E mare lucru să găsești, într-o destinație absolut nouă, istoria ei strânsă într-un singur loc. Pentru descoperitorul și împătimitul călătoriilor este o condiție esențială. Nu poți ajunge să cunoști locurile prin care treci fără să le știi trecutul, acela care a contribuit la formarea unui loc.
După filosofia aceasta m-am ghidat mereu în călătoriile mele. Oriunde am mers am căutat să aflu ce diferențiază acea destinație de altele. Ce particularități are? Cât de mult seamănă cu ce am văzut în alte zone? Și lista de întrebări ar putea continua. Iar, la un astfel de tir de întrebări, cel mai bine îți răspunde un muzeu. Un loc aparte, care păstrează în el, memoria trecutului unei regiuni.
Ajunsesem pentru prima oară în Craiova, un oraș suprinzător de frumos, un oraș plin de istorie în care nu-ți ajung doar două zile să-i descoperi secretele. Căutând casa memorială a Elenei Farago, la numai o aruncătură de băț de aceasta am descoperit Casa Băniei, unde se află astăzi găzduit, Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei.
Inițial mi s-a spus că nu pot fotografia în interior, chiar dacă am specificat că sunt editor al unui blog de turism și că vreau aceste fotografii pentru ilustrarea unui material de promovare a muzeului.
Primul spațiu din care mi-am început vizita a fost subsolul, amenajat tradițional, cu bun gust și cu multă atenție, în funcție de principalele și cele mai vechi îndeletniciri umane, în arealul oltenesc. Unelte de agricultură, unelte de măcinat, de arat, toate cele trebuincioase într-o gospodărie stau așezate cuminți lângă tot felul de alte obiecte de bucătărie. Tot felul de străchini, oale, cratițe, opaițe, mașini de călcat, forme pentru copt, ulcele pentru apă şi vin, vase mari pentru untură, vasul pentru gaz, putineiul cu mâtcă, măsurile pentru lapte, străchini, blidare, linguri, cauce, sărăriţa, găleata de apă, hambarul, lada de făină, tuciuri sunt păzite cu strășnicie de manechine îmbrăcate tradițional, în spațiul expozițional destinat “Facerii Pâinii”. Tot acest ritual al pâinii, de la culesul grâului și până la scoaterea acesteia din vetre este completat de o dioramă rituală, denumită “barba popii” sau “barba caprei”, menită să protejeze printr-un ritual magic locul cultivat și să ofere bogăție recoltei viitoare.
Este unul dintre puținele spații amenajate atât de frumos, din multele pe care le-am putut admira în muzeele de etnografie din țară, pe care le-am vizitat până acum. Sau, poate sunt doar subiectivă, mai ales că, am urcat la etaj cu un gust amar că nu pot imortaliza tot ce am văzut acolo.
Surpriza însă, abia acum urma să-mi fie oferită căci, primele camere ale etajului sunt destinate costumelor populare tradiționale, așezate frumos pe manechine care parcă, deși stau nemișcate cât e ziua de lungă, ai impresia că stau la taclale, despre câte-n lună și-n stele. E o senzație tare dificil de descris în cuvinte. Trebuie doar să le privești și imediat vei simți cum vociferează și duc vorba mai departe, despre singurul vizitator care s-a încumetat să sfideze gerul acela de februarie ca să vină să le vadă.
Și, ca surpriza să fie completă, aici am descoperit o altă doamnă muzeograf care a specificat că pot fotografia liniștită, toate exponatele, după pofta inimii. Așadar, ei trebuie să îi mulțumești pentru fotografiile acestui material și pentru cele care ilustrează subsolul despre care tocmai ți-am povestit! Atâta căldură și deschidere într-un muzeograf este exact ceea ce consider că ar trebui să găsești în fiecare om care se ocupă de exponatele dintr-un muzeu! Asta înseamnă, după părerea mea să faci cu dragoste și dăruire, ceea ce ți-ai ales ca meserie!
