11 curiozităţi despre Terra – singura noastră “casă”, “un fir de praf suspendat pe o rază de soare”

11 curiozităţi despre Terra reprezintă o parte infimă a realităţilor care, poate, sunt mai puţin cunoscute, deşi trăim în această lume, este “casa” noastră, este Pământul pe care călcăm, aerul pe care îl respirăm, planeta “albastră” căreia îi datorăm viaţa, despre care ar trebui să ştim cât mai multe, pentru a o putea proteja, pentru noi şi pentru generaţiile următoare.

Cunoscând lumea în care trăim, aşa cum firesc ne cunoaştem “familia”, putem deveni mai responsabili faţă de acest dar pe care ni l-a făcut Universul, faţă de miracolul existenţei noastre. Astăzi, când explorarea spaţiului cosmic, spre potenţiale planete locuibile, pare a fi una dintre cele mai spectaculoase tentative ştiinţifice, este bine să nu pierdem din vedere ceea ce avem deja, paradoxal, un miracol şi o certitudine în acelaşi timp. 

11 curiozităţi despre Terra

Ce vârstă are Pământul?

Din cele mai vechi timpuri, omul a fost preocupat de vârsta lumii în care trăieşte, a făcut supoziţii, a creat mituri despre Începuturi, dar abia în epoca modernă ştiinţa a putut să aducă un răspuns. În 1953, geochimistul american Clair Patterson a obţinut primele informaţii precise despre vârsta Terrei şi a sistemului solar, prin metoda datării cu uraniu/izotopul de plumb. Presupunând că Pământul şi meteoriţii s-au format în acelaşi timp, pornind de la un “rezervor” de materie comun, el a ajuns la constatarea că Terra s-a format în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani. Ulterior, alte măsurători şi argumente au confirmat, în mare măsură, această constatare, deşi există voci, în lumea ştiinţifică – geologi, biologi, astronomi, radiestezişti – care susţin că Pământul ar fi mult mai “tânăr”.

Terra nu este o sferă perfectă

Forţa gravitaţională se aplică tuturor corpurilor, inclusiv Pământului. Pornind de la acest principiu, exclusiv de la acest principiu, Terra ar fi o sferă perfectă, iar valoarea acceleraţiei gravitaţionale ar fi peste tot aceeaşi, de 9.8072467 metri pe secundă. Dar Pământul nu este nemişcat, se roteşte în jurul Soarelui şi, prin urmare, forţa centrifugă generată de această mişcare este maximă la ecuator şi zero la cei doi Poli, ceea ce înseamnă că Pământul este oarecum “întins”, tensionat, la ecuator (unde circumferinţa este de 40 075 kilometri) si turtit la Poli.

Apoi, suprafaţa Pământului nu este netedă, are vârfuri muntoase, precum Everestul, de peste 8000 de metri, şi adâncimi, precum cele din Groapa Marianelor, de peste 11 000 de metri, toate conducând la o distribuţie inegală a masei terestre. În plus, marile “rezervoare” de apă, mări, oceane, lacuri, contribuie şi ele la “asperităţile” şi imperfecţiunile “sferei”.

Satelitul european Goce, plasat la joasă altitudine (255 kilometri) a măsurat cu o precizie excepţională variaţiile gravitaţiei terestre şi chiar dacă diferenţele sunt infime, este o realitate că un corp nu va avea aceeaşi greutate dacă se află la poli sau la câteva sute de metri sub nivelul mării. Prin urmare, Terra nu este o sferă perfectă. Oamenii de ştiinţă folosesc termenul de “geoid” – pentru a face trimitere la forma teoretică, nu la cea reală a Pământului, cea reală, aplatizată la Poli, fiind ca un “grepfrut”.

Terra este un “bolid”

Dacă, atunci când nu ne mişcăm, credem că totul este imobil, este doar o impresie, realitatea fiind ceva mai complexă. Terra face o mişcare de rotaţie completă în jurul axei sale, în intervalul celor 24 de ore, cu o vitează medie, măsurată în dreptul ecuatorului, de 465,1 m/s. În acelaşi timp, Pământul se învârteşte în jurul Soarelui, cu o viteză de 29,78 kilometri/s. Şi Soarele se mişcă în Calea Lactee, în raport cu centrul său, cu o viteză de 700 000 de kilometri/h. Într-o astfel de realitate, pentru un punct “imobil” de pe Terra, viteza relativă, în raport cu centrul galaxiei, este de 809 000 kilometri/h.

Terra se “reciclează”

Una dintre cele 11 curiozităţi despre Terra se referă la faptul că pământul pe care călcăm se “reciclează” continuu. Rocile care formează crusta/scoarţa/învelişul exterior al Pământului se definesc prin mineralele care le alcătuiesc (metale, metaloizi, alte elemente) şi care, de-a lungul mileniilor, sunt supuse diverselor transformări, sunt într-o continuă mişcare. Eroziunea rocilor duce spre naşterea altora (sedimentare), care se vor “îngropa” şi vor hrăni magma (masa fluidă, incandescentă, din interiorul scoarţei Pământului), aceasta dând naştere la noi roci eruptive. “Nimic nu se pierde, totul se transformă” şi la acest nivel, spun specialiştii.

