Home Cultură generală Bioelectromagnetismul. Anatomia corpului uman şi energiile subtile – o abordare ştiinţifică

Bioelectromagnetismul. Anatomia corpului uman şi energiile subtile – o abordare ştiinţifică

0
Bioelectromagnetismul. Anatomia corpului uman şi energiile subtile

Bioelectromagnetismul, legaturile dintre anatomia corpului uman şi energiile subtile, aspecte abordate multă vreme dintr-o perspectivă exclusiv intuitivă sau sub semnul ezoterismului, al paranormalului, al tradiţiilor şi convingerilor ancestrale, al medicinei alternative, reprezintă, în prezent, teme de cercetare tot mai provocatoare pentru oamenii de ştiinţă.

Suflul vital”, numit, în funcţie de vechile culturi, qi (în medicina tradiţională orientală), prana (în India), mana/ka (în Egipt) etc., în limbajul specialiştilor în medicină, de astăzi, se numeşte bioelectromagnetism/camp electromagnetic/matrice vie/câmp de viaţă (life field). Medicina occidentală îşi concentrează tot mai mult cercetările spre a desluşi mecanismele subtile, esenţiale pentru sănătatea noastră, ale acestei energii, care reprezintă un fel de matrice vie, pe care se articulează funcţionarea organismului nostru, armonia dintre corp şi spirit.

Bioelectromagnetismul, matricea vie a corpului uman şi salamandrele

Bioelectromagnetismul. Anatomia corpului uman şi energiile subtile
Bioelectromagnetismul. Anatomia corpului uman şi energiile subtile

Bioelectromagnetismul este o caracteristică a tuturor organismelor vii, nu numai a corpului uman, şi presupune existenţa unor câmpuri electrice, magnetice şi electromagnetice, la nivelul celulelor şi al ţesuturilor. Celulele organismelor vii se folosesc de bioelectricitate pentru a stoca energia rezultată din metabolism, pentru a transmite semnale la alte celule sau pentru a asigura funcţionarea organelor.

Pe de altă parte, ştiinţa nu numai că nu neagă, în prezent, dar a demonstrat prin metode specifice că fiecare corp este înconjurat de câmpuri electromagnetice încărcate cu informaţie. Care este rolul acestora? Pot aceste câmpuri să ghideze creşterea şi repararea organismului? Există o formă de inteligenţă într-o astfel de structură invizibilă, adevărata matrice vie a corpului uman?

Bioelectromagnetismul si salamandrele

Nu întâmplător, de-a lungul timpului, salamandrele, din clasa batricienilor (animale care pot trăi şi pe pământ şi în apă), asemănătoare cu şopârla, i-au fascinat pe oameni, prin puterea lor de a se regenera, atribuindu-li-se puteri magice. Astăzi, se ştie că este o realitate, şi nu o magie, faptul că salamandrele pot să regeneze un membru pierdut, un ochi sau chiar măduva spinării, adică pot produce celule care se diferenţiază în oase, muşchi, vase de sânge, reţele nervoase.

De la această realitate a pornit, în anii 1960, un cercetător de prestigiu, americanul Harold Saxton Burr, profesor de anatomie la Yale University, specialist în bioelectrodinamică, pentru studiile sale referitoare la “dezvoltarea electrodinamică” şi “creşterea neuronală”, în cazul salamandrelor, măsurând variaţiile electrice din timpul procesului de regenerare, idee considerată deplasată la vremea respectivă.

Au fost necesari ani de studiu până când Harold Saxton Burr a ajuns la concluzia că fiecare fiinţă este înconjurată de un “câmp de viaţă” (life field) care îl formează şi îl controlează. Altfel spus, există în jurul nostru un câmp energetic şi informaţional care ne reglează structura anatomică. Tot mai mulţi cercetători sunt de acord, la ora actuală, cu argumentaţia lui Burr, mai mult, aceştia avansează ideea că există, pentru fiecare, o “matrice vie”, un “plan general” invizibil.

Electromagnetismul şi energiile subtile – o frontieră de explorat

Anatomia corpului uman

În anii 2000, cu excepţia unei anumite părţi a medicinei convenţionale, nimeni nu mai contestă faptul că organismul nostru produce, captează, stochează şi conduce energie, că bioelectromagnetismul şi energia vitală, mai subtilă, a câmpurilor, sunt componente inseparabile ale fiinţei. O echipă de cercetători de la Heart- Math Institute (SUA) a demonstrat, prin măsurători, că activitatea electrică a inimii, de exemplu, produce un câmp magnetic care poate merge de la 45 de centimetri la trei metri în spaţiul din jurul organului.

Mai mult, datele ştiinţifice actuale confirmă ceea ce tradiţiile milenare au afirmat demult – existenţa unui sistem complex alcătuit din chakre, nadis (canale de nergie), aure (radiaţii energetice) aflate în interiorul şi în jurul corpului, la care se adăugă ceea ce astăzi specialiştii numesc semnale electromagnetice, electrice, termice, fotonice (luminoase) şi fonice, inclusiv “valuri scalare” şi “valuri de torsiune”.

