Indiferent de sport, un arbitru este o persoana investita cu toata autoritatea, de catre federatia sportiva careia ii apartine, pentru a supraveghea desfasurarea jocului si respectarea regulilor/regulamentelor, in cadrul unei anumite competitii. Atributiile arbitrului, puterea si obligatiile acestuia sunt definite, in cadrul fiecarei federatii in parte, in functie de specificul sportului respectiv.

Arbitrajul sportiv a existat inca din Antichitate, avand in vedere popularitatea Jocurilor olimpice, desfasurate la un interval de patru ani si care, nu numai ca nu au disparut, dar sunt asteptate si in prezent, cu mare interes, de catre publicul din toata lumea si, bineinteles, de catre sportivii care vor sa isi confirme valoarea, printr-un titlu olimpic. In Antichitatea greaca, Jocurile olimpice se organizau intre orasele-cetati, in onoarea Zeului Suprem din Olimp.

Prima editie a acestor jocuri a avut loc in anul 776 i.Hr. si cuprindea probe hipice, de atletism – pentatlon (concurs de atletism cu cinci probe diferite), aruncarea discului, saritura in lungime, maraton, lupte etc. In toate aceste cazuri, arbitrii aveau autoritate totala. Totusi, se puteau face “contestatii”, asa cum se precizeaza la punctul 13, al regulamentului Jocurilor sportive antice: “Orice sportiv nemultumit de o decizie se poate adresa Senatului, iar daca se constata ca decizia arbitrului a fost gresita, acesta va fi pedepsit”.

La fel de stricti si meticulosi in privinta arbitrajului si a echitatii sportive, in general, erau si romanii. Jocurile din Roma antica se numeau “Ludi” (in latina, “ludus, -i – “joc”) si presupuneau curse de cai, atletism, box si chiar teatru/circ. Rareori erau acceptati si gladiatori. Astfel de intreceri puteau avea loc cu anumite ocazii speciale, dar cele mai importante erau “Ludi magni” (“Romani”), desfasurate anual, intre 4 si 19 septembrie. Pentru corectitudinea competitiei, se intampla, destul de des, ca unele curse sa se repete, pana cand rezultatul era foarte clar, fara nici o suspiciune.

Arbitru de Fotbal, Foto: sheffieldfa.wordpress.com

Din perioada ulterioara, a Evului Mediu, se stiu putine lucruri despre arbitraj. Jocul cu mingea (un fel de oina), de exemplu, nu avea arbitri, jucatorii fiind obligati sa respecte decizia publicului. Pana a deveni competitie sportiva, jocul cu mingea era practicat numai pentru amuzament, inca din mileniul al III-lea i.Hr., la chinezi si la egipteni. Tot in China, s-a inventat ceva asemanator cu fotbalul, cu 2000 de ani i.Hr. Nu se stie nimic precis despre regulile acestui joc, dar este sigur ca facea parte din programul de antrenament al soldatilor.

Citește și:  Legile lui Kepler - intre stiinta si spiritualitate

Primii arbitrii de fotbal au aparut, oficial, la un meci, in 1874, delegati de catre Asociatia Engleza de Fotbal. Arbitrul principal avea si doi asistenti, toti stand pe margine, de-a lungul intregului joc. Erau chemati in teren numai cand diferendele dintre capitanii celor doua echipe nu se puteau rezolva altfel.

In prezent, meciul de fotbal este supravegheat de un arbitru principal si doi arbitri asistenti, dar in comprtitiile nationale si internationale, cu mare miza, se poate apela si la cinci arbitri. Costumul arbitrului este, de obicei, negru, verde, galben sau rosu, cu ecuson pe partea dreapta.

Cele mai populare sporturi care presupun existenta arbitrilor, in afara de fotbal, sunt: handbalul (cu doi arbitri, unul de camp si altul de zona, care isi schimba rolurile, de-a lungul meciului), baschetul (cu doi-trei arbitri, cu costum negru sau gri), hocheiul (cu un arbitru central si doi de linie, toti imbracati in costume dungate, in alb-negru si cu cate o banda portocalie sau rosie, pe fiecare brat), rugby-ul (trei arbitri), tenisul de camp si tenisul de masa, scrima, cricket-ul, ciclismul, judo, lupte, box  etc.

Arbitru de Hockey, Foto: talkinghockeywithwillargie.wordpress.com

A fi/a deveni arbitru nu poate fi un scop in sine. Cine este interesat de o asemenea perspectiva trebuie, mai intai, sa fie el insusi un bun sportiv, sa cunoasca foarte bine regulile sportului de care este pasionat, sa se pregateasca temeinic (si teoretic si practic), sa treaca o serie de examene, sa parcurga mai multe etape practice de arbitraj (situatie in care va fi asistat de o comisie de arbitri), sa urmeze, periodic, diverse cursuri de perfectionare.

Interesul pentru a deveni arbitru poate fi justificat si de castigurile substantiale, mai ales pentru arbitri de fotbal, de exemplu, din Liga intai, care, in Occident, pe un sezon (15 -17 meciuri) pot castiga (arbitrii principali) in jur de 100 000 de euro. In Romania, prin comparatie, castigurile sunt mai mici, dar nu neglijabile. Pentru a ajunge insa la a arbitra in competitii de anvergura, drumul este lung si dificil.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.