Lacul Baikal este cel mai vechi și cel mai adânc lac de apă dulce din lume, fiind situat în sudul Siberiei în Rusia. Se află într-o despicătură în care Asia literalmente se divizează prevăzând un viitor ocean.
Geologii sunt de părere că Baikal ne poate oferi o imagine asupra felului în care arătau coastele maritime ale Americii de Nord, Africii şi Europei atunci când au început să se separe acum milioane de ani în urmă. Aceştia estimează că lacul s-a format undeva acum 20-25 de milioane ani în urmă, în timpul mezozoicului.
În unele locuri lacul depăşeşte 1637 metri în adâncime iar pe fundul său există un strat de sedimente gros de peste 6 kilometri; are o suprafaţă de 31.500 de kilometri pătraţi. Apele reci şi bogate în oxigen ale lacului sunt pline cu forme de viaţă care de care mai bizare. Unele dintre aceste vieţuitoare reprezintă mâncarea preferată a focilor. Golomyanka este un peşte roz, parţial transparent şi fără solzi, ce dă naştere la puii vii. El poate înota la adâncimi de peste 1000 de metri.
Lacul este un refugiu pentru 1200 de specii de animale, 600 de diferite plante, iar aici se găsesc singurele foci de apă dulce din lume. Oamenii de ştiinţă încă nu au stabilit modul în care aceste foci au ajuns în lacul Baikal, dar presupun că au călătorit aici din regiunea arctică printr-un râu acum mii de ani în urmă. Dintre toate aceste specii, mai mult de 75% se întâlnesc numai în regiunea lacului, motiv pentru care conservarea este crucială.
Focile de aici diferă sub multe aspecte de cele arctice, din moment ce s-au adaptat la climatul lacului. De exemplu, ele au mai mult sânge, ceea ce face posibil înotul pentru mai mult de 70 de minute. Ele se pot scufunda la adâncimi mari, ajungând şi la 300 de metri adâncime.
Unele specii de peşti supravieţuiesc la mai mult de 1,6 kilometri sub suprafaţa lacului, aceasta în ciuda presiunii incredibile a apei la o aşa adâncime. Ei sunt atât de bine adaptaţi la acele presiuni încât dacă ar fi scoşi la suprafaţă, unde presiunea este diferită, ar exploda.
Înconjurat de munţi înalţi, lacul Baikal oferǎ privelişti de o frumuseţe de neegalat. Munţii încă sunt un paradis pentru animalele sălbatice, iar micile sate încă sunt avanposturi ale liniştii în îndepărtata taiga siberiană.
Deoarece este situat într-o locaţie destul de îndepărtată din Siberia, lacul Baikal nu este vizitat de mulți turişti. Cu toate acestea, există unele locuri unde se poate sta şi de unde se pot vizita împrejurimile lacului. Există şi multe insule pe lac, aproximativ 45 de insule şi insuliţe. Cele mai mari sunt Olkhon (700 de kilometri pătraţi) şi Marea Ushkany cu o suprafaţă de doar 9,4 kilometri pătraţi. Dintre acestea cea mai populară este insula Olkhon, o insulă mare cu multe sate. Olkhon este o insulă cu păduri şi pajiști unde întâlnim cerbi şi urşi bruni. Marea Ushkany este stâncoasă şi casă celei mai mari colonii de foci din Baikal.
Jumătate din apa care curge în lac coboară din râul Selenga aflat în sud-est. Restul sursei de alimentare vine de la mai mult de 330 de râuri şi pâraie, multe care curg din munţii din jur. Singura evacuare a lacului este râul Angara, care curge de la capătul sud-vestic al lacului. Lacul Baikal conţine 10% din rezervele de apă potabilă ale lumii (exceptând gheţarii).
Deoarece un volum mare de apă reţine căldura mai bine decât o face pământul, climatul din jurul lacului Baikal este mult mai blând decât în restul sudului Siberiei. Chiar şi în mijlocul iernii temperatura medie este de doar -21 de grade Celsius, dar în comparaţie cu temperaturile minime de -60 de grade Celsius ca în alte părţi ale Siberiei, este mult mai bine.
Apa lacului este foarte clară deoarece conţine foarte puţine săruri minerale. De la suprafaţă este posibil să se vadă şi la 40 de metri adâncime. Această claritate este menţinută de către un număr foarte mare de vieţuitoare planctonice care mănâncă resturile plutitoare. În pofida adâncimii sale foarte mari, apa din lac este bine amestecată, iar oxigenul este din belşug, chiar şi în apele de la fund.
