Acropole din Atena – Complexul monumental la care a lucrat Fidias, cel mai mare sculptor al lumii antice

Acropole desemnează orice cetate sau complex construit pe un deal înalt. Numele provine de la cuvintele grecești „akro” (înalt, extrem/extremitate) și „polis” (oraș) ce împreună sunt traduse ca „orașul de pe margine” sau „orașul din aer”. Cel mai faimos este Acropole din Atena, construit în secolul al V-lea Î.Hr.

Chiar dacă cuvântul este la origine grecesc, el a ajuns să însemne orice astfel de structură construită pe o colină înaltă oriunde în lume. Castle Rock din Edinburg, Scoția este considerat o acropolă, la fel cum ar fi și cele din orașele mayașe, chiar dacă nu au fost construite pe o colină naturală.

În condițiile în care au mai fost orașe-stat în Grecia antică ce aveau acropole (Teba, Corint, Kolona) iar cuvântul „acropole” a fost utilizat și în Roma antică pentru a desemna o clădire amplasată pe o altitudine mai mare decât cea din jur, în perioada modernă „acropole” este sinonim cu cel din Atena.

Acropole din Atena a fost planificat îndelung, iar construcția a început sub îndrumarea marelui general Pericle din Atena. Mai mult de doi ani a durat planificarea detaliată doar a Parthenonului iar prima piatră a fost pusă în 447 Î.Hr.

Dorind să creeze un monument de durată ce ar onora-o pe zeița Atena (care era zeitatea protectoare a orașului-stat Atena) și ar proclama gloria orașului către toată lumea, Pericle nu a făcut nici o economie pentru construcție. El a adus arhitecții Callicrates, Mnesikles și Iktinos și pe marele sculptor Fidias (recunoscut ca cel mai mare sculptor al lumii antice, cel care a realizat statuia lui Zeus din Olympia, una dintre cele 7 minuni ale lumii antice).

Sute de artizani, metalurgi, pictori, sculptori în lemn și mii de muncitori necalificați au lucrat la Acropole. Fidias a creat o statuie din aur și fildeș a zeiței Atena, care se afla fie în Parthenon sau în centrul Acropolei lângă un templu mai mic al zeiței. Mai mult decât atât, se crede că Fidias nu s-a limitat doar la o sculptură și că a fost cel care a coordonat lucrările, supraveghind atent toți muncitorii.

Acropolele din Atena sunt expresia supremă a adaptării arhitecturii la o zonă naturală. Această mare compoziție de structuri masive perfect echilibrate creează un peisaj monumental de o frumusețe unică, constând într-o serie completă de capodopere ale secolului al V-lea Î.Hr. Monumentele Acropolei au exercitat o influență excepțională nu doar în antichitatea greco-romană, o perioadă în care lumea mediteraneană era considerată un model de urmat, dar și în perioada contemporană.

Acropolele se ridică la 150 de metri deasupra orașului Atena și are o suprafață de aproximativ 3 hectare. Situl a fost o alegere naturală pentru o fortificație și a fost locuit măcar din perioada miceniană, dacă nu mai devreme. Deja exista un complex construit pe deal și un templu al Atenei în curs de construcție, dar acestea au fost distruse de perși, sub conducerea lui Xerxes în 480 Î.Hr., când au jefuit Atena.

Structura de mai târziu, celebră astăzi, a fost construită ca o mărturie a rezistenței atenienilor după înfrângerea forțelor lui Xerxes în Bătălia de la Salamina. Cele 4 clădiri principale din planul original au fost Propylaia, Parthenonul, Erechtheion și Templul Atenei Nike.

Alte clădiri au fost adăugate după ce Acropolele au fost date în uz, iar Împăratul Hadrian a adăugat elemente de înfrumusețare a orașului și Acropolelor în timpul domniei sale. Odată cu răspândirea creștinismului după Constantin cel Mare, Parthenonul a devenit o biserică, iar centrul Acropolelor un centru de devoțiune creștină.

În conformitate cu practicile bisericești, toate imaginile păgâne au fost distruse, unele modificări fiind făcute templelor pentru a le aduce la standardele creștine. După căderea Romei în vest iar apoi cea a Imperiului Bizantin pe mâinile turcilor în est, Acropole a fost transformat într-un loc de cult musulman iar Parthenonul a devenit o moschee.

Construcțiile de pe Acropole au fost deteriorate prin utilizarea greșită și prin neglijare în timpul ocupației turcești a Greciei (atunci când Parthenonul a fost folosit drept sediu central al garnizoanei); au suferit daune mari și în timpul asediului venețian din 1687 D.Hr., atunci când forțele italiene au căutat să alunge turcii din Grecia.

În urma Războiului de Independență din 1821, grecii au recuperat Acropole și au încercat să-l restaureze pentru a-i aduce gloria de odinioară. Cu toate acestea, cu permisiunea turcilor, Lordul Elgin a luat multe bucăți din fațada Parthenonului și le-a vândut către Muzeul Britanic.

Mai mult decât atât, deteriorarea după ani de ocupație și neglijare părea să fie ireparabilă. Abia în a doua parte a secolului al XX-lea s-a început o muncă serioasă de restaurare și conservare pe Acropole. Aceste restaurări încă au loc în prezent şi un nou muzeu a fost deschis acolo pentru a găzdui artefacte importante de pe sit.