7 cărţi despre sensul vieţii – “Trebuie mai multă inteligenţă pentru a găsi sensul vieţii decât pentru a lansa rachete în cosmos”

7 cărţi despre sensul vieţii sunt doar câteva sugestii de lectură, care vizează o temă universală, abordată, de-a lungul timpului, din diverse perspective – filosofice, religioase, literare, ştiinţifice, axiologice etc. “Trebuie mai multă inteligenţă pentru a găsi sensul vieţii decât pentru a lansa rachete în cosmos”, spunea un scriitor şi filosof francez, din secolul trecut, Christian Chabanis, şi pentru a dobândi această inteligenţă este nevoie de repere – in realitatea imediată, dar si in cultură.

Literatura, implicit, prin universurile ficţionale pe care le creează, dincolo de preocuparea pentru dimensiunea estetică, dincolo de direcţii, tendinţe, curente literare, epoci, a fost/ este în căutarea continuă a unui sens al vieţii, a înţelegerii ideii de destin, a rostului omului în această lume, a misterului existenţei lui. Viaţa inspiră literatura, literatura, la rândul ei, construieşte lumi imaginare compensatorii în raport cu realitatea. Pe de altă parte, filosofia, religia, ştiinţa, cu mijloacele specifice, sunt în căutarea unui astfel de sens.

Iată 7 cărţi despre sensul vieţii, a căror valoare a fost confirmată de timp, de critica de specialitate, de cititori, şi în care fiecare poate găsi răspunsuri pentru momentele în care simte că adevăratul drum este/ ar trebui să fie în altă parte sau pentru a privi existenţa din perspective mai nuanţate, care să ne apropie de eul nostru profund:

7 cărţi despre sensul vieţii – Herman Hesse, “Siddhartha”

Herman Hesse, scriitor german, este cunoscut, mai ales, pentru trei dintre romanele sale, toate capodopere – “Lupul de stepă”, “Jocul cu mărgele de sticlă” şi “Siddhartha” – pentru care a şi fost răsplătit, în 1946, cu Premiul Nobel pentru Literatură, fiind apreciat pentru “inspiratele sale scrieri care, crescând în îndrăzneală și putere de pătrundere, exemplifică idealuri umanitare clasice și înalte calități ale stilului„.

Publicat în 1922, “Siddhartha” este un roman filosofic, o carte care aduce în atenţia cititorului drumul căutării sinelui, parcurs de un tânăr (al cărui nume dă şi titlul cărţii şi care nu trebuie confundat cu Siddhartha Gautama, fondatorul budismului), în atmosfera Indiei, cu multe veacuri în urmă.

Încercând să atingă iluminarea, la capătul unui lung proces de autocunoaştere, personajul lui Hesse refuză să se alăture comunităţii de călugări, al cărei maestru spiritual este Gautama Buddha, convins fiind că înţelepciunea nu se dobândeşte prin înrolarea într-o doctrină, nu se poate transmite de la maestru la discipol, dobândirea înţelepciunii trebuie să fie un demers individual: “Când egoul, în toate formele sale, va fi fost cucerit, când toate patimile și toate ispitele care vin din inimă vor tăcea, atunci va avea loc marea minune, trezirea Ființei interioare și misterioase care trăiește în mine”, mărturiseşte, la un moment dat, protagonistul.

Pentru a atinge o astfel de stare de înţelepciune şi fericire, Siddhartha parcurge un drum lung şi complicat, de-a lungul căruia învaţă şi trebuie să-şi găsească puterea de a se elibera de orice formă de ataşament material şi psihologic, de bunuri (provine dintr-o familie înstărită şi a avut o copilărie şi o adolescenţă fericite), de amintiri, de emoţii, de sentimente. Se pierde uneori, dar are puterea să se desprindă de slăbiciuni, de tentaţii şi să ajungă să înţeleagă “sensul vieţii” prin iluminare.

Herman Hesse, “Lupul de stepă” – “Pe drumuri fără riscuri merg numai cei slabi”

Aproape toate romanele lui Herman Hesse se construiesc în jurul acestei teme centrale – Care este sensul vieţii? Unde trebuie căutată fericirea? “Lupul de stepă”, prin personajul său central, surprinde natura duală a firii umane. Protagonistul Harry Haller este un savant neadaptat lumii în care trăieşte, deziluzionat, care se declară scindat între două tentaţii: una bazată pe nevoia de izolare, de singurătate, aproape sălbăticie, motiv pentru care se autodefineşte ca „lupul stepelor”, iar cealaltă dictată de dorinţa de integrare în societatea burgheză, care îi place și pe care o caută iar și iar, în ciuda tuturor criticilor pe care i le aduce.

