Emoțiile influenţează semnificativ sănătatea noastră fizică şi psihică – este un adevăr pe care, incă din antichitate, savanţi, filosofi, medici etc. l-au înţeles mai mult intuitiv şi pe care au încercat să-l explice în diverse feluri. Mai târziu, medicina clasică, fără a nega o anume influenţă a emoţiilor asupra stării de sănătate şi asupra comportamentului, le-a încadrat, mai degrabă, într-o categorie “secundară”, în raport cu mecanismele fiziologice.
Abia în ultima vreme, această relaţie bidirecţională (dintre emoţii şi sănătate) a devenit un subiect studiat cu mai multă atenţie (şi, uneori, controversat) în psihologie, neuroștiințe și medicină şi, probabil, a venit timpul ca multe dintre adevărurile “de necontestat” ale medicinei tradiţionale să fie revizuite sau completate.
Experimentăm tot felul de emoţii (reacţii afective subiective, spontane, faţă de realitate, care generează modificări chimice corporale, o anumită stare şi răspunsuri comportamentale) în fiecare zi.
Paul Ekman, psiholog american, inclus în “Top 100 cei mai influenţi psihologi ai secolului al XX-lea”, de către revista “Review of General Psychology”, este primul care a identificat şi sistematizat emoţiile de bază, universale – bucurie, tristețe, furie, frică – acestora adăugându-le ulterior alte trei – surpriza, dezgustul, ruşinea, completate de emoţii secundare (rezultate din combinarea celor de bază) – dispreţul, indignarea, exasperarea, invidia, fericirea etc.
A recunoaşte şi a înţelege emoţiile noatre şi pe cele ale celor din jur sunt aspecte fundamentale ale inteligenţei emoţionale, cu rol esenţial în tipul de reacţii, în luarea deciziilor, în controlul impulsurilor primare, în învăţare şi memorie. În momentul în care dobândim controlul asupra acestei dimensiuni interioare, subiective, beneficiile nu vor întârzia să apară, aşa cum a separa raţiunea de emoţii, a le ignora pe acestea din urmă ne-ar limita drastic capacitatea de a gândi şi de a acţiona.
Cum influențează emoțiile sănătatea?
Experienţele noastre, dar şi studiile arată că emoţiile pozitive (bucuria, recunoştinţa, fericirea etc.) susţin starea generală de bine şi de sănătate, influenţează benefic interacţiunile cu cei din jur, condiţionează felul în care gândim şi trăim viaţa de zi cu zi. Nu este suficient de clar dacă emoţiile pozitive determină o sănătate mai bună sau dacă o sănătate bună generează emoţii pozitive, dar specialistii in domeniu consideră că ar putea fi vorba de o combinaţie a celor doi factori.
În schimb, emoţiile negative repetate şi intense, cum ar fi furia, frica, tristeţea cronică (transformându-se, în timp, în depresie şi anxietate) sunt un semn că ceva este în neregulă. Ignorarea sau reprimarea acestora, spun experţii, nu reprezintă o soluţie, dar recunoaşterea, analizarea, gestionarea şi depăşirea lor înseamnă “rezilienţă” (capacitatea de a reveni la normalitate) şi oferă şansa reechilibrării organismului din toate punctele de vedere. Altfel, impulsurile dictate de emoţiile negative (chiar şi când o persoană este conştientă de acestea) pot duce la reacţii nedorite, necontrolate.
S-a dovedit, prin experimente şi statistici, că persoanele reziliente, chiar dacă experimentează şi ele emoţii negative (fac parte din natura umană, aşa cum şi pozitivitatea excesivă este nerealistă şi chiar dăunătoare), le recunosc, le înfruntă şi îşi “reprogramează gândirea”, făcând schimbări sănătoase şi necesare.
