Home Diverse Aerul invizibil care ne modelează viața – secretele respirației noastre zilnice

Aerul invizibil care ne modelează viața – secretele respirației noastre zilnice

0
Aerul invizibil care ne modelează viața

Aerul este invizibil, inodor (în forma sa pură), aparent “nimic”. Și totuși, este unul dintre cei mai importanți factori care ne influențează sănătatea, starea de spirit, capacitatea de concentrare și chiar speranța de viață. Se spune că “respiraţia este viaţă şi, dacă respiri bine, corect, vei trăi mult şi frumos”.

Respirăm de aproximativ 23 000 de ori pe zi, fără să ne gândim prea mult la acest gest automat. În acest timp, plămânii procesează circa 12 000 de litri de aer (4 milioane de litri anual), iar căile respiratorii, dacă ar fi puse cap la cap, ar însemna în jur de 2 400 de kilometri. Respirăm pentru că este vital, pentru că organismul nostru este programat să nu poată funcţiona altfel. Când ne simţim obosiţi, stresaţi, depăşiţi de evenimente, de eforturi, situaţii, primul lucru pe care-l facem, involuntar, este “să luăm o gură de aer”.

Ce respirăm, de fapt?

Aerul pe care-l respiram
Aerul pe care-l respiram

Aerul pe care îl respirăm nu este doar un amestec de gaze – este un ecosistem în sine, un indicator al civilizației și un barometru al relației noastre cu planeta. Aerul atmosferic este compus în principal din azot (aproximativ 78%) și oxigen (circa 21%), restul fiind argon, dioxid de carbon și alte gaze în proporții foarte mici. Oxigenul este elementul esențial pentru viața umană – fiecare celulă din corpul nostru îl folosește pentru a produce energie printr-un proces complex numit respirație celulară.

Însă aerul real, cel pe care îl inspirăm în orașe sau în interiorul clădirilor, nu este doar acest amestec ideal. El conține particule fine, polen, spori, microorganisme, vapori chimici și, în zonele poluate, substanțe nocive precum oxizi de azot, dioxid de sulf, ozon troposferic sau particule în suspensie (Particulate Matter, PM10 și PM2.5). Tocmai aceste particule microscopice reprezintă una dintre cele mai mari amenințări pentru sănătatea publică modernă, pentru că pătrund adânc în plămâni şi în fluxul sanguin.

Aerul și sănătatea – o legătură directă și profundă

Organismul uman este incredibil de sensibil la calitatea aerului. Plămânii noștri au o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați – echivalentul unui mic apartament – prin care oxigenul trece în sânge. Această suprafață vastă, extrem de subțire și bine vascularizată, este ideală pentru schimbul de gaze, dar și vulnerabilă la poluanți.

Expunerea prelungită la aer poluat este asociată cu boli respiratorii (astm, bronșită cronică, pneumonie), afecțiuni cardiovasculare, scăderea capacității cognitive, risc crescut de accident vascular cerebral, anumite tipuri de cancer pulmonar etc.

Conform datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, poluarea aerului este responsabilă pentru peste 8 milioane de decese premature anual, la nivel global, speranţa de viaţă fiind redusă, în medie, din această cauză, cu 2,2 ani. Este un factor de risc “tăcut” – nu îl vedem mereu, nu îl simțim imediat, dar efectele lui se acumulează în timp.

Aerul din interior – pericolul nevăzut

Aerul din interior

Un aspect mai puțin cunoscut şi discutat este calitatea aerului din interior, în care petrecem o mare parte a timpului – locuinţe, birouri, magazine, şcoală, mall-uri etc. Paradoxal, aerul din locuințe și birouri poate fi de 2–5 ori mai poluat decât cel de afară.

Sursele poluării din spaţiile închise sunt numeroase – materialele de construcție și mobilierul (care pot emite compuși organici volatili), produsele de curățenie, gătitul fără ventilație adecvată, fumatul, mucegaiul, acarienii s.a.m.d. Toate acestea pot altera calitatea aerului şi pot intra în ceea ce specialiştii numesc “expozom” – un “nor” personal, invizibil, un fel de “aură” ciudată de particule, provenită din aerul care ne înconjoară, pe care o purtam permanent cu noi, toată viaţa, şi care, atunci când este alterată, poate duce la dureri de cap, iritaţii ale căilor respiratorii, modificări ale structurii celulare, intoxicaţii, poate agrava diverse alte boli şi care îi face extrem de vulnerabili în special pe copii şi pe cei mai în vârstă.

În contextul în care petrecem peste 80–90% din timp în spații închise, aerul interior devine un determinant major al sănătății noastre. Simptome precum oboseala cronică, durerile de cap, iritaţii ale gâtului, nasului, greaţă, ameţeli sau dificultățile de concentrare pot avea legătură directă cu ventilația insuficientă și nivelul crescut de dioxid de carbon.

