Algoritmii pot “prezice” viitorul? Omul, prin natura sa, având capacitatea de a raţiona şi de a imagina, a fost fascinat dintotdeauna de posibilitatea de a anticipa evenimente, la nivel individual sau colectiv. O curiozitate structurală îl face pe om să caute căi de a afla ce îi rezervă viitorul, în speranţa că, în felul acesta, îşi poate controla destinul, poate ocoli situaţii nefericite. Din cele mai vechi timpuri, sunt consemnate în documente mărturii despre clarviziune, oracole, profeţi, “ghicitori” în stele, în vise, în “globul de cristal” etc.
În epoca actuală, progresul tehnologic, mai ales în domeniul informatic, asociat cu imensul volum de date (Big Data), extrase şi analizate cu software-uri speciale, îi face pe unii oameni de ştiinţă să afirme că algoritmii (ansamblu de simboluri şi calcule, utilizate pentru rezolvarea unor probleme tot mai sofisticate şi capabili să ofere conţinut personalizat cu privire la multe aspecte ale vieţii de zi cu zi) pot să prezică viitorul – tendinţele în societate, în economie, în mişcările sociale, evoluţia climei, a planetei şi chiar evenimente care se pot produce la nivel individual (comportamentul unei persoane, starea de sănătate, traseul profesional etc.)
Vor prelua algoritmii controlul vieţilor noastre?
Se pare că algoritmii deja funcţionează peste tot, chiar dacă nu constientizăm acest lucru. Conform definiţiei specialiştilor, “un algoritm este o secvenţă finită şi fără echivoc de operaţii sau de instrucţiuni, pentru rezolvarea unei probleme sau pentru obţinerea unui rezultat”.
Algoritmii predictivi sunt programe de calculator care analizează o cantitate uriaşă de informaţii, în timp record, în tentativa de a prezice un eveniment. Există deja computere capabile să proceseze miliarde de date pe minut.
Utilizaţi pe scară largă, de exemplu, în domeniul medical (unde permit, pe baza unei serii întregi de variabile, determinarea posibilităţilor ca un individ să se îmbolnăvească), algoritmii predictivi se extind rapid la toate sferele societăţii. Şi cu cât masa informaţiilor este mai mare, cu atât predicţia este mai bună, dar fără ca cineva să poată garanta că toate predicţiile algoritmice sunt corecte, chiar în condiţiile în care calitatea datelor este corectă, iar “specialiştii”, cu adevărat competenţi.
Pe măsură ce aceste programe promit progrese spectaculoase, se ridică şi problema unor aspecte de natură etică, referitoare la utilizarea datelor private. Un specialist în domeniu sublinia, de pildă, că, ori de câte ori cineva postează ceva pe Internet, informaţia respectivă poate fi văzută de altcineva, decriptată şi, eventual, folosită de altcineva.
În mod similar, sistemele de supraveghere video şi de recunoaştere facială, informaţiile din smartphone-uri, din sistemele de mesagerie, securizate astăzi, precum şi Regulamentul General de Protecţia Datelor (GDPR), adoptat de Parlamentul European, în 2016, oferă deocamdată o anume protecţie a individului, în condiţiile în care resursele informatice nu au ajuns chiar la nivelul de a decripta toate aceste date. Dar în viitorul apropiat va fi la fel?
Ca în celebrul film “Minority Report”?…
Deja oamenii simt, înţeleg că este nevoie de o anume precauţie în acest sens (al informaţiilor oferite despre ei inşişi in mediul virtual), că utilizarea tot mai performantă a algoritmilor predictivi va aduce schimbări majore în toate domeniile societăţii, justiţiei, economiei, sănătăţii, sportului etc.
Ca în celebrul film “Minority Report”, a cărui acţiune se întâmplă în anul 2054, adică într-un viitor destul de apropiat, şi în care poliţia “lucrează” pentru a reconstitui sau a preveni anumite fapte cu nişte “clarvăzători”, denumiţi “precogs”, care au “creierele” interconectate şi care transferă imagini către un ecran de calculator, acestea fiind manipulate ulterior cu ajutorul unei interfeţe de realitate virtuală, pentru a determina în ce fel vor avea loc anumite evenimente.
Deocamdată, astfel de fapte sunt de domeniul science-fiction, dar tot aşa se spunea, la un moment dat, de exemplu, şi despre distopiile lui Orwell, Kafka, Aldous Huxley, dar pe care începem deja să le recunoaştem în realitatea noastră.
Vor deveni algoritmii noul “glob de cristal”?
În epoca actuală, deja multe companii investesc în tehnologii care să analizeze viitorul forţei de muncă, pentru a-şi proiecta afacerile în funcţie de acest aspect, sau care să “prezică” evoluţia comportamentului angajaţilor, în privinţa productivităţii, disponibilităţilor de interacţiune şi comunicare etc.
