si Transilvania erau „frati de limba” cu restul tarii, astfel, metaforic vorbind, s-a creat o unirea a ratiunii romane de pretutindeni, mai ales avand in vedere faptul ca aceasta unire nu a fost nici meritul armatelor romane, nici meritul liderilor, nici al vreunui partid, care a dat o oarecare lege de stabilizare a regimurilor, cum s-ar fi inteles din mentionarea lor de-a lungul istoriei, nici macar meritul preotilor sau al intelectualilor, ci pur a „ratiunii romane”, a taranilor simpli, a feciorilor de ciobani, a oamenilor satuli de a sta sub o stapanire straina, care impunea reguli abjecte. Desi s-a facut cu greu, cu multe sacrificii, istoria nementionand aceste aspecte, dar cel mai probabil multi au fost sacrificati in demersurile ce au sustinut acest ideal, s-au putut declara multumiti in cele din urma, au unit „ratiunea romana”, privind dincolo de forte.
Foarte important de retinut este faptul ca Marea Unire nu a fost in nici un caz rezultatul participarii la razboi a Romaniei si partizanarea la Antanta, a fost o fapta istorica pornita din nevoia de apartanenta a oamenilor la tara lor, pornita din adancurile constiintei unitatii intregului neam, ea realizandu-se sub conducerea oamenilor politici alesi de popor la acea data, avand in vedere ca acestia necesitau o conducere luminata pentru a-i reprezenta in fata marilor guverne straine. Rationamentul insa era foarte simplu: odata cu victoria asupra Antantei, se cerea inapoierea Transilvaniei, a Bucovinei si a Banatului, iar odata cu victoria asupra Puterilor Centrale se revendica si inapoierea Basarabiei, aceasta inca fiind pierduta de teritoriul tarii din ziua de azi. Astfel o biruinta o excludea pe cealalta si lumea plina de pesimism credea ca ar fi imposibil ca aceste provincii sa intre consecutiv in frontierele celui ce era Vechiul Regat.
Putem, cu siguranta, considera data de 1 decembrie 1918 unica in istoria poporului romanesc, o unire a ratiunii romane si a natiunii, totul reprezentand finalmente o necesitate istorica. Oamenii care au militat pentru unire, poporul, oamenii simpli din clasele mijlocii si din cele de jos au fost oameni cu coloana vertebrala, oameni plini de convingere si de hotarare, oameni care s-au dovedit mult mai puternici fata de guvernele sau fata de partidele de la acea data. In acest context, daca totul a fost realmente asa cum s-a intamplat si mai mult, daca romanii s-au unit sub principiul vorbirii aceleasi limbi si al aceluiasi sange, acela de roman, unde e ratiunea romana prezenta? !
Aceasta intrebarea este si va ramane una retorica, avand in vedere ca nici nu se mai poate vorbi de ratiune in momentele prezente, iar prapastia dintre ceea ce a fost si ceea ce este ne face sa credem, pe unii, mai sceptici, ca in fapt totul a fost atat de simplu, in fond si ca lupta nu a fost atat de acerba. Dar multi dintre istorici mentioneaza si norocul in contextul unirii ratiunii romane de pe teritoriul tarii care era chiar injumatatit la acea data. Ce mai e de zis?
Coordonatele istorice sunt arhicunoscute, numele liderilor ce au purtat tratativele probabil ca sunt prea putin importante, desi ei sunt cei care au ramas in memorie, ei sunt cei care sunt si au fost cinstiti si tot ei sunt cei care primesc toti laurii. Iar daca spiritul national din prezentul obscur se mai trezeste macar o clipa in ziua de 1 decembrie a fiecarui an, atunci bine-ar fi sa-si spuna in gand „multumim romanilor cazuti pentru unire, multumim nevoii lor de a se uni, care atat de bine ne cade in ziua de azi”.
N-ar fi corect sa vorbim despre pozitia ratiunii romane curente si sa trasam paralele catre trecut si in nici un caz nu ar fi corect sa comparam spiritul din trecut cu cel de azi al romanilor, dar corect ar fi sa ne gandim, sa ne trezim constiinta si sa incercam sa meritam eforturile ce s-au depus pentru noi de-a lungul vremurilor, sa incercam sa aratam ca nu s-a facut nimic in zadar si sa fim mandri de darurile pe care le-am primit si sa le cinstim.
In urma cu cateva decenii, in contextul in care se vorbea de Unirea Natiunii si de cintea de care aceasta dadea dovada, putem sa reclamam si trezirea ratiunii romanilor in plin secol XXI si sa incercam sa alungam toata mitocania, tot golul ce ne umple ca popor care a uitat sa fie popor. Sa nu ne mai plangem de mila si sa nu mai fim jalnici, sa dam dovada de curaj in fata liderilor si sa nu mai inghitim in sec de fiecare data cand se da vreo lege de micsorare a veniturilor de stat si de marire a diverselor taxe, sa urlam in gura mare ca vrem si putem sa fim mandri de ziua de 1 decembrie 1918.
