Acluofobia, în limba română, este un neologism, un cuvânt împrumutat din limba franceză (fr.achluophobie), originea cuvântului aflându-se însă în limba greacă: “achlys” (întuneric) şi “ phobos” (frică). Aşadar, acluofobia denumeşte “teama de întuneric sau de locuri întunecoase”.

Când spaima de întuneric atinge un nivel considerat ca fiind patologic, termenul utilizat este “nyctophobia”, de asemenea cu etimon grecesc: “nyktos” (noapte) şi “phobia” (teamă) sau “scotofobia” (gr. “skotos” – “obscuritate”).

Acluofobia
Acluofobia

Acluofobia este o teamă comună, naturală, în cazul copiilor (dar foarte rar înainte de vârsta de doi ani) şi, în forme specifice, şi în cazul unor adulţi. Acluofobia se defineşte, în esenţă, ca un sentiment de teamă provocat nu de întuneric în sine, ci de pericolele posibile pe care le poate ascunde întunericul sau de imaginile construite în minte legate de acest fapt.

Psihologii şi psihanaliştii, începând cu Sigmund Freud, consideră că originile acestei fobii se află în ceea ce se numeşte, în limbaj specializat, anxietatea de separare. Mai exact, este vorba de neliniştea excesivă care survine în momentul în care copiii sunt separaţi de părinţi. Este, spun medicii, unul dintre cele mai vechi diagnostice de anxietate la copii şi adolescenţi, care se dezvoltă începând cu vârsta de 6-7 ani.

Acluofobia, sensul şi originea cuvântului
Acluofobia, sensul şi originea cuvântului

Nyctophobia presupune o frică severă de întuneric, care se poate accentua, atunci când sentimentele de felul acesta sunt alimentate de împrejurări, sunt lăsate fără control. In mod normal, oamenii nu sunt fiinţe nocturne, de aceea sunt mai precauţi noaptea decât în timpul zilei.

Citește și:  Cacofonii acceptate în limba română

Nyctophobia se poate recunoaşte după diverse simptome, manifestări care depăşesc reacţiile normale: respiraţie accentuată, transpiraţie excesivă, palpitaţii, greaţă, gură uscată, agitaţie, stare de rău, incapacitate de a vorbi sau de a gândi clar.

Astfel de manifestări trebuie gestionate cu atenţie şi fără amânare, cu ajutorul unui terapeut şi numai în cazuri foarte grave, medicamentos.

O altă ipoteză despre cauzele acluofobiei, in afara anxietătii de separare, a fost lansată în anii 1960, când oamenii de ştiinţă au făcut progrese în studiul mecanismelor memoriei.

Acluofobia, teama de intuneric
Acluofobia, teama de intuneric

În timpul unei experienţe pe şoareci de laborator, care sunt animale nocturne, aceştia au fost condiţionaţi să se teamă de întuneric. S-a analizat, în astfel de situaţii, o substanţă din creierul lor, numită “scotofobina”, considerată a fi responsabilă de sentimentul de frică de întuneric. Cercetările în acest sens nu au continuat însă, cei mai mulţi specialişti considerând că nu sunt concludente.

Chiar dacă nu atinge forme patologice, acluofobia poate persista şi la vârsta adultă. De exemplu, cunoscutul actor canadian, Keanu Reeves, cunoscut pentru rolurile din filme precum “Matrix”, “Avocatul diavolului”, “Speed” etc., mărturisea că, în pofida încercărilor “raţionale”, nu a putut scăpa de spaima de întuneric nici la vârsta adultă.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.