Ariciul şi vulpea, când este vorba despre strategii pentru succes, pentru reuşita în viaţă, şi despre predicţii, sunt două simboluri preluate dintr-un celebru vers al lui Arkhilokhos (Arhiloh), un poet grec, din secolul al VII-lea i.Hr., în care se spune: “Vulpea cunoaşte multe lucruri, ariciul ştie doar unul, dar esenţial”.
Pornind de la parabola poetului grec, Isaiah Berlin, unul dintre cei mai importanţi gânditori (filosof şi istoric al ideilor) din secolul al XX-lea, a publicat, în 1953, un eseu cu acelaşi titlu – “Ariciul şi vulpea: eseu despre viziunea lui Tolstoi asupra istoriei” – în care analizează două strategii diferite în atingerea obiectivelor şi în formularea predicţiilor.
“Vulpea vicleană”, spune Isaiah Berlin, apelează la diverse modalităţi de a ataca “ariciul”, în timp ce “ariciul” se apără mereu în acelaşi mod, invariabil eficient, făcându-se ghem şi protejându-se cu spinii. Transferând aceste simboluri în lumea umană, filosoful identifică două mari tipologii, două viziuni despre lume şi, implicit, două modalităţi de a acţiona.
“Vulpile” percep lumea în toată complexitatea ei, fără a avea însă o reprezentare clară, călăuzitoare, vor să atingă mai multe obiective în acelaşi timp, unele contradictorii, apelează la tertipuri, încearcă să obţină avantaje. “Aricii” văd lumea prin prisma unei idei definitorii, unice, reduc totul la un singur principiu care îi ghidează, iar tot ce nu se încadrează în acest principiu este ignorat.
Ariciul şi vulpea – exemplele lui Isaiah Berlin din istoria culturii
Aplicând această manieră simbolică de interpretare – “ariciul şi vulpea” – filosofilor şi scriitorilor, Isaiah Berlin îi încadrează, de exemplu, pe Platon, Dante Alighieri, Blaise Pascal, Friedich Hegel, Dostoievski, Nietzsche, Marcel Proust, în categoria “arici”, în timp ce Aristotel, Shakespeare, Moliere, Goethe, Balzac, James Joyce sunt “vulpi”, pentru ei (cei din a doua categorie) lumea nu poate fi concentrată într-o singură idee dominantă.
Analizându-l pe Lev Tolstoi, autorul celebrului roman “Război şi pace”, Isaiah Berlin consideră că, la prima vedere, scriitorul rus nu poate fi încadrat într-una dintre cele două tipologii, dar, la o privire mai atentă, pare că este, prin natura sa, o “vulpe”, dar prin convingeri, un “arici”, ceea ce înseamnă că există multe valenţe ale unei personalităţi, care fac posibilă şi combinaţia dintre cele două ipostaze.
Philip E. Tetlock şi un experiment inedit “ariciul şi vulpea”
Philip E. Tetlock, profesor la Universitatea Pennsylvania, SUA, autor a nenumărate studii aflate la graniţa dintre psihologie, ştiinţe politice şi comportament, a coordonat, în anii 1980, în cadrul CIA (Central Intelligence Agency) un experiment inedit, ale cărui rezultate au fost publicate 20 de ani mai târziu (pentru a se verifica predicţiile), în 2005, într-o carte intitulată “Expert Political Judment: How Good Is It? How Can We Know?” (“Judecata politică a experților: Cât de corectă este? Cum putem ști?”.
Tetlock a cerut unui număr de 284 de experţi să facă predicţii economice şi geopolitice în legătură cu probleme de felul: “Cum va evolua PIB-ul Statelor Unite?”, “Cum vor evolua indicatorii economici la nivel mondial?”, “Regimul de apartheid va fi abolit în Africa de Sud?”, “Uniunea Sovietică se va impune?” etc.
A adunat, în total, 28 361 de predicţii, constatând că majoritatea acestora au fost greşite. Mai mult, când predicţiile au fost făcute de specialişti în domeniul lor de expertiză, greşelile au fost şi mai numeroase şi, în general, nivelul de educaţie şi experienţa nu au avut niciun impact asupra predicţiilor.