Locul cel mai fierbinte şi cel mai rece de pe Terra

Un alt fapt din categoria 11 curiozităţi despre Terra este că există, pe glob, regiuni ale extremelor climatice. Locul cel mai fierbinte este El Azizia, în Libia, unde temperaturile înregistrate de staţiile meteorologice au ajuns, la 13 septembrie 1922, la 57,8 grade Celsius.

Cel mai joase temperaturi de pe Terra au fost înregistrate pe Platoul Antarctic de Est, la mai mult de 1000 de kilometri în interiorul continentului, pe creasta unui munte de gheaţă – Argus Dome (4093 m) – acestea fiind, de mai multe ori, în nopţile senine de iarnă, de -92 grade Celsius. În 2010, în acelaşi loc, temperatura a scăzut până la -93,2 grade Celsius.

Antarctica, un continent al extremelor, al unor anomalii şi fenomene stranii

Antarctica reprezintă, cu siguranţă, una dintre cele 11 curiozităţi despre Terra, din mai multe puncte de vedere. Acest continent, situat la Polul Sud, cu o suprafaţă de 14 107 637 kilometri pătraţi, acoperit în întregime de gheţari cu grosime de peste 5 metri, este şi cel mai înalt dintre toate continentele, cu o altitudine de 2300 metri deasupra nivelului mării. Calota glaciară conţine 70% din întreaga rezervă de apă dulce a Terrei, 90% din gheaţa de pe Pământ, dar Antarctica este, în acelaşi timp, şi un deşert, deoarece precipitaţiile anuale, sub formă de zăpadă, desigur, nu depăşesc 50 de mililitri pe metru pătrat. Aici, unde Soarele răsare şi apune doar o dată la şase luni, se află şi cea mai adâncă depresiune din lume, la 2555 metri sub nivelul mării, zonă inaccesibilă, pentru că este acoperită cu cel mai gros strat de gheaţă descoperit până la această dată.

Antarctica este un continent nelocuit, date fiind condiţiile atmosferice extreme, aici fiind instalate doar câteva staţiuni de cercetare, în care echipe de oameni de ştiinţă stau pentru scurtă vreme, având ca obiective fie cercetarea zonei, fie experimentarea unor tehnologii pentru explorarea spatiului. În 2013, însă, revista Nature Geoscience anunţa că un grup de cercetători americani a descoperit, sub gheţurile Antarcticei, un vulcan activ, la 25-40 kilometri adâncime, care dă semne de viaţă. Consecinţele unei erupţii vulcanice în Antarctica ar fi dramatice, deoarece nu numai că ar duce la scufundarea învelişului de gheaţă, dar ar influenţa major nivelul apelor oceanului, implicit echilibrul planetar.

Mai mult, cercetătorii ruşi, de la staţia ştiinţifică Vostok, din Antarctica, au semnalat, în ultimii ani, începând cu 2011-2012, o serie de anomalii şi fenomene stranii, a căror cauză pare a fi un “aparat” uriaş, îngropat în gheaţă, la mari adâncimi, sau “ceva” vechi de peste 12 000 mii de ani, reperat de un satelit. Deocamdată, astfel de informaţii au fost interzise mass-mediei.

Tot de curând, în Antarctica, s-au mai descoperit trei piramide, despre care nu se ştie exact dacă sunt naturale sau artificiale, iar expediţiile NASA au scos la iveală peste 1300 de resturi de meteoriţi, ultimul, din 2012, un nakhlit, o piatră rară, originară de pe Planeta Marte, cristalizată pe “Planeta Rosie” în urmă cu peste 1,5 miliarde de ani şi ajunsă pe Pământ în urmă cu aproximativ 11 milioane de ani.

Terra are, în prezent, o a doua Lună

Din 11 curiozităţi despre Terra, mai puţin cunoscute, nu poate să lipsească această descoperire recentă a specialiştilor de la NASA, din 2016, referitoare la un mic corp ceresc, un “cvasi-satelit”, de câteva zeci de metri, “botezat” HO3, care orbitează în jurul Pământului şi va orbita preţ de câteva secole şi care poate fi considerat un fel de “a doua Lună”. Aceasta a doua Lună se află la mare distanţă, iar când s-a aflat cel mai apropare de Terra, aceasta a însemnat de 38 de ori mai mult decât distanţa dintre Pământ şi Lună. Coordonatorul echipei de cercetători, Paul Chodas, sublinia că această a doua Lună nu se îndepărtează niciodată foarte mult, pare a fi într-un fel de “dans”, când mai aproape, când mai departe de Terra, dar fără să o părăsească.

