În limba română, ca și în diverse alte limbi, există trei tipuri de acord: unul strict gramatical (formal), un acord după înțeles (acesta se mai numește și logic sau semantic) și acord prin atractie (adică prin raportare la cuvântul cel mai apropiat), ultimele două fiind considerate, de către specialiștii în lingvistică, drept abateri de la regulile acordului predicatului cu subiectul. În aceste condiții, există o serie de controverse referitoare la corectitudinea/incorectitudinea acordului logic și a acordului prin atractie. Pe lângă situații respinse categoric de normele literare, există și structuri (acord după înțeles și prin atractie), tolerate.
Regulile de acord între predicat și subiect sunt fundamentale pentru claritatea și corectitudinea exprimării în limba română. În ciuda aparenței lor simple, aceste reguli pot avea nuanțe complexe, în special când subiectul este exprimat printr-un pronume sau când predicatul precede subiectul. De exemplu, în propoziții precum „Sunt eu?” sau „Ei sunt profesorii?”, acordul se face în mod intuitiv, dar este esențial să înțelegem de ce alegem aceste forme.
Dacă subiectul este exprimat printr-un substantiv cu sens colectiv – mulțime, grup, stol, turmă, cireadă, herghelie, regiment etc. – acordul predicatului cu subiectul se face la singular sau la plural (acord formal), după cum substantivul cu funcția de subiect este la singular, respectiv, plural: „Stolul a zburat/Stolurile au zburat”, „Grupul va sosi mâine/Grupurile vor sosi mâine”.
În cazul în care, însă, unele substantive cu sens colectiv – mulțime, sumedenie, grămadă etc. – sunt urmate de un atribut exprimat prin substantiv la numărul plural, în acuzativ, cu prepoziție, insistându-se pe ideea de număr mare, atunci se admite ca fiind corect și acordul după înțeles (combinat cu cel prin atractie): „A venit”/„Au venit o mulțime (o grămadă, o sumedenie) de copii”/„Majoritatea oamenilor va pleca (acord formal)”/„vor pleca”.
În limba română actuală, există tendința ca, în contexte ca cele menționate anterior, forma a doua să devină norma, așa cum s-a întâmplat în multe situații când uzul limbii a impus, ca regulă, o formă considerată greșită până la momentul respectiv, dar care era mai firească în procesul comunicării.
În același fel (după înțeles) se poate face acordul când subiectul este un substantiv precum jumătate, sfert, parte etc. și este urmat de un determinant la plural: „Jumătate dintre elevi erau în clasă” (desi, după acordul formal, varianta corectă este Jumătate dintre elevi era în clasă.
În cazul pronumelor nehotărâte și negative – fiecare, nimeni, niciunul, cineva, careva – acordul se face la singular: „Fiecare a adus câte un dar”/„Nimeni nu a știut adevărul”. Când, însă, pronumele este însoțit de un determinant la plural, se tolerează acordul la plural (chiar dacă nu este literar): „Niciunul dintre noi nu am știut cum să procedăm”.
Sunt cazuri în care predicatul nu se acordă cu subiectul lui, ci cu un alt cuvânt, care este mai aproape sau căruia i se acordă mai multă atenție prin ceea ce transmite, situație în care se admite un acord prin atractie: Obiectivul principal al bugetelor țărilor dezvoltate sunt înarmările. Este însă incorectă și inacceptabilă o formulare de felul: „În ceea ce privește studiile”… (Corect: „În ceea ce privește studiile”…).
Acordul gramatical (formal) se face după reguli clare – predicatul verbal și verbul copulativ se acordă cu subiectul în persoană și număr. O atenție specială merită, însă, câteva situații:
• Verbe precum a plăcea, a conveni, a se cuveni, a durea, a ajunge (cu sensul a fi de ajuns), precedate de un pronume personal, în cazul dativ sau acuzativ, au, la persoana a treia plural, următoarele forme corecte:
– Mă dor ochii
– Îmi plac dulciurile
– Îmi convin condițiile
– Ți se cuvin aceste laude
– Îmi ajung cărțile împrumutate etc.
(și nu, cum se poate auzi uneori: Mă doare ochii/Îmi place dulciurile etc.)
• Când subiectul este exprimat printr-un cuvânt care arată o colectivitate – de exemplu, pronumele toți, toate sau numeralul colectiv
– amândoi
– amândouă,
– toți trei,
– toate trei,
– câteșitrei,
– câteșitrele etc.
Predicatul se poate folosi atât la persoana a treia, plural, cât și la persoana întâi, plural: Toți, amândoi vor pleca, vom pleca la munte.
• Când subiectul este multiplu, iar termenii sunt coordonați disjunctiv (prin sau, ori, fie), aceștia excluzându-se, acordul se face la singular: Elevul sau profesorul a greșit?
• Când termenii subiectului multiplu se confundă, acordul se face la singular: Nimic și nimeni nu-mi va sta în cale.
• Când termenii subiectului multiplu sunt coordonați prin conjuncții cu sens negativ, acordul se poate face și la singular și la plural: Nici ea, nici el nu și-a respectat/n-au și-a respectat promisiunile.
Situatii speciale de acord:
• Subiectul exprimat printr-un colectiv: Când subiectul este un substantiv colectiv, predicatul se acordă de obicei la singular, dar poate trece la plural dacă se pune accent pe indivizii grupului (ex: Clasa a decis vs. Clasa au fost de acord).
• Subiecte multiple: În cazul a două sau mai multe subiecte legate prin și, predicatul se acordă la plural, reflectând unitatea acestora (ex: Mama și tata au venit).
• Predicatul plasat înaintea subiectului: Acest aranjament poate modifica ordinea naturală a acordului, dar norma rămâne respectarea numărului și persoanei subiectului (ex: Au sosit copiii).
Dacă, în situații ca cele menționate în exemplele de mai sus, există, așadar, o anumită toleranță, evident că sunt inacceptabile dezacordurile generate de neglijență sau de necunoașterea regulilor de bază ale limbii române. Acestea sunt dezastruoase și pentru „imaginea” vorbitorului, dar și pentru starea limbii, la un anumit moment.