O singură variabilă pare să fi influenţat calitatea predicţiilor – expunerea lor mediatică – dar într-un sens negativ, deoarece cu cât un expert era/ este mai cunoscut (mai expus mediatic), cu atât proiecţiile sale despre viitor au fost/ sunt mai eronate.
Un paradox…
Aparent, un astfel de rezultat al experimentului pare surprinzător, în sensul că un expert foarte cunoscut în mass-media ar trebui să fie şi foarte competent (şi invers). Pentru a explica acest paradox, Philip E. Tetlock a apelat la distincţia clasică “ariciul şi vulpea”. “Ariciul” are o idee “fixă”, în care crede cu tărie. Deoarece utilizează o singură grilă de “citire” a realităţii, analizele unui “arici” sunt foarte clare, dar nu neapărat fiabile.
“Vulpea” e mai puţin dogmatică, utilizează mai multe grile de “citire”, gândirea ei îi permite să facă analize mai pertinente decât ale “ariciului”, dar, uneori, prea subtile, pentru a-şi convinge auditoriul. De exemplu, spune profesorul de la Universitatea Pennsylvania, dacă am avea în vedere o dezbatere televizată pe o anumită temă, cea mai “electrizantă” ar fi cea în care s-ar confrunta doi sau mai mulţi “arici” cu puncte de vedere diferite, dar bine conturate şi îndrăzneţe. Însă când este vorba de calitatea predicţiilor, “vulpile” îi depăşesc pe “arici”.
Pentru a înţelege gândirea “ariciului” ne putem imagina cum cineva priveşte lumea printr-o pereche de ochelari coloraţi, în verde, în albastru sau intr-o altă culoare, dar la care nu renunţă niciodată şi oriîncotro ar privi vede verde sau albastru etc., chiar dacă realitatea nu este aşa.
Deţinerea mai multor informaţii va spori încrederea “ariciului” în predicţia sa, dar nu şi precizia. Psihologii numesc o astfel de atitudine “sindromul omul cu ciocan”, pentru că orice problemă arată ca un “cui”. Cel puţin din această perspectivă, Philip E. Tetlock ne îndeamnă să fim “vulpi”, nu “arici”.
John Lewis Gaddis – “ariciul şi vulpea” în istorie
John Lewis Gaddis, profesor universitar şi eseist american, specialist în “Războiul rece”, din a doua jumătate a secolului al XX-lea, dintre SUA şi aliaţii din “Blocul de Vest”, pe de o parte, şi URSS şi statele satelit din “Blocul de Est”, pe de altă parte, într-o carte intitulată “Despre marea strategie”, apelând la aceeaşi parabolă a anticului Arhiloh şi la sugestiile lui Isaiah Berlin – “ariciul şi vulpea” – analizează, cu subtilitate şi adesea cu ironie, modul în care mari lideri, de-a lungul istoriei, au luat decizii strategice, care i-au condus spre succes sau spre eşec.
De pildă, despre Xerxes I, marele suveran al Imperiului Persan, din secolul al V-lea i.Hr., stăpân peste 127 de ţări şi care a pornit şi într-o expediţie pentru cucerirea Greciei, cu o armată de aproape două milioane de soldaţi, spune că a fost înfrânt, deşi reuşise să transforme Atena în ruine, pentru că “ariciul” imperial nu a putut să anticipeze corect desfăşurarea evenimentelor (a fost învins pe insula grecească Salamina, şi-a părăsit armata, care a fost apoi zdrobită la Plateea).
Pe Napoleon îl consideră o “vulpe” devenită “arici” în Campania din Rusia, iar pe Machiavelli, celebrul om politic, diplomat şi scriitor al Renaşterii italiene, îl încadrează la categoria “vulpe a principilor”.
De altfel, profilul de “vulpe” al omului politic italian reiese din multe aspecte abordate în principala sa scriere – “Principele” – în care spune, de pildă, referindu-se la atitudinea unui suveran: “Se pune problema dacă este mai bine să fii iubit decât temut sau invers. Răspunsul este că ar trebui să fii și una și alta; dar întrucât este greu să împaci aceste două aspecte, atunci când unul din două trebuie să lipsească, este mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit”.