“Un punct albastru pal” – “Pale Blue Dot”

“Un punct albastru pal” (“Pale Blue Dot”) – aceasta este denumirea uneia dintre cele 11 curiozităţi despre Terra, o fotografie a Pământului făcută de la cea mai mare distanţă – circa 6 miliarde de kilometri, de către Sonda spaţială Voyager 1, la data de 14 februarie 1990. “Un punct albastru pal”/“Pale Blue Dot” este una dintre fotografiile făcute sistemului nostru solar, fotografii cuprinse sub denumirea generică “Portrete de familie”. Mărimea Pământului, în spaţiul cosmic, în această fotografie, este mai mică decât un pixel.

Sonda spaţială Voyager 1, care călătoreşte şi acum în spaţiu, cu o viteză de 64 000 de kilometri/h, este primul obiect făcut de om care a părăsit sistemul nostru solar. Are la bord, un disc audio-video, din aur, pe care sunt înregistrate imagini ale Terrei, ale formelor de viaţă de pe Pământ, o serie de informaţii ştiinţifice, sunete de balenă, ale unui bebeluş plângând, muzica de Mozart etc., dovezi ale existenţei noastre, în caz că va întâlni o formă inteligentă de viaţă în Univers.

În 2017, o altă sondă spaţială, New Horizons, a făcut şi alte fotografii spectaculoase ale Terrei văzută din spaţiu. Misiunea lui New Horizons este însă studiul lui Pluton şi al sateliţilor acestuia. Această sondă spaţială a fost numită aşa după titlul unui roman scris de astronomul Carl Sagan, în 1994, inspirat de “Pale Blue Dot”. Carl Sagan este cel care a avut ideea, înainte ca Voyager 1 să părăsească sistemul nostru solar, să i se dea comanda, de către NASA, de a întoarce camera, pentru a face o ultimă fotografie a Terrei, în vastitatea spaţiului cosmic. Despre “Pale Blue Dot”, Carl Sagan scria: “Priviţi acest punct, este casa noastră, suntem noi. Aici locuiesc cei pe care îi iubim, pe care îi cunoaştem (…) fiecare sfânt sau păcătos din istoria speciei noastre aici a trăit, pe un fir de praf suspendat pe o rază de soare”.

Ziua nu are 24 de ore?

În astronomie, ziua reprezintă timpul necesar pentru ca Terra să facă o rotaţie completă în jurul axei sale. În funcţie de reperele luate – mişcarea aparentă a stelelor pe bolta cerească, de exemplu – ziua durează 23 de ore, 56 de minute şi 4 secunde, ceea ce se numeşte o “zi siderală”, în timp ce “ziua solară”, timpul în care Pământul, în mişcarea de rotaţie, ajunge cu acelaşi meridian spre Soare, durează 24 de ore.

În prezent, cu ajutorul ceasurilor atomice, performante, s-a pus în evidenţă variaţia zilei solare medii, o zi, ca unitate de măsură a timpului, însemnând 86 400 de secunde. Pentru că, spun specialiştii, mişcarea de rotaţie a Pământului se încetineşte treptat, periodic se introduce câte o secundă. Prima secundă suplimentară a fost introdusă în 2008, a doua, în 2012.

Cel mai puternic cutremur pe Terra

Cel mai puternic cutremur pe Terra  a avut magnitudinea de 9,5 pe scara Richter şi s-a produs în Chile, la data de 22 mai 1960. A fost urmat de un tsunami devastator, ale cărui efecte s-au simţit în tot Oceanul Pacific, în special pe coastele Japoniei şi cele din Hawai. S-au înregistrat 5700 de victime în Chile, 61 în Hawai şi 130 în Japonia, şi alte două milioane de persoane au rămas fără adăpost.

Marele salt prin inima Terrei

În 2015, cercetători de la Universitatea McGill, din Quebec, Canada, au calculat timpul necesar pentru a traversa Pământul, dacă s-ar face un tenel imaginar prin inima acestuia. Au constatat că distanţa medie între două puncte aflate la antipod este de 20 000 de kilometri, au luat în calcul viteza medie a unui corp în cădere liberă, de 8046 m/s, şi alţi factori care ar influenţa acceleraţia, precum forţa gravitaţională, şi au ajuns la concluzia că traversarea globului de la un capăt la altul printr-un astfel de tunel ar dura în jur de 38 de minute.

Există, la momentul actual, şi hărţi interactive – Antipode Map – pe care orice persoană poate să afle, din orice loc al Terrei, unde s-ar afla celălalt capăt al tunelului, pentru o călătorie imaginară, care, probabil, niciodată nu va deveni realitate, dar care poate fi una dintre cele 11 curiozităţi despre Terra, “Punctul albastru pal”, “Planeta noastră albastră”, inconfundabilă, ascunzând încă multe mistere, multe realităţi pe care ştiinţa nu a reuşit deocamdată să le explice, dar care este singura noastră “casă”, “un fir de praf suspendat pe o rază de soare”, cum spunea astronomul Carl Sagan.