Efectul emoţiilor negative la nivel fizic
Pe lângă efectele la nivel mental, emoţiile negative se pot concretiza în simptome fizice, în absenţa unor cauze medicale evidente (somatizare). În acest sens, frecvente sunt următoarele:
- Stresul și sistemul imunitar deficitar – stresul cronic crește nivelul de cortizol, hormonul stresului, ceea ce poate slăbi sistemul imunitar și crește riscul de boli (infecții, afecțiuni autoimune s.a.m.d.).
- Afecţiuni cardiovasculare – furia, anxietatea, depresia sunt asociate cu hipertensiunea, inflamația cronică și cu un risc mai mare de boli de inimă. Cercetările sugerează că persoanele care trăiesc emoții negative frecvent au un risc crescut de infarct și accident vascular cerebral.
- Durerile cronice – durerile cronice (migrene, fibromialgie, asociată cu oboseală, dureri difuze, în mușchi și țesuturi moi etc.) sunt influențate de stres și traume emoționale. Stresul activează zonele din creier responsabile de percepția durerii, făcând-o mai intensă.
- Relația minte-corp și sănătatea digestivă – intestinul are propriul sistem nervos (numit “al doilea creier”) care comunică cu “primul” creier. De aceea, stresul și anxietatea pot duce la afecțiuni precum sindromul de colon iritabil sau ulcer gastric.
Cum pot fi gestionate emoţiile negative?
Emoţiile negative pot fi gestionate, dar este nevoie de timp, răbdare şi onestitate. Iată câteva modalităţi bazate pe cercetări de specialitate:
- Recunoaşterea emoţiilor negative – este primul pas necesar, pentru a înţelege şi a reuşi să abordezi problemele care au dus în acest punct.
- Reprogramarea mentală – în sensul schimbării voite/ conştiente, a tiparelor de gândire automate, greşite, şi înlocuirea acestora cu unele noi, care să sprijine reacţii raţionale, nu reactive, fapt posibil, având în vedere excepţionala capacitate a creierului de a se schimba continuu.
- Setarea unor limite de timp – gestionarea emoţiilor negative nu înseamnă reprimarea lor, ci controlul asupra acestora, astfel încât să nu ajungă să ne controleze viaţa. Se poate stabili mental, de pildă, o limită de timp pentru a exprima emoţiile respective, într-un fel care să nu aducă prejudicii personale, nici celor din jur, după care gândurile trebuie redirecţionate spre altceva (o plimbare, lectura unei cărţi sau orice altă activitate relaxantă).
- Mindfulness și meditație – practicate regulat, în combinaţie cu tehnici de respiraţie, reduc stresul și inflamația.
- Exercițiile fizice – eliberează endorfine, reduc anxietatea și depresia.
- Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) – este o formă de psihoterapie, orientată spre prezent şi spre soluţii, ajută la schimbarea gândurilor negative, a tiparelor mentale gresite şi a comportamentului disfuncţional, care afectează sănătatea.
- Susținerea socială – relațiile sănătoase îmbunătățesc sistemul imunitar și sănătatea mentală.
Bioneuroemoţiile şi vindecarea. Cum să devenim stăpâni pe viaţa noastră?
Bioneuroemoţiile reprezintă un concept relativ nou, din anii 2000, care vizează aspecte legate de relaţia dintre corp, minte şi emoţii, reunind abordări ştiinţifice (din neurostiinte), cu elemente de medicină tradiţională, spiritualitate şi filosofie, cu scopul de a îmbunătăţi starea de bine, conştiinţa de sine, prin identificarea originii experienţelor emoţionale conflictuale, conştientizarea programelor inconştiente care ne guvernează existenţa (şi care ar sta la baza bolilor), cu scopul de a le gestiona cu responsabilitate şi a le depăşi.
Psihologul spaniol Enric Corbera (n.1956), specialist recunoscut internaţional, în domeniul dezvoltării personale (lăudat de unii, contestat de alţii) este cel care a lansat acest concept – Bioneuroemoţiile – şi a pus bazele metodei care permite aplicarea managementului emoţional la problemele cotidiene.
