Cainele este, pe buna dreptate, cel mai indragit animal de companie, pretuit pentru inteligenta si devotamentul lui. A fost domesticit in urma cu aproximativ 10 000 de ani, stramosii sai fiind lupii care traiau in Europa, Asia, America de Nord, de la care a mostenit instinctul de aparare a teritoriului, sociabilitatea, atasamentul fata de animalul conducator (“seful” haitei, in cazul lupilor, omul, in cazul cainelui). Inca din vremea inceputurilor s-au format mai multe rase de caini. In Egipt si Mesopotamia, in mileniul II i.Hr., existau caini de talie mare (folositi la vanatoare si pentru paza), mica si mijlocie (infatisati in diverse desene, ca animale de salon).
Faraonii obisnuiau, in semn de recunostinta, sa construiasca morminte pentru cainii lor. In epoca moderna, cainele se bucura de o apreciere tot mai mare, ca prieten al omului. S-au infiintat asociatii chinologice, care se ocupa de conservarea si imbunatatirea raselor, au in vedere probleme de medicina veterinara si inregistreaza performantele animalelor. In prezent, exista in jur de 800 de rase de caini recunoscute international, de catre organismele specializate, dintre care 100 sunt mai cunoscute, printre acestea aflandu-se Ciobanescul german (Lupul alsacian), Basetul, Pudelul, Boxerul german, Terierul, Foxterierul etc.
Cainele Ciobanesc mioritic este o rasa originara din Romania, crescut, mai ales, in zona Bran, Brasov, Sibiu, unde exista o veche traditie a oieritului. Ciobanescul romanesc mioritic a fost recunoscut de Comitetul General al Federatiei Chinologice Internationale, in data de 6 iulie, 2005, la Buenos Aires. Este un caine deosebit de frumos, cu prestanta si personalitate, de talie mare, ai carui stramosi au fost adusi in vechiul teritoriu carpato-danubiano-pontic, de celti, prin secolul al IV-lea i.Hr., cand au ajuns in acest spatiu, venind dinspre centrul Europei. Intr-o civilizatie pastorala, precum cea a geto-dacilor, Ciobanescul mioritic era un exceptional caine de paza si faptul ca rasa a rezistat pana astazi se datoreaza ciobanilor (mocanilor) din Tara Barsei.
Ciobanescul mioritic romanesc este un caine puternic, cu infatisare demna, curajos, echilibrat si foarte devotat stapanului. Fata de persoanele straine este rezervat, dar extrem de prietenos fata de copii. Corpul este echilibrat, cu blana abundenta (firele de par, la cainele adult, au minimum 10-12 centimetri), de culoare alba, neagra, gri, crem (sau cu pete in aceste culori, in diverse combinatii). Masculii pot ajunge la o inaltime de 70-75 centimetri la greaban, iar femelele la 60-70 de centimetri, cu o greutate de 50-60 de kilograme. Ciobanescul mioritic se adapteaza foarte usor la diverse conditii, are un pronuntat simt al datoriei, este afectuos, stie sa comunice si sa raspunda la gesturile stapanului. Ii place sa se joace si, in pofida marimii si a greutatii, cea mai mare placere a lui este sa alerge in galop.
Chiar daca nu este foarte pretentios, trebuie ingrijit cu atentie, mai ales in privinta blanii. Se va obisnui cu periatul de la varste mici, iar cand creste se va avea grija sa se tunda parul care l-ar putea incomoda la pernutele de la picioare sau in urechi.
Se dreseaza usor, pentru ca isi iubeste stapanul, vrea sa ii faca pe plac si are o mare capacitate de a invata. Cei care doresc sa creasca un astfel de caine, este bine sa isi procure un pui (care a implinit varsta de minimum doua luni), caruia sa ii acorde toata atentia, deoarece este perioada optima in care cainele se integreaza in “colectivitate”, prin joc. Exploreaza cu mare placere mediul in care traieste, este receptiv la comportamentul stapanului. In memoria cainelui tanar, se intiparesc, mai ales, proprietatile alfactive ale stapanului. Crescuti in absenta omului, cainii sunt speriosi si neincrezatori. Atunci cand greseste, cainele trebuie admonestat pe loc, ferm, altfel, daca este certat mai tarziu, nu va mai sesiza legatura intre pedeapsa si fapta sa.
De multe ori, pentru a castiga bunavointa stapanului, cainele se culca pe spate sau pe burta, incearca tot felul de tertipuri (sa dea labuta, pentru a fi alintat), se gudura, ia o mimica trista etc. Pentru ca, dupa simtul olfactiv, cel auditiv este foarte dezvoltat, in perioada de “educatie”, cainele va invata foarte repede, dupa vocea omului, cand aceasta este binevoitoare si cand este certat, va memora rapid cuvintele “Bravo, asa!”, insotite de mangaiere si se va stradui sa fie laudat cat mai des. Copiii, la randul lor, trebuie invatati, ca, dupa aproximativ o jumatate de ora de joaca, un caine vrea sa se odihneasca si sa fie lasat linistit. Dupa varsta de trei ani, cainele isi schimba cu greu obiceiurile si se va adapta, cu dificultate, unui alt stapan.
De cand a fost recunoscut international, cainele Ciobanesc mioritic este tot mai admirat si de straini, dar noi, romanii, trebuie sa fim primii care sa avem grija de aceasta rasa.