Tot măsurătorile ştiinţifice au arătat că fiecare atom, fiecare moleculă, celulă, ţesut şi organ au o frecvenţă specifică. Când două elemente vibrează cu aceeaşi frecvenţă, ele rezonează, schimbă energie şi informaţie. Organismul nostru emite, aşadar, diverse “murmure” energetice, ca într-o simfonie cu armonii complexe şi marea provocare pentru specialişti este să descifreze până la capăt mecanismele acestor energii subtile, într-o astfel de zonă aflându-se, probabil, răspunsuri pentru întrebări la care ştiinţa încă nu a găsit răspuns, în legătură cu organismul uman, sănătatea şi posibilităţile de vindecare a bolilor. Devine însă tot mai clar că “matricea vie” a corpului nostru are capacităţi miraculoase.

Se ştie, de exemplu, că ADN-ul ghidează dezvoltarea organismului, dar nimeni nu a putut explica până acum în ce fel o celulă se diferenţiază şi se organizează pentru a crea un organism întreg şi cum se face că, deşi doi indivizi au, în final, aceleaşi organe, etapele de “construcţie” ale fiecăruia sunt diferite şi nimeni nu este copia fidelă a altcuiva. Totul se petrece ca şi cum celulele ar şti cum trebuie să arate “aranjamentul” final.

Bioelectromagnetismul, legaturile dintre anatomia corpului uman şi energiile subtile

Cercetările în embriologie au demonstrat deja că o celulă diferenţiată poate să se întoarcă şi să se “dediferenţieze” sub influenţa unei stimulări electrice slabe. Este posibil ca “dirijorul” acestor procese să se afle în câmpurile energetice ale organismului. De asemenea, “matricea vie” pare a avea capacitatea de a trata informaţia aşa cum o face un computer, cu diferenţa că, în cazul matricei vii, nu există o unitate centrală/o parte mai importantă decât altele sau primară. De aici o altă întrebare – sunt câmpurile energetice ale organismului purtătoarele unei forme de inteligenţă subtilă, de vreme ce sunt mai sensibile, mai reactive, mai rapide decât reţelele biochimice?

Paradoxal, medicii folosesc procedee “energetice” – electrocardiograme, electroencefalograme, RMN-ul, impulsuri de lumină etc. – adesea fără a conştientiza schimbările conceptuale spre care conduc aceste procedee şi anume că biologia noastră este, în mare măsură, “energetică”. Este doar o chestiune de timp, spun mulţi specialişti, până când reconsiderarea câmpurilor energetice şi a energiilor subtile ale corpului nostru se va produce.

Rupert Sheldrake, cercetător în domeniul biologiei la Cambridge University, afirma că fiecare organism/individ/specie are un câmp morfogenetic invizibil – un fel de “memorie” – cu care se face mereu schimb de informaţii, acest câmp generează/rezonează o “formă”, iar materia din câmpul respectiv se organizează în funcţie de această “rezonanţă morfică”.

Bioelectromagnetismul. Anatomia corpului uman şi energiile subtile

Prin existenţa câmpurilor energetice şi informaţionale s-ar putea explica noţiunea de “memorie colectivă” sau “inconştient colectiv”, aşa cum l-a definit, în psihanaliză, Carl Jung, sau cea de “noosferă”, care, în gândirea chimistului rus Vladimir Ivanovitch Vernadski şi a paleontologului, filosofului şi teologului Pierre Teilhard de Chardin, ar fi “noosfera” – sfera gândirii umane. Aceasta noosferă ar reprezenta o a treia fază în dezvoltarea umanităţii, după geosferă (materia inanimată) şi biosferă.

Prin urmare, gândurile noastre dau naştere unor scheme specifice de activitate electrică şi magnetică, la nivelul sistemului nervos, iar aceste “scheme” ale gândurilor noastre pot rămâne în câmpurile energetice ca amintiri sau pot consolida cadre arhetipale (prototipuri) existente.

Bioelectromagnetismul, energiile subtile, matricea fiinţei noastre, zona invizibilă, indefinibilă deocamdată prin mijloacele medicinei convenţionale, care ne însoţeşte pretutindeni şi mereu, sunt drumuri abia deschise, dar cu un potenţial uriaş pentru cunoaştere, autocunoaştere, pentru sănătatea fizică şi mentală, pentru vindecare, interacţiune cu semenii noştri şi progres pe toate planurile. Avem în interiorul şi în jurul nostru toate resursele pentru o viaţă sănătoasă şi în armonie cu lumea şi cu noi înşine, trebuie să învăţăm să ascultăm “dirijorul” acestei fascinante simfonii, care este viaţa noastră, şi să înţelegem arhitectura inconfundabilă a nevăzutului. Există o anatomie subtilă şi ştiinţa începe să descopere acum ceea ce oamenii timpurilor vechi au aflat prin intuiţie sau printr-o altfel de cunoaştere.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version