Încă din Antichitate, oamenii obișnuiau să mănânce și să bea la standuri amenajate pe străzi. Din jurnale ce aparțin dinastiei Han, care datează din anii 25 – 205 d. Hr., aflăm despre asiatici că serveau tăiței la chioșcuri care erau deschise non-stop.
În Roma Antică, străduțele erau pline de „baruri de vinuri” (popinae), unde băutura era servită alături de un meniu limitat, ce cuprindea mâncăruri simple, precum măsline, pâine și fripturi. Barurile, decorate cu mese și scaune, erau frecventate de oameni din clasele de jos (sclavi, foști sclavi sau străini). Deoarece barurile erau asociate cu jocurile de noroc și cu prostituția, romanii respectabili evitau să fie văzuți în preajma acestor locuri.
Mai târziu, în Evul Mediu, străzile au început să fie împânzite de magazine care vindeau mâncare gata făcută, precum plăcinte, tarte cu fructe, produse de patiserie și preparate din măruntaie de animale. Acestea însă, erau considerate mâncăruri pentru săraci, deoarece majoritatea magazinelor erau neigienice, iar vânzătorii erau bănuiți că ar vinde produse alterate.
În secolul al XVIII-lea, apare pentru prima dată denumirea de sandviș. Se spune că un diplomat englez, al IV-lea conte de Sandwich, i-ar fi cerut bucătarului său să-i aducă carne de curcan rece, învelită în bucăți de pâine. În felul acesta, contele putea mânca fără a-și întrerupe jocul de cărți și fără a-și murdări cărțile de grăsime. În curând, și alții au început să ceară „ce servea Sandwich”.
Câteva decenii mai târziu, după ce președintele Thomas Jefferson, aflat la Casa Albă, cere să i se aducă cartofi gătiți în stil franțuzesc, preparatul devine una dintre mâncărurile preferate ale americanilor.
Tot în secolul al XVIII-lea, Charles Feltman, un măcelar neamț, deschide în cartierul Brooklyn din New York primul stand unde se servea hot-dog. Totuși, încă există controverse în privința originii termenului. Apar apoi și alte standuri la care se vindeau preparate gata făcute și bune de consumat pe stradă, precum doze de ceai cu gheață și înghețată la cornet. În 1872, în Rhode Island, pentru a le putea aduce muncitorilor săi mâncarea caldă, Walter Scott amenajează o căruță închisă, trasă de cai, care putea fi folosită pe post de bucătărie.
În aceeași perioadă, dar pe continentul european, în Berlin, Max Sielaff inventează automatele pentru produse alimentare, unde preparatele puteau fi obținute după ce introduceai monede în automat. În 1902, automatele sunt aduse în New York de către frații Joseph Horn și James Hardart.
Cu toate invențiile care au facilitat drumul spre apariția primelor restaurante fast-food, totuși, faimoșii hamburgeri nu se bucurau de foarte multă popularitate printre americani. Specialitatea se găsea mai ales pe străzi, la rulotele fast-food, precum și la târguri și bâlciuri, însă oamenii bănuiau că ar fi făcută din resturi sau carne stricată.
Imaginea hamburgerilor se schimbă odată cu primul restaurant de tip fast-food, White Castle, deschis în 1921, în Wichita, Kansas. Deținătorii restaurantului, Walter Andersonș și Edgar W. „Billy” Ingram, au introdus pentru prima dată „bucătăria la vedere” în cadrul localului, în care consumatorii puteau vedea în timp real cum li se pregătea mâncarea. Pentru a câștiga încrederea clienților în privința igienei restaurantului și a prospețimii mâncării, proprietarii au vopsit chiar și pereții în alb.
Dezvoltarea industriei fast-food a coincis și cu dezvoltarea industriei automobilelor. Pe măsură ce mobilitatea americanilor a crescut, înclinația acestora de a consuma mâncare în mașină a apărut. La începutul anilor ’40, în sudul Californiei, apar așa-numitele restaurante drive-in, unde clienții puteau comanda mâncarea, iar aceasta le era adusă la mașină în timp ce aceștia așteptau în parcarea restaurantului. De asemenea, apar și restaurantele de tip drive-through, unde clienții stăteau la rând, în mașină, și puteau pleca la drum după ce primeau comanda. Mai târziu, acest tip de restaurante este dotat cu un sistem de difuzoare prin intermediul căruia era plasată comanda.
În pofida succesului fast-food-urilor de tip drive-in, meniul restaurantelor nu era foarte variat, iar livrarea comenzii nu se făcea suficient de rapid, astfel că preparatele ajungeau la mașina clienților deseori reci.
Primii care au căutat soluții la aceste probleme au fost frații Richard și Maurice McDonald, care dețineau deja un restaurant drive-in. Aceștia regândesc sistemul de pregătire a mâncării, făcând ca acesta să semene mai degrabă cu o linie de producție automată, unde accentul se pune pe o listă limitată de preparate, gătite nu de bucătari specialiști (care erau la mare căutare și, implicit, mai scumpi), ci de muncitori necalificați care aveau drept sarcină executarea unui singur pas din întregul proces de preparare a mâncării. De asemenea, se schimbă și design-ul bucătăriilor restaurantelor, introducându-se aparate mari care puteau fi folosite la gătirea preparatelor în masă: un grătar și o friteuză pentru cantități generoase de hamburgeri și cartofi prăjiți, bufet pentru toate sosurile, dozator de sucuri și chiar o tejghea de unde consumatorii puteau să își ridice comanda.
Preparatele restaurantelor McDonald’s devin mai ieftine și mai rapid de livrat, de unde și succesul acestora. Începând cu anul 1948, când apare primul restaurant de acest fel, McDonald’s s-a extins, fiind, în prezent, cel mai mare lanț de restaurante fast-food.
În următorii ani, restaurantele McDonald’s sunt vizitate de numeroși patroni de restaurante din toată țara, veniți pentru a copia sistemul de preparare a mâncării. În anii `50 apar încă două restaurante fast-food, devenite între timp populare, Burger King și Taco Bell, iar în 1969 apare primul lanț de restaurante Wendy’s.
Restaurantele fast-food s-au bucurat de mare succes în timpul secolul trecut. În ultimii ani însă, au apărut tot mai multe controverse în jurul lor, pe măsură ce societatea a devenit tot mai preocupată de efectele pe care produsele semi-preparate le au asupra organismului. Preparatele fast-food, prăjite și bogate în grăsimi, zahăr și sare, nocive pentru organism, au fost învinovățite pentru apariția obezității, în special în SUA. De asemenea, criticile cauzate de marketingul agresiv îndreptat, mai ales, asupra copiilor, precum și cele venite din țările din afara Statelor Unite, cum că lanțurile de fast-food compromit bucătăriile locale, au făcut ca popularitatea acestor restaurante să scadă.