Bioneuroemoţiile – principiile de bază
Enric Corbera, pentru a dezvolta o metodă terapeutică, în condiţiile în care, spune psihologul, emoțiile și credințele subconștiente influențează sănătatea fizică și psihică, a formulat şi câteva principii de bază:
- Originea emoțională a bolilor – se susține că majoritatea afecțiunilor provin din conflicte emoționale nerezolvate.
- Influența subconștientului – se pune accent pe descoperirea convingerilor limitative din subconştient, fără ataşamente sau judecăţi, cu mintea deschisă, astfel încât acestea să poată fi dominate, iar conflictele să fie abordate cu înţelepciune, adică fără victimizare şi acuzaţii.
- Vindecarea prin conștientizare – o persoană afectată de influenţa emoţiilor negative este ghidată să-și schimbe percepțiile, pentru a-și îmbunătăți sănătatea.
Albert Ellis, psiholog american, unul dintre “părinţii” psihoterapiei comportamentale – Terapia Rațional Emotivă Comportamentală – autor a peste 70 de cărţi, a susţinut şi el importanța “auto-ajutorului” în combaterea emoţiilor negative şi a gândurilor “ilogice”, subliniind că, odată ce convingerile dăunătoare şi emoţiile aferente sunt “dezvăţate”/ “uitate”, organismul nu mai suferă, nici fizic, nici psihic.
Anthony Robbins, autor de cărţi de dezvoltare personală şi “antrenor” motivaţional, crede şi el că: “Întotdeauna, convingerile au puterea de a crea și de a distruge. Noi, ființele umane, avem o capacitate ciudată de a lua orice experiență din viața noastră și de a crea un sens care fie ne paralizează, fie ne poate salva literalmente viața”.
O descoperire recentă, remarcabilă, aceeaşi direcţie – emoţiile şi “memoria celulară”
Psihiatrul american Thomas R. Verny susține ideea că “memoria celulară” nu este doar un concept metaforic, ci un fenomen real, cu baze științifice, pe care l-a explorat în cartea sa “The Embodied Mind: Understanding the Mysteries of Cellular Memory, Consciousness, and Our Bodies”- “Mintea întrupată: înțelegerea misterelor memoriei celulare, conștiinței și corpurilor noastre”), din 2021, şi în articole de specialitate.
Înainte de a scrie “The Embodied Mind”, dorindu-și să analizeze dacă celulele (nu doar cele nervoase) pot stoca memorie și inteligență, Thomas R. Verny a citit peste 5 000 de lucrări științifice. El propune o viziune de ansamblu, în care corpul – în totalitatea sa – este implicat în stocarea și procesarea experiențelor – “Mintea este fluidă și adaptabilă, nu încapsulată”, se spune în cartea menţionată anterior.
Thomas R. Verny şi cei (încă puţini) care susţin existenţa memoriei celulare, nu contestă rolul fundamental al creierului în formarea amintirilor, în funcţionarea memoriei, ci încearcă să demonstreze că amintirile, aspecte ale conştiinţei, ale inteligenţei sunt dependente şi de o altă sursă – celulele din întregul organism, care funcţionează după aceleaşi mecanisme ca in cazul memoriei, al creierului, şi care, mai mult, parcurg un constant proces de reînnoire, memoria celulară fiind transmisă la generaţii noi de celule. “Când va fi acceptat acest lucru, spune psihiatrul american, speranţele pentru tratarea multor boli (Alzheimer, de exemplu) vor creşte semnificativ”.
Informaţiile din memoria celulară se pot modifica?
Este firesc să ne întrebăm: dacă celulele corpului nostru se reînnoiesc constant – unele chiar într-un interval de timp foarte scurt – de ce nu ne eliberăm, odată cu ele, și de boli? Specialiștii explică faptul că acest lucru nu se întâmplă deoarece memoria celulară este transmisă celulelor noi, păstrând astfel anumite informații, inclusiv pe cele asociate cu dezechilibre sau afecțiuni.
