Argumentum ad populum, expresie latinească însemnând “Întoarcerea la popor”/”Apelul la lume”/”Apelul la majoritate”, “Apelul la popularitate”, aproape că a devenit, în prezent, în varianta românească, un adevărat laitmotiv al discursului public autohton.
În nesfârşitele dispute politice, periodic şi indiferent de temă, lideri din toate orientările politice clamează, în numele democraţiei, “întoarcerea la popor”. O simplă căutare pe Internet scoate la iveală o retorică la indigo a “întoarcerii la popor”, un clişeu “obosit”, ca mai toate clişeele, în numele unor convingeri mai mult sau mai puţin divergente: “singura soluţie este întoarcerea la popor”, “întoarcerea la popor este soluţia normală”, “soluţia corectă este întoarcerea la popor” etc.
Argumentum ad populum – un sofism
Argumentum ad populum este, de fapt, un sofism, altfel spus, un raţionament corect din punct de vedere formal, dar greşit din punctul de vedere al conţinutului, fiind bazat pe echivoc, adesea folosit pentru a induce în eroare. Este şi un procedeu retoric, utilizat pentru a face mesajul mai persuasiv.
“Apelul la popor”/ “Apelul la majoritate” (Argumentum ad populum) este o eroare logică sau, cu un termen englezesc, un “Red herring”, o diversiune la care care apelează cineva când aduce argumente irelevante. Termenul “Red herring” provine din sportul vânătorii de vulpi, când se trăgea peste urmele de vulpi un hering afumat, de culoare roşie, pentru a-i antrena pe câinii de vânătoare să ia urmele unei ţinte. Tehnica se foloseşte şi în romanele poliţiste, când sunt construite mai multe piste false, pentru a se ajunge la un final neprevăzut.
Argumentum ad populum/“Apelul la popor”/ “Apelul la majoritate” este, din punct de vedere logic, eronat, pentru simplul fapt că, dacă o convingere este susţinută de un număr mare de oameni, acest fapt nu garantează că respectiva convingere este şi corectă.
De exemplu, dacă un număr foarte mare de oameni crede în existenţa OZN-urilor, aceasta nu este o garanţie că OZN-urile există. Sau că, dacă religia X are un număr mare de adepţi, aceasta trebuie să fie neapărat cea “adevărată” pentru toată lumea. Argumentum ad populum demonstrează că o convingere se poate bucura, din diverse motive, de popularitate, dar nu şi că respectiva convingere este adevărată.
Apelul la popor, politica şi convenţiile sociale
În democraţie, “corectitudinea” proceselor electorale constă în acceptarea a priori, de către cetăţeni, a ideii că rezultatul alegerilor trebuie să fie validat, indiferent cum ar fi acesta, ceea ce este un fapt benefic, în comparaţie cu situaţia din regimurile autoritare. Este şi motivul pentru care, periodic, prin alegeri, poporul trebuie să decidă cine trebuie să se afle la putere, cine să ia deciziile, în numele celor mulţi, fapt care asigură sau ar trebui să asigure sănătatea vieţii publice şi progresul unei ţări.
În general, când mulţi oameni au aceeaşi opinie, înţelegem că acea opinie este cea mai bună. Este un principiu sănătos pentru multe situaţii, dar care nu este lipsit de vulnerabilităţi. Şi cea mai mare vulnerabilitate este “Efectul de turmă”. Acesta se produce când opţiunile individuale nu sunt rezultatul unui proces logic, individual, bazat pe convingeri şi discernământ, ci se fac prin imitaţie.
S-au făcut diverse experimente în acest sens. De exemplu, între două runde de alegeri, un grup de alegători au fost întrebaţi despre intenţia de vot. Când li s-au prezentat sondaje fictive, care mergeau împotriva intenţiei lor iniţiale de a vota, 25% dintre ei s-au răzgândit. Prin urmare, sondajele au decis pentru ei. Având în vedere cât de uşor este să se orienteze, într-un anume sens, întrebările din cadrul unui sondaj, ne putem întreba şi cât de relevante sunt rezultatele diverselor alegeri.
Astăzi, mass-media şi reţelele sociale joacă un rol esenţial în felul în care ne formăm opinii. Informaţiile şi dezinformările circulă cu mare viteză. Fiecare zi are partea ei de sondaje.
Argumentum ad populum şi conştiinţa individuală
Din nefericire, românii au o istorie îndelungată în privinţa efectului de turmă, perioada comunistă fiind una dintre cele mai dramatice şi în acest sens. Iar reminiscenţe ale acelui comportament impus se văd şi astăzi. Grupul (“turma”) creează un anume confort, poate induce sentimentul de forţă, multe persoane aşteaptă să li se “indice” ce trebuie să facă, iar liderii vor beneficia de pe urma acestora, urmârindu-si interesele si oferind iluzii. Cauzele mimetismului social sunt multiple şi este nevoie de un alt fel de conştiinţă (individuală şi socială), care să se bazeze pe educaţie, pe cunoaştere, pe discernământ, pe inteligenţă.
Argumentum ad populum, pe care îl invocă politicienii, în discursuri pompoase, poate avea relevanţă numai în condiţiile în care fiecare alegător îşi exprimă o opţiune fondată pe judecaţi de valoare individuale, pertinente, pe analiză, pe raţionalitate, şi toate acestea depind fundamental de educaţie, de gradul de instrucţie. Altfel, “întoarcerea la popor” şi rezultatul unei astfel de situaţii va fi doar reflexul “spiritului de turmă”.