Costumele expuse au o vechime de aproximativ 150 de ani dar, privindu-le, ai crede că abia acum au fost scoase din mâinile celor care le-au creat. Frumoase, delicate, atent împodobite, colorate în roșu aprins sau negru de tăciune, costumele oltenești au motive tradiționale aparte pe care nu te vei sătura să le admiri. Toate aceste veșminte reprezintă diferite regiuni ale Olteniei: Vâlcea, Olt, Dolj, Mehedinți, Romanați.
Iar, mai departe, impresionantele țesături oltenești stau cuminți, pernă peste pernă, ștergar după ștergar, cergă după cergă și covoare țesute manual, unele peste altele, unele lângă altele, ca într-o adevărată explozie de culoare, formă și autenticitate, într-un car tradițional, de lemn.
Expoziția a fost realizată sub tematica “Ritmurile Vieții”, un melanj aparte construit din relația dintre sacru/profan, material/spiritual, cotidian/sărbătoare. Toate manechinele pe care le-ai văzut aici reconstituie tipologia unei nunți cu specific oltenesc. Protagoniștii ei, mirii, părinții, nașii și nuntașii formează contexul de trecere într-o altă etapă a vieții.
Nu lipsesc, desigur, nici unele dintre ritualurile specifice regiunii Olteniei, în ziua nunții: adusul apei de către mireasă, împodobirea bradului și purtarea zestrei de nuntă în carul ritual.
Icoane pictate pe lemn, pristornice cu care erau ștanțate diferitele copturi, pâinici, chifle sau colaci, toate se dezvăluie, rând pe rând privirii tale, care nu se mai satură de atâta tradiție și frumos. Am descoperit și icoanele de vatră, acelea negre, afumate, pe care oltenii de altădată le puneau deasupra vetrei, deoarece credeau că pe horn, pot pătrunde în case anumite duhuri rele, iar icoanele acestea protejau casa și membrii familiei de duhurile necurate.
Acestea, împreună cu pristornicul erau obiecte nelipsite de lângă vetrele țăranilor olteni, păzind cumva, “pragurile”, intrările și ieșirile din casă, de tot felul de forțe întunecate. Ouăle încondeiate respectă și ele un amalgam de modele și motive, unele pe care le-ai putut observa și pe țesăturile tradiționale de mai devreme.
Un alt spațiu deosebit din acest muzeu este cel destinat covoarelor. De diferite culori și mărimi, țesute manual, unele dintre ele chiar de măicuțele care au trăit altădată în mănăstirile din apropierea orașului, covoarele acestea sunt decorate în culori vii, pregnante și motive vegetale.
Nu lipsesc nici păunii din podoabele lor, cocoșii, ori diferite motive geometrice, precum rombul, brâul, sau triunghiul și chiar acele elemente care l-au impresionat atât de tare pe Brâncuși, în arta sa. Războaiele de țesut au fost achiziționate sau donate de către femeile din satele învecinate.
Vârtelnițele, scăunelele acelea mici, măsuțe, piepteni pentru lână, toate aceste obiecte folosite la realizarea unor astfel de țesături sunt ordonate cu mult bun gust și imaginație în Muzeul Olteniei. Uneltele de cojocărit, cele specifice prelucrării pieilor cât și acelea cu care se realizau cojoacele, mașinile de cusut, toate au fost achiziționate chiar de la un cojocar renumit al Dăbuleniului, pe care îl vei descoperi și în unele din fotografiile de pe pereții muzeului, într-un spațiu special dedicat acestei îndeletniciri oltenești.
Ai spune chiar că, această expoziție de artă tradițională este orânduită nu doar după niște norme metodologice specifice muzeelor ci, mai degrabă, după niște direcții sufletești, ale unor oameni care încă mai au înlăuntrul lor, aplecare pentru valoare, tradiție și autenticitate.
