Alfabetul Braille este un sistem de semne, in care literele sunt realizate din puncte in relief, care ajuta la scrierea tactila, pentru cei cu probleme de vedere. Denumirea vine de la inventatorul sau, francezul Louis Braille, care, la numai 15 ani, in 1824, dupa doi ani de cautari si incercari, pune la punct primul alfabet cu puncte in relief, iar in 1827, transcrie, in Braille, o carte de gramatica franceza. In principal, alfabetul Braille se bazeaza pe un sistem de 63 de combinatii de puncte, care exprima litere, cifre, simboluri, semne de punctuatie etc. In alfabetul Braille standard, se foloseste o matrice formata din sase puncte, dispuse pe doua coloane, fiecare caracter fiind format din unu pana la sase puncte.
Un caracter, in functie de context (la inceputul, la mijlocul sau la sfarsitul cuvantului), se citeste diferit. Cu alfabetul Braille se poate scrie de mana, cu un punctator pentru hartie (de la dreapta la stanga), pe spatele foii de hartie textul citindu-se de la stanga la dreapta (ca in oglinda), cu ajutorul punctelor in relief. De asemenea, alfabetul Braille se foloseste pe tablite care au aceasta destinatie, la masini de scris speciale pentru nevazatori (cu sapte taste, una pentru fiecare punct de pe matrice si a saptea pentru spatiu) sau, mai nou, la calculatoare si imprimante Braille. Acestea transcriu textul intr-un fisier, intr-o forma corespunzatoare caracterelor Braille pe hartie, iar imprimarea se face in volum (si nu in cerneala).
Louis Braille nu s-a nascut orb. Tatal sau era selar, in satul Coupvray (in apropierea Parisului), confectiona hamuri, sei si curele. Chiar daca foarte mic, Louis nu pierdea nici o ocazie sa se strecoare in atelierul tatalui, instrumentele de acolo starnindu-i interesul. In incercarea de a face o gaura intr-o bucata de piele, copilul (avea numai trei ani) s-a accidentat la ochiul drept. Rana s-a infectat, s-a extins si la ochiul stang, provocandu-i orbirea. De la sapte ani, Louis invata la scoala din sat, nerenuntand sa lucreze in atelier, in pofida handicapului sau, ceea ce l-a ajutat sa isi dezvolte abilitatile manuale.
Tatal sau intelege cat de important este, pentru fiul sau, sa invete carte si obtine pentru copil o bursa la Institutul Regal al tinerilor orbi. Aici, cititul se invata pe litere in relief cusute pe hartie, dar pentru scris nu exista nici o metoda. Braille s-a dovedit a fi, inca de la intrarea in aceasta scoala, un elev foarte bun, indeplinindu-si cu multa responsabilitate toate indatoririle, fie ca tineau de invatatura, fie ca era vorba de alte munci.
In 1821, Louis Braille, la Institutul Regal la care invata, asista la prezentarea unui sistem sonografic, expunere facuta chiar de inventatorul lui, Charles Barbier. Acest sistem consta in reprezentarea sunetelor, in scris, prin semne, ca in stenografie. Braille a avut imediat ideea de a ameliora acest sistem, care prezenta unele incoveniente (semnele erau prea mari, nu erau redate semnele ortografice, nici notele muzicale sau simbolurile matematice etc.), dar Barbier nu a acceptat ideile lui Braille (care era inca un copil). De aici inainte insa, Louis Braille a lucrat cu insistenta, pentru a pune la punct propriul sistem de scris si citit, destinat orbilor, pe care il termina in 1825 (alfabetul Braille).
In 1827, pentru a-i verifica utilitatea, transcrie in acest alfabet, o carte de gramatica, iar in 1829, apare lucrarea intitulata: ”Procedeu pentru scrierea cuvintelor si a partiturilor muzicale, destinat orbilor”. Era, evident, un progres fata de sistemul lui Barbier, fiind calchiat dupa alfabetul pentru vazatori si permitand un real acces la cultura pentru cei fara vedere. Interesul deosebit al lui Braille pentru a oferi nevazatorilor si posibilitatea de a citi partituri muzicale, se explica prin faptul ca el insusi a fost un foarte talentat organist – a fost interpretul la orga titular la Biserica Saint-Nicolas des Champs, din Paris.
In anii urmatori, cautarile tanarului au mers spre perfectionarea alfabetului Braille, spre gasirea unor modalitati de a facilita comunicarea intre vazatori si nevazatori, ceea ce a si reusit, publicand in 1839, o brosura cu metoda bazata pe reperarea punctelor (corespunzatoare literelor, notelor muzicale, cifrelor etc.), in numar suficient de mare, pentru a fi recunoscuta si vizual, si tactil.
Louis Braille s-a stins din viata in 1852, dupa o lunga suferinta provocata de tuberculoza. La un secol dupa moartea sa, in semn de recunostinta pentru tot ceea ce a creat in sprijinul nevazatorilor, alfabetul Braille ramanand, pana astazi, principalul sistem de comunicare pentru cei cu deficiente de vedere, a fost reinhumat la Pantheonul din Paris, acolo unde se afla mormintele marilor personalitati ale Frantei. Mainile sale au ramas inhumate la Coupvray, satul sau natal.
Progresul tehnologic a facut ca astazi sa existe programe care transcriu orice fel de document in Braille (“plaje” Braille), care poate fi citit fie pe hartie, redat cu imprimante speciale, fie auditiv (textul este transpus ritmic, prin ceea ce se numeste “sinteza vocala” si poate fi auzit la un difuzor atasat calculatorului). Gratie “plajelor tactile” si “sintezelor vocale”, orice persoana nevazatoare are acces la internet sau la orice informatie care poate parveni prin intermediul calculatorului.
Au aparut pe piata, de asemenea, telefoane pentru nevazatori, care functioneaza (cu majoritatea optiunilor pe care la au si telefoanele obisnuite) pe baza comenzilor vocale, fara a fi nevoie de a apasa tastele.
