Magnetismul uman este o realitate confirmată ştiinţific, chiar dacă mecanismele funcţionarii acestuia şi efectele asupra sănătăţii noastre fizice şi spirituale au fost explicate doar parţial. Magnetismul, ca fenomen fizic, pe baza căruia se manifestă forţele de atracţie şi de respingere, este omniprezent în Univers, inclusiv în structura şi funcţionalitatea organismului nostru.

În lumea de astăzi, nu acceptarea magnetismului uman, de către publicul larg, ca adevăr demonstrat ştiinţific, este marea problemă, ci situaţia pseudomagnetizatorilor, a aşa-zişilor “vraci”, care îşi popularizează cu succes serviciile, chiar şi în mass-media, şi care compromit o zonă a cunoaşterii – magnetismul uman/magnetismul animal, magnetismul curativ etc. – din care am putea avea mari beneficii pentru sănătatea fizică şi mentală, zonă care este din ce în ce mai explorată şi care are resurse uriaşe.

Magnetismul uman, scurtă istorie a conceptului

Considerat ca unul dintre marile miracole ale naturii, magnetismul, în sens general (neputându-se spune nici astăzi cine a descoperit fenomenul), i-a fascinat mereu pe specialiştii în diverse domenii ale cunoaşterii, pe filosofi, pe oamenii de rând, fiind numit, de exemplu, încă din secolul al XVII-lea, “labirintul şi abisul impenetrabil al filosofilor”, de către Athanasius Kircher, personalitate enciclopedică a epocii baroce, într-un celebru tratat despre magnet şi magnetism. În această carte, Kircher, pe baza experienţelor pe animale, explică faptul că magnetismul intervine ca un pricipiu explicativ al tuturor fenomenelor naturale. Mai mult, apreciază că “magnetismul iubirii” este una dintre legile fundamentale ale atracţiei între fiinţe, dar şi ale vindecării de orice boală.

Conceptul de magnetism uman, pentru care se folosesc şi termenii de magnetism animal sau mesmerism, a fost formulat la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în 1773, de către medicul german Franz-Anton Mesmer, care a postulat existenţa unui fluid magnetic universal, care ar putea fi valorificat în scopuri terapeutice. A fost prima tentativă de a explica raţional un fenomen perceput până la acel moment ca ţinând de zona iraţionalului, a hipnozei şi a magiei.

Franz-Anton Mesmer, cu un doctorat obţinut la Viena, cu lucrarea “Influenta planetelor asupra corpului uman”, a dezvoltat o tehnică terapeutică prin manipularea “fluidului magnetic” al corpului, considerând boala ca un dezechilibru al acestui fluid care stă la baza a tot ce este viu în natură. În 1778 a emigrat la Paris şi a cunoscut un succes enorm cu şedinţele sale terapeutice, cu apă magnetizată. Deşi cei mai mulţi l-au perceput ca pe un “şarlatan”, rolul său a fost esenţial în impunerea termenului de mesmerism sau magnetism animal.

Vii controverse s-au dezvoltat, în timp, în jurul magnetismului uman, susţinut de-a lungul secolelor şi de Roger Bacon, numit şi “Doctor mirabilis”, savant şi alchimist englez, Paracelsus, medic, filosof şi teolog elveţian, din secolul al XVI-lea, Pietro Pomponazzi, filosof şi alchimist italian etc., pentru aceştia starea de sănătate a omului fiind fundamental condiţionată de armonia dintre microcosmosul individual şi macrocosmosul celest, conţinând fluide, magnetism şi alte influenţe mai mult sau mai puţin oculte.

Magnetismul uman din perspectiva ştiinţifică modernă

Deşi mulţi oameni de ştiinţă întreţin şi astăzi un scepticism cronic în legătură cu existenţa şi importanta magnetismului uman, cercetări recente se dovedesc a fi indubitabile. Yve Rocard, fizician şi matematician francez, membru al Comitetului pentru energie atomică al CNRS (Centrul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică, din Franţa), în ultima parte a vieţii, începând cu anul 1981, până în 1992, şi-a dedicat cea mai mare parte a cercetărilor magnetismului uman şi biomagnetismului. El a demonstrat că omul este sensibil la câmpurile magnetice (biomagnetismul) şi că această caracteristică explică reflexul radiesteziştilor, de exemplu, adică persoanele care au capacitatea de a percepe radiaţiile electromagnetice.