Să nu ocolești nici expoziția de ceramică, atât de frumos împodobită de meșterii olteni. Spațiul destinat cuprinde vase ceramice cu o vechime de maxim 100 de ani, din diferite centre ceramice ale Olteniei: Horezu, Șișești, Golgova, Ștefănești, Arcani, etc. Meșterii populari ai căror creații le poți admira aici sunt din diferite regiuni ale Olteniei: Marin şi Teodora Truşcă din Oboga, Ion Buclescu, Stelian Ogrezeanu, Victor şi Ecaterina Vicşoreanu, Dumitru şi Ioana Mischiu, Nicoleta Pietraru din Horezu, de Dumitru Şchiopu, Eugen şi Violeta Pătru din Vlădeşti.
Și, ca totul să pară cumva rupt din povești află că Muzeul acesta găzduiește și o expoziție de păpuși, organizată aici cu păpușile Teatrului pentru copii și Tineret. Este o adevărată încântare atât pentru cei mici cât și pentru orice iubitor al acestei lumi de basm să putem admira micile creaturi realizate din materiale textile și care, în mâinile unor actori pricepuți, prind viață și te poartă în tot felul de universuri paralele.
Și, dacă până acum am privit expoziții importante, în care arta, tradiția, iscusința mâinilor țăranilor de altădată erau ridicate la rang de lege, aici, în camera amenajată pentru păpuși cu pentru atelierele copiilor, talentul rezidă din fiecare păpușă pe care o privești.
Merită din plin să ajungi până aici și să dai o raită prin Casa Băniei! Mai ales pentru că, dacă nu știai, clădirea este cea mai veche construcție medievală din Craiova, construită undeva la sfârșitul secolului al XV-lea de către boierii Craiovești, iar, în forma actuală, a fost reconstruită în 1699 de către domnitorul Constantin Brâncoveanu! Din vechiul imobil ridicat de către boierii Craiovești se mai păstrează astăzi doar o parte a pivnițelor în care am admirat expoziția de obiecte de gospodărie.
Cu toate că a trecut prin foc, nu de puține ori, Casa Băniei păstrează încă urmele unei povești de dragoste, dintre Barbu Craiovescu și o domniță de rang înalt, pe care acesta ar fi răpit-o pentru a da glas dorințelor inimii. Actualul muzeu este găzduit aici din anul 1966 dar, undeva în anii ’30, elevii școlii care funcționa pe atunci în incinta clădirii au descoperit un adevărat labirint de tuneluri, realizate în trecut pentru adăpostirea și fuga celor care se refugiau aici în timpul pericolelor. 30 de ani mai târziu, Securitatea a decis imediat ce a aflat de existența acestui labirint să îl zidească și să îl îngroape definitiv.
Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei, găzduită în această casă a Băniei este o poveste. Una impresionantă, despre tradiție, meșteșug, istorie și viață. Nu exagerez cu nimic când spun că este unul dintre muzeele de etnografie prin care e musai să treci, sală cu sală, fără să ocolești nici măcar un exponat. Am stat mai bine de o oră acolo, admirând, preț de o clipă, fiecare obiect din colecțiile de patrimoniu etnografic ale Olteniei. Sunt cu miile și, chiar dacă unele nu sunt expuse decât din vreme în vreme, cele care alcătuiesc expozițiile permanente sunt suficiente cât să-ți creeze imaginea unui spațiu tradițional românesc.
Nu te îndemn să ajungi aici decât dacă inima îți dă ghes către orice exprimare artistică a frumosului. Altfel e doar un alt muzeu, cu ușile deschise. În schimb, dacă simți că în venele tale sângele este suma tuturor acestor memorii ancestrale, dacă îți mai simți încă legăturile cu strămoșii și cu pământul acesta care i-a învățat toate îndeletnicirile de milenii, atunci mergi și trece-i pragul Casei Băniei – locul care-a încremenit timpul!