Avantajul “ariciului” în confruntarea cu “vulpea” în viaţa de toate zilele
Analizele şi experimentele menţionate anterior, aplicate de către autorii studiilor unor personalităţi din diverse epoci şi domenii, pun în evidenţă comportamente care pot fi observate şi în viaţa de toate zilele. Pot ajuta, în acelaşi timp, la o mai bună autocunoaştere şi la cultivarea abilităţii de a face predicţii legate de evoluţia unor evenimente sau de propriul viitor.
Este evident că parabola “ariciul şi vulpea” nu face referire la gradul de inteligenţă al unei persoane, ci la o atitudine. Pentru că “vulpile” văd lumea în complexitatea şi nuanţele ei, urmărind diverse obiective simultan, în timp ce “aricii” sunt tentaţi să simplifice/ concentreze totul într-o singură idee care să le fie principiu călăuzitor, se pare că “vulpile” ar fi avantajate, prin felul lor de a fi, în confruntările vieţii.
Există însă şi opinii contrarii, care susţin că, într-o confruntare între “arici” şi “vulpe”, ariciul câştigă de cele mai multe ori, pentru că se concentrează pe ceea ce este important (“Vulpea cunoaşte multe lucruri, ariciul ştie doar unul, dar esenţial”).
La nivel individual, în viaţa personală sau în business, un “arici” poate să fie câştigător, pentru că ştie să acţioneze la intersecţia a trei principii: la ce se pricepe cel mai bine, ce îl pasionează, care este motorul “economic” din spate sau ce profit poate avea. Aşa se explică succesul multor oameni de afaceri sau succesul în orice alt domeniu, pentru că “aricii” sunt consecvenţi cu “modelul” lor, cu “strategia” lor, cu obiectivul lor.
Jim Collins – “Good to Great”
Jim Collins, profesor la Universitatea Stanford, consultant în afaceri, într-una dintre cele mai bune cărţi despre business – “Good to Great” – tradusă în româneşte cu un titlu mai puţin sugestiv decât cel în engleză – “Excelenţa în afaceri” – spune că important este, la nivel individual, să ştii şi la ce nu poţi fi foarte bun, să înţelegi că a avea o competenţă într-un domeniu oarecare nu înseamnă automat reuşită. Este diferenţa dintre “good” şi “great”, iar “aricii” ştiu să facă această diferenţă.
În mod similar trebuie descoperită pasiunea. Dacă cineva doar face lucruri la care se pricepe, dar fără pasiune, fără interes, nu va ajunge la performanţă. De asemenea, este obligatoriu ca fiecare să coreleze aceste aspecte cu un model economic care să aducă profit, nu neapărat spectaculos, dar constant, cu paşi mici şi pe termen lung. Jim Collins mai consideră că, pentru “arici”, tehnologia poate deveni accelerator al succesului numai dacă se încadrează firesc în viziunea lui.
“Vulpea”, observă Jim Collins, când este vorba despre afaceri, construieşte o mulţime de strategii, adună informaţii, participă la cursuri, studiază, se perfecţionează, se învârteşte în jurul “vizuinii”, aşteptând cel mai bun moment pentru a “ataca”. Dacă dă peste ţepii ariciului, va încerca din nou, în alt moment mai favorabil, cu o altă metodă, deşi poate avea succes doar în confruntare cu o altă “vulpe”, nu cu un “arici”. S-a mai constatat, de către cei care au studiat aceste comportamente, că dacă “aricii” eşuează , acest lucru se va întâmpla, de regulă, la începutul drumului, în timp ce “vulpile” pot eşua în orice moment.
“Arici”, “vulpi” şi predicţii
Identificarea corectă a profilului “arici” sau “vulpe” poate fi util şi în privinţa modului în care ne raportăm la predicţiile altora despre tendinţele în societate, în economie, în politică, pe piaţa muncii etc., astfel încât să putem discerne între exagerări, erori şi posibilităţi viabile. Nu avem un glob de cristal în care să ne vedem viitorul, dar putem să identificăm “aricii” şi “vulpile” din jurul nostru sau chiar pe cele din propria interioritate şi atunci multe aspecte ale realităţii le putem valorifica în avantajul nostru.
Tu ce crezi că eşti: “vulpe” sau “arici”?