Studii recente arată că nivelurile crescute de poluare pot afecta semnificativ performanța cognitivă. În zilele cu poluare ridicată, capacitatea de concentrare și de luare a deciziilor scade. Particulele ultrafine pot ajunge, prin fluxul sanguin, până la nivel cerebral, contribuind la inflamație și stres oxidativ.

Ce se poate face pentru a îmbunătăţi calitatea aerului din interior?

Când este vorba de calitatea aerului din interior, stă în puterea noastră să respectăm câteva reguli şi să procedăm în aşa fel încât să îmbunătăţim starea generală de sănătate, să sporim confortul fizic şi psihic:

  • Aerisirea zilnică – deşi există şi în aerul exterior poluanţi, este necesară aerisirea timp de 10 -15 minute a spaţiilor inchise, dimineaţa şi seara, cu atât mai mult cu cât tendinţa este de a se construi case, birouri etc. cât mai bine izolate, care să păstreze căldura.
  • Utilizarea unui purificator de aercel mai bun purificator de aer este dotat cu senzori, filtrează particulele fine şi alergenii (praf, polen venit din exterior, acarieni, spori de mucegai etc.), neutralizează mirosurile. Acesta trage aerul din cameră, îl trece printr-un sistem de filtrare, după care aerul purificat este eliberat în încăpere. Diverse analize şi studii spun că folosirea unor astfel de purificatoare de aer ar îmbunătăţi substanţial starea de sănătate.
  • Renunţarea la produsele nocive utilizate pentru curăţenie, care conţin substanţe periculoase pentru sănătate, la cele pentru parfumarea aerului (în special, sub formă de spray-uri, care doar acoperă unele mirosuri, dar nu purifică atmosfera), în favoarea produselor naturale.
  • Folosirea unor vopsele ecologice pentru zugrăvit, care au capacitatea să absoarbă/ să distrugă circa 80% din poluanţii din interior, asigurând o bună calitate a aerului.
  • Anumite plante de interior pot să purifice aerul – iedera, ficusul (Ficus elastica), o specie de palmier (Dracaena marginata sau “Copacul dragon”), Aloe vera (despre care experimentele au arătat că poate să înlăture formaldehida provenită din mobilier, parchet laminat, vopsele, gătit, diverse produse de curăţenie etc.), feriga (menţine un nivel optim al umidităţii), Filodendronul, “Voalul miresei” (Chlorophytum/ Planta-paianjen, care poate absorbi monoxidul de carbon în proporţie de 90%, în numai câteva zile), “Crinul păcii (Spatiphyllium) şi Crassula, care protejează de efectele fumului de ţigară.

Aerul – indicator al civilizației moderne

Calitatea aerului reflectă modul în care producem energie, cum ne deplasăm și cum construim orașele. Revoluția industrială, începută în secolul al XVIII-lea, a adus progres economic, dar și episoade severe de poluare. Celebrul “Great Smog” din 1952, din Londra, a demonstrat dramatic cât de periculos poate deveni aerul contaminat (stratul gros de smog, dispersat după 4-5 zile, a povocat decesul a peste 4000 de persoane şi îmbolnăvirea altor 100 000).

Astăzi, multe orașe din lume (foarte timid şi la noi) implementează politici de reducere a emisiilor, extind spațiile verzi și promovează utilizarea transportului public, a bicicletei sau mersul pe jos. Aerul a devenit un subiect central în dezbaterile despre sănătatea oamenilor, sustenabilitate și schimbări climatice.

Dioxidul de carbon și alte gaze cu efect de seră nu afectează direct respirația la concentrațiile actuale (efectele se văd pe termen lung), dar modifică echilibrul climatic al planetei. De asemenea, fenomenele extreme, incendiile de vegetație și seceta influențează indirect calitatea aerului, crescând concentrația de particule și fum în atmosferă.

Un dar invizibil…

Aerul este singura resursă vitală fără de care nu putem supraviețui mai mult de câteva minute. Apa ne poate lipsi câteva zile, hrana – săptămâni, dar aerul este imediat indispensabil. Tocmai pentru că este invizibil și omniprezent, tindem să îl ignorăm.

În realitate, fiecare inspirație este un schimb profund între noi și lume. Aerul ne conectează la plantele care produc oxigen, la oceanele care reglează clima, la orașele în care trăim și la deciziile pe care le luăm individual şi ca societate.

Calitatea aerului nu este doar o chestiune de mediu – este o chestiune de viață, sănătate și responsabilitate colectivă. Iar în fiecare respirație se află o poveste despre echilibrul fragil dintre progres și natură.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version