Romanul “Lupul de stepă” debutează chiar cu mărturisirea acestei “nemulţumiri” existenţiale, în care mulţi cititori se pot regăsi: “Trecuse și ziua de azi la fel ca toate celelalte; o păcălisem, o omorâsem şi pe aceasta, încetişor, cu primitivitatea şi timiditatea artei mele de a-mi duce traiul; lucrasem câteva ore, cotrobăisem prin nişte cărţi vechi […] îmi făcusem exerciţiile de respiraţie şi, din comoditate, renunţasem de data aceasta la exerciţiile de gândire, mă plimbasem timp de o oră, observând cum norii cirus desenau pe cer contururi frumoase, delicate, încântătoare.

Toate acestea erau foarte plăcute, la fel ca şi cititul în cărţi vechi sau ca şi baia fierbinte, dar — punându-le cap la cap — ziua de azi nu fusese nici prea plăcută, nici strălucită, nu fusese o zi norocoasă şi cu bucurie, ci una din acele zile care, încă de multă vreme încoace, aveau să fie pentru mine ceva normal şi obişnuit: zile potrivit de plăcute, fără doar și poate suportabile, acceptabile, indiferente…”.

Herman Hesse – “Jocul cu mărgele de sticlă”

“Jocul cu mărgele de sticlă” este, cu siguranţă, cel mai complex, cel mai dens în semnificaţii dintre romanele lui Herman Hesse. A fost publicat pentru prima dată în 1943, în Elveţia, pentru că, în Germania, autorităţile naziste îl interziseseră pe scriitor. Cartea se construieşte, ca şi celelalte, în jurul cunoaşterii de sine (a personajului central, Joseph Knecht), la nivel metaforic “jocul cu mărgele de sticlă” fiind “jocul vieții în genere, care curge la nesfârșit, dedublată în bătrânețe și tinerețe, în zi și noapte, în yang și yin.”

Acţiunea cărţii se desfăşoară în viitor, în Europa secolului al XXIII-lea, când un grup de intelectuali de elită, izolaţi de lume, încearcă să se perfecţioneze în jocul cu mărgele de sticlă, joc care, deşi nu este definit foarte clar, se ştie că “a existat dintotdeauna”, că presupune o înaltă cunoaştere a filosofiei, istoriei, literaturii, matematicii, logicii.

Mesajul romanului “Jocul cu mărgele de sticlă”, o scriere care nu poate lipsi din seria celor 7 cărţi despre sensul vieţii, este extrem de actual, pentru că transmite ideea că, într-o lume în care gândirea îşi pierde rolul, puritatea şi vigilenţa, intr-o realitate în care cunoaşterea, demersurile intelectuale, educaţia sunt abandonate, inevitabil se instalează haosul. Căutarea sinelui, într-un parcurs iniţiatic (al protagonistului), este, de fapt, chiar căutarea sensului vieţii de către umanitate, în general.

“Viaţa fiecărui om, spunea Herman Hesse, este o cale către sine sau tentativa de a găsi o cale. Nimeni nu a ajuns niciodată să fie în întregime el însuși; fiecare, însă, tinde să devină așa, uneori în întuneric, alteori în lumină, ficare cât poate […] Oricum, fiecare om este punctul unic, particular, mereu important, în care viaţa Universului se condensează într-un mod special, niciodată repetabil”.

7 cărţi despre sensul vieţii – Frederic Lenoir, “Sufletul lumii”

“Sufletul lumii” este una dintre cele 7 cărţi despre sensul vieţii, care aduce o perspectivă inedită asupra acestei teme obsedante pentru omul contemporan. Autorul este un important scriitor francez, jurnalist şi istoric al religiilor, preocupat de crizele lumii moderne, este scriitorul care a vândut cele mai multe volume în ultimii cinci ani.

După un vis premonitoriu comun, şapte înţelepţi din toate părţile lumii se întâlnesc în Tibet, pentru a transmite unor tineri cheile înţelepciunii universale. Nu este vorba despre credinţe şi religii, ci despre atitudinea corectă, pe care omul trebuie să o aibă în viaţă, pentru a reuşi, în sensul cel mai profund al cuvântului.

