Periodic, anumite cuvinte devin “vedete”, probabil printr-un fenomen de “contaminare” lingvistică. Sunt nelipsite din mass-media, prietenii le folosesc şi ei, nu mai ai scăpare, le auzi in cele mai diverse imprejurari, folosite corect sau gresit. Oricine ar trece în revistă articolele din presa de orice fel – politică, mondenă, chiar culturală – ar putea observa că aproape nimic nu mai exista fără… « marotă »: un anume partid este marota altui partid, un politician este marota altui politician, o societate comerciala este marota alteia, canadienii, ruşii, americanii etc. au şi ei marotele lor, există şi o marotă a « bipolarizarii », a « guvernării », a « suspendării », a « infrastructurii », a « provincialului frustrat » şi exemplele ar putea continua la nesfârşit.

Cuvântul marotă (din fr. marotte) înseamnă, conform DEX (Dicţionarul explicativ al limbii române), idee fixă, preocupare excesivă, obsedantă, pentru un anumit lucru, obiect al unei astfel de preocupări.

La origine, în limba franceză, termenul marotă (marotte) denumea figurina din vârful sceptrului de care se folosea « nebunul » regelui, un fel de simbol al nebuniei lui. În timp, sensul propriu al cuvântului s-a pierdut, rămânând numai cel figurat – obsesie, preocupare excesivă pentru ceva. În dicţionarele franţuzeşti, sinonime ale cuvântului marota sunt şi hobby, pasiune, distracţie, pe care dicţionarele româneşti însă nu le consemnează în legătură cu marotă.

Cunoscând sensul termenului marotă, evident că nimeni nu ne poate interzice să îl folosim în contextele adecvate, dacă dorim acest lucru. Rămâne însă întrebarea : de ce cuvântul a devenit el însuşi o marotă a presei româneşti ? Să fie generată această situaţie de o anume percepţie a realităţii autohtone, dominată de prea multe persoane cu idei fixe/ obsesii/marote ?

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.