1 Decembrie, declarata Ziua Nationala a Romaniei, incepand cu 1990, celebrand exceptionalul moment din 1918, al Unirii Transilvaniei cu Tara-Mama, aminteste, in fiecare an, de unul dintre acele contexte semnificative ale istoriei, care dau identitate unui popor, il pot face sa pretuiasca faptul ca apartine unui destin creat prin propriile forte. In timpul regimului comunist, Ziua Nationala era sarbatorita la 23 August (data la care, in 1944, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Romania a intors armele impotriva Germaniei naziste), nomenclatura ceausista folosindu-se de acest prilej pentru a marca, si mai ostentativ, cultul dictatorului.

La 1 decembrie 1918, cand s-a semnat Proclamatia care consfintea Unirea Transilvaniei, Crisanei, Banatului si Maramuresului cu Romania, in Sala Unirii de la Alba Iulia au fost prezenti peste 1200 de delegati din toate provinciile romanesti, purtand steaguri tricolore (interzise pana la acel moment), luandu-se act de decretul, citit de Vasile Goldis, care exprima Unirea, ca un fapt implinit. Textul a fost prezentat, ulterior, si in fata miilor de romani adunati pe Campul lui Horea, in apropiere de Alba Iulia, unde a fost primit cu mare entuziasm. Pentru Bucovina si Basarabia, recunoasterea Unirii va veni mai tarziu. Un asemenea moment remarcabil pentru istoria noastra nationala nu ar fi fost posibil, desigur, fara vointa populara, dar, mai ales, fara prestanta unor personalitati precum I.C. Bratianu, Iuliu Maniu, Ion Ratiu, Nicolae Iorga, generalul Averescu etc. Nu trebuie ignorat nici rolul Bisericii Ortodoxe Romane, care a stiut sa intretina sentimentul unitatii nationale, care a fost prezenta pe front, in serviciul sanitar sau suportand arestari, deportari, persecutii de tot felul, dar neabandonandu-si demnitatea, misiunea si poporul caruia ii slujea. Cu prilejul proclamarii Marii Uniri, s-au mai statuat si alte principii care sa aseze pe baze sanatoase functionarea democratica a statului, precum votul universal, reforma agrara, libertatea confesionala etc.

Imortalizarea in fotografii a acelor clipe unice de entuziasm popular, precum si a unor personalitati fara de care Marea Unire nu ar fi fost posibila, i se datoreaza lui Emanoil Marza, care a daruit un album (singurul) al evenimentului cardinalului Iulian Hossu, cel pe care comunistii l-au arestat si l-au ucis in inchisoare. Albumul a ajuns, mai tarziu, la Alexandru Borza, fondatorul Gradinii Botanice din Cluj, iar familia acestuia, dupa 1990, a facut publice emotionantele imagini de la Marea Unire.

In 1922, tot la Alba Iulia, au fost incoronati, cu fast, in prezenta unor delegatii din peste douazeci de tari, inclusiv Japonia si Statele Unite ale Americii (Romania dobandind un prestigiu international nemaicunoscut pana atunci), regele Ferdinand I (nepotul lui Carol I), dedicat, pana la sfarsitul vietii, cauzei romanilor, si regina Maria, prezenta pe frontul Primului Razboi Mondial, ca infirmiera a Crucii Rosii, dar si in delegatia Romaniei, alaturi de I.C. Bratianu, cand s-au negociat conditiile si s-a semnat Tratatul de la Versailles, in care era consemnata retrocedarea teritoriilor romanesti care fusesera pierdute in timpul razboiului. Chiar daca Ferdinand I a fost considerat, de catre unii contemporani de-ai sai, prea influentabil si, uneori, prea timid, nimeni nu i-a contestat meritele in procesul de realizare a statului national unitar roman, recunoscandu-l ca pe un adevarat patriot, generos, bun si devotat tarii, supranumindu-l, pe buna dreptate, “Regele Marii Uniri” sau Ferdinand “Intregitorul de tara”.

Pe de alta parte, istoricii, in totalitate, subliniaza faptul ca Unirea de la 1 Decembrie 1918 a fost rezultatul firesc al eforturilor intregii natiuni, condusa, din fericire, la vremea respectiva, de oameni politici cu vocatie si responsabili fata de destinele tarii, Regina Maria fiind unul dintre acestia. Se spune ca atunci cand l-a insotit pe I.C. Bratianu la Versailles, pentru a pleda cauza poporului roman, Regina Maria l-a impresionat intr-atat,  prin inteligenta sclipitoare si prin frumusetea ei, pe prim-ministrul francez, sustinand cu pasiune interesele romanilor, incat misiunea prim-ministrului roman, aceea de negociator, a devenit mai usoara. Iar rezultatul a fost Unirea de la 1 Decembrie 1918, desavarsita, prin vointa populara, la Alba Iulia. Una dintre cele mai tulburatoare declaratii de dragoste facute de o regina fata de poporul sau este chiar cea a Reginei Maria, in testamentul sau: “Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa”.

In 2013, 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei pare a fi mai trista ca in alti ani, si nu pentru ca romanii ar mai pastra o anume reticenta fata de festivismul bine-cunoscut al sarbatorilor ceausiste, pe care, de altfel, multi dintre tineri nici nu l-au cunoscut direct, ci, poate, pentru ca au obosit sa creada ca destinul acestei tari se va schimba in bine, pentru ca sentimentul apartenentei la o cultura, la o spiritualitate, este din ce in ce mai anemic. Ziua Nationala a Romaniei ar putea fi un prilej de a aduce in prim plan ceea ce a contat, cu adevarat, in istoria noastra, dar si personalitati, reusite, talente, oameni obisnuiti si onesti care nu au lasat ca numele acestei tari sa piara. Am avea nevoie de un nou inceput.

Loading...

1 COMENTARIU

  1. Biserica Ortodoxa Romana a fost IMPOTRIVA UNIRII…! La Alba Iulia era prezenti clerici din biserica Romano-Catolica si NU BOR!!!
    Consultati sursele adevarate ale istoriiei si nu cele din perioada comunista.
    Din nefericire, sunt botezat ortodox – dar, istoria nu mi-a fost impusa precum botezul…!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.