Iată câteva fragmente din carte: “Prea mulţi oameni au trăit conduşi de instincte, de emoţii, de obiceiuri, fără ca vreodată să fi făcut o alegere reală […] Unii au cunosct mici plăceri, dar niciodată mari bucurii, dintr-acelea care tulbură inima şi o măresc la dimensiunile lumii […] Vor fi învăţat o meserie, ca să-şi câştige existenţa, dar, probabil, niciodată nu au făcut ceva care să-i entuziasmeze. Şi când vor ajunge la sfârşitul vieţii, se vor întreba: Ce rost are viaţa? Unde este fericirea la care am aspirat adeseori? Dar viaţa la care visam în tinereţe? […] Apoi le vom răspunde: Ai avut în tine un spirit care ar fi putut să dea sens vieţii tale, să te conducă spre adevărata fericire şi iubire, să te conducă spre adevăr şi să te facă să-ţi trăieşti visurile… dar l-ai ignorat”.

7 cărţi despre sensul vieţii – Viktor Frankl, “Omul în căutarea sensului vieţii”

Viktor Frankl (1905 – 1997), psihiatru austriac, neurolog şi filosof, este fondatorul celei de-a treia şcoli de psihoterapie, după psihanaliza lui Sigmund Freud și psihologia individuală a lui Alfred Adler. A fost supravieţuitor a patru lagăre de concentrare nazistă, convingerea lui fiind că voinţa de a căuta şi de a da sens vieţii este adevăratul motor al existenţei umane.

Cartea care i-a adus celebritatea este “Omul în căutarea sensului vieţii” (tradusă şi în româneşte), în care prezintă experienţele sale din lagărele naziste, dar şi principiile care stau la baza logoterapiei, metoda psihoterapeutică fundamentată de Viktor Frankl. Din punctul de vedere al psihiatrului austriac, principala libertate care i-a fost dată omului şi de care depinde rostul lui în lume este aceea ”de a-şi alege propriul mod de a fi”.

Cum poate fi găsit sensul vieţii în viziunea lui Viktor Frankl?

Atât timp cât omul găseşte rosturi de a fi, el va rezista oricăror vicisitudini, suferinţe, neîmpliniri, se va reechilibra lăuntric şi va găsi forţa să se bucure de viaţă. “Nu sunt de acord, sublinia Viktor Frankl într-o conferinţă, că un om care se întreabă despre sensul vieţii lui este bolnav (cum susţinea, la un moment dat, Sigmund Freud), ci este o dovadă a faptului că este om. Om cu adevărat! Nicio furnică, nicio albină, niciun animal nu își va pune vreodată întrebarea dacă existența sa are sau nu un rost, dar omul o face! Este privilegiul său să îi pese ca viața lui să aibă sens”.

La întrebarea filosofică despre cum poate fi găsit sensul vieţii, Viktor Frankl răspunde cu următoarele argumente: înfăptuind ceva (o misiune, o datorie, o operă etc.), trăind o experienţă a binelui, adevărului, frumosului, iubind, prin atitudinea adoptată în fata suferinţei şi prin puterea de a o înlătura, de a o transforma într-o realizare personală, pentru că cel care a găsit sensul vieţii sale poate înfrunta aproape orice. Este important, de asemenea, ca fiecare să aibă un punct bine definit în viitor, pentru că prezentul se va organiza în jurul acelui punct.

În plus, omul este o fiinţă decizională, responsabilă şi morală şi, în pofida unei “libertăţi finite”, are liberul arbitru, ceea ce demonstrează că poate triumfa în faţa instinctelor, în faţa influenţelor nocive sau dezavantajoase ale realităţii. Numai cine crede în propriul potenţial îl poate descoperi şi valorifica, altfel va fi o corabie în derivă.

7 cărţi despre sensul vieţii – Albert Camus, “Mitul lui Sisif”

“Mitul lui Sisif”, celebrul eseu al scriitorului şi filosofului existenţialist francez Albert Camus, este o scriere de referinţă despre condiţia umană. De altfel, au intrat în limbajul comun expresii precum “Chinul lui Sisif”, “Viaţă de Sisif”, în sensul unei existenţe absurde, repetitive, fără speranţă.

Camus porneşte de la imaginea unui personaj din mitologia greacă – Sisif – al cărui nume înseamnă “înţelept”, întemeietorul Corintului, care, pentru că a îndrăznit să-i înfrunte pe zei şi să-si dorească să dobândească nemurirea, a fost pedepsit să rămână veşnic în Infern, iar cazna sa perpetuă să fie aceea de a căra o stâncă până pe vârful unui deal, stânca rostogolindu-se mereu înainte de a atinge vârful, şi astfel la nesfârşit.