Pe de altă parte, biologii americani J.L. Gould şi Joseph L.Kirschvink au făcut experimente care dovedesc fără tăgadă că celulele umane, dar şi creierul porumbeilor, al balenelor, delfinilor, stomacul albinelor şi al altor insecte conţin cristale de magnetită şi de siliciu. Ei au mai constatat că ADN-ul cristalizează în feromagnetită şi siliciu, descoperire capitală, care explică legătura dintre mineral şi ceea ce este viu, dintre vegetal şi uman. Fără magnetită şi siliciu, Terra ar fi o planetă moartă, deoarece magnetita şi siliciul sunt catalizatorii care, precum oxigenul şi hidrogenul, spun cei doi biologi, au contribuit fundamental la apariţia vieţii pe Pământ. Câmpurile electromagnetice sunt generatoare de energie, iar energia este forţa vitală care animă electronii, celulele, planetele, totul.

Biologul englez Scott Baker a găsit, la disecţia cadavrelor, cristale minuscule de magnetită localizate sub osul frontal şi în articulaţii. Aceste descoperiri deschid drumuri largi în cercetarea unor fenomene pe care mulţi încă le califică drept paranormale. Magnetismul uman este astăzi o certitudine.

Fizicianul Yve Rocard a mai subliniat că nu toţi oamenii deţin, în aceeaşi măsură, cristale de magnetită şi că, în cazul radiesteziştilor, acestea sunt într-o cantitate mai mare. De fapt, radiesteziştii se ghidează, spune Rocard, după diferenţa de potenţial magnetic care există între un sol care conţine apă şi altul care nu conţine, folosindu-se de o baghetă.

Louis Claude Vincent, fondatorul bio-electronicii, a explicat, la rândul lui, proprietăţile electromagnetice ale celulelor, felul în care se creează un câmp electromagnetic la nivelul celulei prin electroliza serurilor intra- şi extracelulare. Pe de o parte, există, la acest nivel, cationi (ioni încărcaţi cu sarcină electrică pozitivă) alcalini, pe de alta, anioni acizi, creând o diferenţă de potenţial la suprafaţa membranelor celulare, generând un excedent de ioni de potasiu, producători de electroni încărcaţi electromagnetic.

Biologia modernă a demonstrat că organismul omului este format din milioane de reţele cristaline: sistemul limfatic, sistemul osos, sistemele celulare şi ADN-ul cristalizează în siliciu, care acţionează ca un receptor al undelor electromagnetice emise de feromagnetită, transformându-le, adaptându-le şi transmiţându-le apoi sub formă de energie sau informaţie.

Magnetismul şi polaritatea corpului uman

Cercetările ştiinţifice din ultimele decenii au ajuns la concluzia că magnetismul uman este concentrat în câteva puncte, care au rol important şi în echilibru, puncte situate două câte două, pe dreapta şi pe stânga organismului:

• câte un punct sub arcadele frontale:
• câte două puncte (două pe dreapta, două pe stânga) la baza craniului, acolo unde se afla ligamentele cartilaginoase dintre gât şi cap;
• câte trei puncte la extremităţile superioare ale muşchilor lombari;
• câte unul în zona omoplaţilor;
• câte cinci în zona genunchilor;
• câte şase în zona călcâielor;
• la baza fiecăruia dintre degetele de la picioare.

În toate punctele menţionate anterior există cristale foarte mici de magnetită (Fe3O4), care au legătură cu terminaţiile nervoase, care, la rândul lor, trimit semnale către creier. Aceşti “senzori” nu măsoară câmpuri magnetice, ci diferenţe de câmp magnetic, iar creierul ia decizii în funcţie de respectivele diferenţe sau atunci cand un “senzor” vede brusc o variaţie a câmpului.