Un alt aspect important este calitatea regenerării. Aceasta depinde, în mare măsură, de nutriție – atunci când organismul este hrănit corect, celulele noi sunt mai viguroase și mai sănătoase. În schimb, o alimentație deficitară poate duce la degenerare în loc de regenerare.
Modificarea acestei memorii celulare este un proces complex, influențat de tipul de informație stocată la nivel celular. Este un domeniu intens studiat, cu potențial real pentru dezvoltarea unor terapii medicale inovatoare.
Chiar dacă aceste intervenții necesită o înțelegere profundă a mecanismelor moleculare și a impactului pe termen lung asupra sănătății, cercetările științifice au validat deja câteva metode (antioxidanți și protectori celulari, vaccinuri, imunoterapii, intervenții in stilul de viață etc.) prin care memoria celulară poate fi influențată. De altfel, mulți dintre noi am experimentat, poate fără să știm, procese de autovindecare – situații în care ne-am refăcut după boală, disconfort sau durere, fără tratament medicamentos, doar prin capacitățile naturale de echilibrare și regenerare ale corpului.
În anumite condiții, celulele pot fi chiar reprogramate să-și schimbe funcția, contribuind astfel la regenerarea și repararea țesuturilor. Un exemplu este cel al celulelor din măduva osoasă, care, ca răspuns la o leziune, pot migra spre zona afectată și se pot transforma în osteoblaste (celule care formează os) sau condrocite (celule specializate în formarea cartilajului).
Emoţiile reprimate şi memoria celulară
Studiile au evidențiat impactul pe care emoțiile reprimate îl pot avea asupra corpului nostru, în special asupra a ceea ce unii specialiști numesc “memorie celulară”. Creierul produce neuropeptide – mesageri chimici formați din lanțuri scurte de aminoacizi, sintetizați și eliberați de neuroni. Acești compuși au rolul de a modula nu doar activitatea neuronală, ci și funcționarea altor țesuturi, cum ar fi intestinul, mușchii sau inima.
Neuropeptidele circulă prin întregul organism și se atașează de receptorii de pe suprafața celulelor, facilitând un tip de comunicare subtilă între sistemul nervos și restul corpului – o comunicare care stă la baza biochimiei emoțiilor.
Emoții precum frica, stresul prelungit, trăirile intense sau amintirile traumatice pot afecta acest sistem de comunicare, prin blocarea receptorilor celulari, pentru perioade îndelungate. Acest blocaj poate contribui la apariția dezechilibrelor sau chiar a unor boli. Tocmai de aceea, tehnicile de relaxare, meditația, cultivarea unei atitudini pozitive sau alte practici de reglare emoțională pot ajuta la eliberarea acestei memorii celulare negative și la restabilirea echilibrului fizic și emoțional.
Locul în care se scrie cea mai personală poveste…
Memoria celulară este, așadar, un concept tot mai prezent în cercetare si, deși nu este universal acceptat, nu mai este nici pe deplin contestat de comunitatea științifică. Există deja date clare, alături de multe necunoscute, dar și o evidență pe care o putem observa direct – corpul nostru nu ne minte. Mintea nu este singurul spațiu în care se păstrează amintirile și experiențele – între celulele creierului și cele ale altor organe există o comunicare permanentă și fină, adesea inconștientă.
Un alt fapt tot mai recunoscut este că echilibrul psihic susține un sistem imunitar puternic. Cu cât rămânem mai blocați emoțional în situații dificile din trecut, cu atât organismul nostru exprimă acest blocaj prin simptome fizice. În cele din urmă, corpul devine locul în care se scrie cea mai personală poveste, a fiecăruia dintre noi – iar sănătatea fizică și cea psihică sunt strâns legate de modul în care această “poveste” este trăită, procesată și integrată.