Din perspectiva concepţiei existenţialiste, Albert Camus se foloseşte de metafora din mitul antic despre Sisif pentru a transmite ideea că sensul vieţii trebuie să fie dat de faptele omului, dar că, având totala libertate de alegere, omul ajunge să fie dominat de angoasă şi de nefericire, care nu înseamnă teamă faţă de ceilalţi, ci spaima în faţa propriilor alegeri, la care se adaugă faptul că totul este subordonat unui “mâine iluzoriu”.

“Trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit”

Paradoxal, Albert Camus susţine totuşi că ar trebui să ne imaginăm un “Sisif fericit” şi să înţelegem că viaţa, în pofida nefericirii şi a absurdităţilor, merită să fie trăită, iar şansa omului de a ieşi învingător constă în capacitatea de asumare a trei atitudini: libertate, revoltă şi pasiune.

Să ni-l imaginăm pe Sisif, spune Camus, coborând de pe vârful muntelui cu paşii obosiţi, fără speranţă, pornind totuşi mereu cu stânca în spate. A continua o asemenea trudă este forma lui de revoltă, un gest de asumare a destinului. “Fericirea” lui constă în puterea de a duce mai departe pedeapsa, nu în semnificaţia trudei. Parafrazând un filosof japonez, scriitorul francez spune că “Lupta spre înălţimi este suficientă pentru a umple inima unui om. Trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit”, în sensul că omul poate şi trebuie să mediteze la felul în care îşi ia în stăpânire destinul, la semnificatia libertăţii şi la o ierahie a valorilor, pentru că şansele la fericire sunt infinite.

7 cărţi despre sensul vieţii – Alan Watts, “Înţelepciunea nesiguranţei”

Una dintre cele 7 cărţi despre sensul vieţii este şi “Inţelepciunea nesiguranţei”, de Alan Watts, cunoscut scriitor, orientalist, filosof englez, multe dintre volumele sale (toate best-seller-uri) – “Calea Zen”, “Viaţa în extaz”, “Ce înseamnă fericirea” etc. – fiind traduse şi în româneşte.

“Înţelepciunea nesiguranţei” este o carte despre condiţia umană în contextul vieţii moderne, marcată de incertitudini, vulnerabilităţi, nesiguranţă. Prinşi între trecut şi viitor, consideră autorul, ne scapă prezentul. Pare o afirmaţie stereotipă, golită de sens, dar, subliniază Alan Watts, este unul dintre marile adevăruri care ne împiedică să fim fericiţi. Toată lumea se precipită permanent pentru ceva de dincolo de sine. Atât timp cât mintea este scindată între trecut şi viitor, între eu şi ceilalţi etc., viaţa nu este decât conflict perpetuu, tensiune, frustrare, deziluzie.

Or, pentru a se bucura de viaţă, pentru a-i găsi sensul, omul ar trebui să înceteze să se mai considere străin, într-o lume străină. Efortul fiecăruia ar trebui să vizeze recuperarea sensului Binelui, Frumosului, Empatiei, Iubirii.

„Mâine și planurile pentru mâine nu pot avea semnificație, spune Alan Watts, decât dacă ești în contact deplin cu realitatea prezentului, dacă trăiești în prezent. Nu există altă realitate decât realitatea prezentă, astfel încât, chiar dacă cineva ar trăi veacuri nesfârșite, a trăi pentru viitor ar însemna să ratezi sensul vieţii pentru totdeauna”.

Alte sugestii de lectură, pe aceeaşi temă

În afara celor 7 cărţi despre sensul vieţii propuse în acest articol, există nenumărate alte titluri pe care le putem pune pe lista priorităţilor de lectură, pentru că aduc perspective inedite, profunde, despre sensul vieţii, pe care, mai mult sau mai puţin evident, fiecare îl caută: “Omul care voia să fie fericit”, de Laurent Gounelle, care arată cum pot deveni realitate lucrurile în care credem, “Calea luptătorului paşnic”, de Dan Millman, despre puterea lui “acum”, singurul moment pe care-l avem cu certitudine, “Profețiile de la Celestine”, de James Redfield, “Lecţii de magie”, de Elizabeth Gilbert, “Eşti cel mai tare”, de Jen Sincero, “Fii aici, acum”, de Ram Dass etc.