Potrivit fizicienilor şi medicilor care s-au ocupat de studiul magnetismului uman, un magnetizator autentic (precum radiesteziştii) are câteva calităţi care îl individualizează:

• mâinile sale pot provoca rotaţia unui pendul ţinut de o altă persoană, atunci când actionează energetic asupra zonei arcadelor frontale ale persoanei respective;
• este capabil să “usuce” fructe, legume, carne etc. prin simple pase ale mâinilor deasupra acestor alimente;
• poate să facă o persoană să cadă pe spate ţinând mâinile îndreptate spre aceasta, la o distanţă de aproximativ 60 de centimetri de la baza gâtului persoanei în cauză (realitate explicabilă prin faptul ca echilibrul organismului este reglat de magnetism.

În acelaşi mod, de exemplu, în care mişcarea de rotaţie a Pământului depinde de polii săi geografici şi de polii magnetici, omul, fără să conştientizeze acest lucru, “oscilează”/este în echilibru, în poziţia în picioare, în jurul coloanei vertebrale (axa sa), coordonatele fiind un centimetru în faţă, în spate, la dreapta şi la stânga. Un astfel de adevăr a fost confirmat printr-un experiment făcut de mai mulţi medici posturologi, care au arătat că un câmp magnetic este cel care poate provoca reacţii neuro-musculare, modificand poziţia “în picioare” a unei persoane.

Bioelectromagnetismul şi efectul Kirlian

Efectul Kirlian/fotografia Kirlian se referă la o tehnică prin care, în anii 1970, soţii Kirlian au descoperit, întâmplător, ca obiectele fotografiate într-un câmp electric de înaltă tensiune şi frecvenţă, apăreau în imagine înconjurate de un halou luminos, care a fost interpretat ca fiind biocâmpul organismelor vii, care variază în funcţie de diverşi factori: starea de sănătate, emoţii pozitive sau negative, oboseală sau relaxare etc.

Efectul Kirlian a stârnit controverse uriaşe, dar a reprezentat şi o provocare pentru oamenii de ştiinţă, mulţi dintre ei fiind de acord că organismul uman este înconjurat de o serie de câmpuri energetice, iar interacţiunea dintre oameni este, de fapt, o interacţiune a acestor câmpuri, idee care se apropie de ceea ce fizica cuantică, dar şi o nouă ştiinţă – medicina cuantică – sunt pe cale să demonstreze.

Pornind de la experimentele rusului Kirlian, specialisti din SUA au reuşit să demonstreze convingător că ceea ce se întâmplă atunci când un “vindecător” îşi foloseşte energia palmelor pentru a trata diverse afecţiuni este, in realitate, un transfer de energie generat de magnetismul uman.

Mai mult, s-au făcut măsurători şi s-a constatat că pulsul energetic al biocâmpului uman se situează între 20 şi 40 de vibraţii pe minut şi că există o lumină emisă de subiecţii diverselor experimente, foarte slabă, dar prezentă. S-au comparat apoi aceste date cu numărul de fotoni ai unui punct de undă din spectrul solar, care variază între 400 şi 695 miliarde de fotoni pe secundă şi, în pofida diferenţelor astronomice dintre aceste date, mai important este faptul că ceea ce se numeşte câmp energetic al organismului uman există şi că acesta este mai puternic în zonele în care se află cristalele de magnetită.

De altfel, ideea că organismul fizic este animat de energii subtile şi mai presupune şi altceva decât mecanismele biologice vizibile este veche de milenii, dar nu a putut fi demonstrată elocvent. Faptul că magnetismul uman a fost şi încă mai este asociat, în cultura populară, cu magia, şarlatania, ocultismul etc. a dus la o anume reticenţă în privinţa înţelegerii şi acceptării unor adevăruri deja demonstrate şi cărora li se vor adăuga altele, tot mai convingătoare, despre faptul că fiinţa umană este mai complexă decât ne-am obişnuit să credem raportându-ne la ştiinţa clasică sau la diverse stereotipuri de gândire. Poate că, aşa cum susţine fizica cuantică, adevărata realitate se găseşte nu în obiectele pe care le numim “reale”, ci în energia pe care o percep simţurile noastre, iar această energie este capabilă să schimbe starea unui sistem de referinţă (om, lume, Univers) prin simplul fapt al observării şi conştientizării lui. Şi nu de ocultism sau magie este vorba aici, ci de o nouă înţelegere a mecanismelor universale care ne guvernează existenţa.