În Marea Britanie, de pildă, s-a pus la punct un algoritm care să “prezică” deplasările oamenilor din întreaga lume, pe baza fotografiilor de vacanţă postate pe Flickr. În Suedia, un algoritm “prezice” întârzierea trenurilor la minut, cu două ore înainte, iar în Franţa, în acelaşi mod se anticipează numărul de călători din trenurile suburbane. În SUA, se lucrează la un software care să anticipeze actele/tentativele de crimă în oraşe, precum în SF-ul “Minority Report”, menţionat anterior. Se preconizează că, până în 2023, la nivel global, se vor investi peste 15 miliarde de dolari, pentru punerea la punct a unor astfel de programe.
Într-un viitor nu foarte îndepărtat (10 – 15 ani, spun reprezentanţi ai Intel, cel mai mare producător de microprocesoare din lume) algoritmii vor putea “ghici” starea de spirit a oamenilor, printr-o simplă braţară care să măsoare semnalele corpului şi să capteze conversaţiile lor.
Când un computer, susţin aceiaşi specialişti Intel, va avea capacitatea de a “vedea” şi de a “înţelege” atitudinea umană, nu numai de a “auzi”, va fi capabil să conducă o maşină, să ştie cine este acasă la un moment dat, să ia decizii în funcţie de câmpul său vizual etc.
Lumea viitorului văzută în “globul de cristal” al algoritmilor
Cei de la Intel nu ezită să recunoască faptul că s-a întâmplat de multe ori să colaboreze sau chiar să angajeze scriitori de Science-Fiction, pe care îi informează în legătură cu diversele proiecte de cercetare, cerându-le să scrie scenarii în care să se regăsească ideile promovate de cercetarea ştiinţifică, verificând şi în acest fel cât de viabilă este viziunea despre viitor. Iată cinci scene din viitor, construite pe baza algoritmilor “vizionari”:
Casa care îţi “ghiceşte” starea de spirit – computerele vor deveni din ce în ce mai mici şi inteligenţa artificială va fi prezentă în aproape orice, ceea ce va transforma obiectele cotidiene în moduri pe care nu le-am fi imaginat niciodată. Locuinţa va fi un fel de “robot” care-ţi poate identifica starea de spirit, dedusă din ritmul cardiac, din tensiunea arterială, din conversaţiile din timpul zilei. Casa va putea regla muzica şi lumina în funcţie de starea celui care o locuieşte.
Un dressing virtual – O cameră video şi un computer ataşate unei oglinzi pot transforma oglinda într-un dressing virtual. Nu va mai fi nevoie să probăm haine, deoarece computerul ne va arăta în oglindă care ar fi rezultatul.
Asistenţă medicală personalizată – medicul de familie, conectat printr-un computer, în care sunt înmagazinate informaţii despre pacienţii săi, poate pune un diagnostic şi prescrie medicamentele cele mai potrivite pentru fiecare.
Faruri care luminează mai bine când plouă – un computer capabil să trimită lumină printre picăturile de ploaie îl va ajuta pe conducătorul auto să vadă optim chiar şi la viteza de 140 kilometri/ oră.
Un computer pe aripa unui avion va putea înţelege mai bine mişcarea aerului, ceea ce va contribui la o economie semnificativă de combustibil.
“La ce visează algoritmii?”…
Există şi nenumărate voci critice faţă de posibilitatea ca algoritmii să devină “globul de cristal” al epocii moderne, în care omul să-şi caute avid informaţii despre viitor, aceştia susţinând că este foarte posibil ca, de fapt, toate proiecţiile construite de algoritmi să nu fie altceva decât un mod de a crea “profeţii” care se auto-implinesc şi pe care psihologii le explică prin impactul convingerilor şi aşteptărilor personale asupra rezultatelor. Un fel de “efect placebo”, dar în context psihologic, socio-profesional.
Sau, cum spunea Robert K. Merton, psihologul care a impus termenul de “profeţie autoimplinită”, adeseori, o convingere determină realitatea să manifeste acea convingere, deoarece şi la nivel individual şi la nivel social/ colectiv, tendinţa este de a acţiona în moduri care să confirme “predicţia”.
Într-o carte publicată în 2015 – “La ce visează algoritmii? Vieţile noastre la vremea Big Data” – autorul, Dominique Cardon, sociolog, cercetator la Orange Labs, se întreabă cum va arăta lumea viitorului controlată de algoritmi, cum şi cât de mult vor pătrunde statisticile în subiectivitatea oamenilor şi cum o vor influenţa. Apelând la metoforă, când isi pune intrebarea: “La ce visează algoritmii?”, el spune că, probabil, “visează la o lume codificabilă, calculabilă, cuantificabilă”, în care oamenii, pentru algoritmi, nu sunt altceva decât “cobai într-un vast laborator “. Acesta să fie şi visul omului despre viitor?
