Cavalerii Ioaniți, Cavalerii de Malta sau Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta sunt prescurtări ale numelui ordinului: Suveranul Ordin Militar și Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rhodos și de Malta. Este un ordin nobil, catolic. În trecut, pentru a face parte din acest ordin trebuia să aparții clasei nobile, astăzi lucru lipsit de importanță. Simbolul ordinului este crucea albă în opt colțuri, care apare pe o mantie neagră, iar steagul Ordinului de Malta este reprezentat de o cruce albă pe fond roșu.
Ordinul Cavalerilor Ioaniți a fost inițial înființat în jurul anului 1050 de către un grup de negustori din Amalfi. Sub numele de „Fraternitas Hospitalaria”, ei au construit o biserică, un spital (spitalul Amalfitan) cu scopul să îndrume și să ofere sprijin medical pelerinilor veniți să viziteze Pământul Sfânt, Ierusalimul. După cucerirea Ierusalimului de către musulmani și organizarea primei cruciade, în 1099, ordinul s-a transformat într-un ordin călugăresc și militar de sine stătător, cu numele de Cavalerii Ospitalieri. A fost recunoscut de către papa Pascal al II-lea în 1113, printr-o bulă pascală, când și-a luat numele de Ordinul Sfântului Ioan de Ierusalim, după Sfântul Ioan Botezătorul. Această bulă papală prevedea dobândirea unui teritoriu și funcționarea ordinului ca un stat; cu timpul a dobândit, dar și pierdut unele teritorii, precum Malta sau Rhodes. Bula papală le oferea independență față de alte autorități statale, nefiindu-le necesare, nici cerute permise de trecere sau alte aprobări.
În prezent, ordinul își are sediul în Italia, la Roma, în Palatul Ordinului de Malta, deținând doar unele clădiri și nu teritorii. Din 1310 până în 1523 a avut sediul în Rhodos, iar din 1530 până în 1798, când Napoleon Bonaparte va ocupa insula, au avut sediul în Malta.
Ordinul funcționează pe baza unei „Carte Constituționale” și a unui cod specific ordinului, având ca motto: „Apărarea credinței și asistență pentru cei săraci”. Conform constituției sale, ordinul e organizat în 3 clase: cavaleri ai dreptății, cavaleri ai supunerii și ai respectării principiilor dogmatice creștine, care nu depun jurăminte. Compus din 13.500 de cavaleri, ordinul este condus în special de:
– un Mare Comandor, cu funcție religioasă: Fra’ Ludwig Hoffmann von Rumerstein, din Austria;
– un Mare Cancelar, cu funcție de prim-ministru: Albert Freiherr von Boeselager, din Germania;
– un Mare Ospitalier cu funcție de ministru al sănătății: Dominique, Principe și Conte de La Rochefoucauld-Montbel, din Franța;
– un Mare Trezorier, cu funcția de ministru al finanțelor: Janos Graf von Esterhazy de Galantha, din Ungaria.
Membrii ordinului depun un jurământ de castitate, sărăcie și ascultare, precum călugării.
Simbolul Cavalerilor de Malta este crucea malteză, adoptată în 1126. Este o cruce fromată din 8 puncte, care reprezintă obligațiile acestora: adevărul, credința, pocăința, smerenia, dreptatea, sinceritatea, milostenia și dârzenia. Cu timpul, aceste puncte au luat semnificația a opt capele asociate cu 8 limbi, reprezentând 8 grupuri de organizare a ordinului: franceza, italiana, germana, spaniola, engleza și alte 3 dialecte ale acestor limbi. O paralelă între cele 8 grupuri ale ordinului maltez se poate face cu structura trupelor NATO, care au ca scop apărarea și menținerea păcii.
Membri notorii ai Suveranului Ordin Militar și Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rhodos și de Malta.
Printre membrii acestui ordin, care apar și la nivelul Ritului de York, un nivel înalt în structura francmasoneriei, s-au numărat:
– oameni politici precum: Tony Blair, fost prim ministru al Marii Britanii, George Herbert Walker Bush, fostul președinte al Statelor Unite, Giscard d’Estaing, fostul președinte al Franței, Alexander Haig, fostul comandant al armatelor NATO și Statelor Unite între 1974-1979.
– oameni ai securității: Allen Dulles și Bill Donovan, fondatorii instituției Central Intelligence Agency (CIA).
– ofițeri naziști precum: Heinrich Himler (recrutat de armata americană), Reinhard Gehlen (recrutat de americani pentru a coordona spionajul în cadrul războiului rece din Uniunea Sovietică), Kurt Waldheim (recrutat de armata americană după cel de al II-lea război mondial ca secretar general al Națiunilor Unite între 1972 -1981).
– artiști precum cântărețul Frank Sinatra sau pictorul Caravaggio.
Cu peste 80.000 de voluntari, 20.000 de cadre medicale în aproximativ 104 țări, cu care ordinul are relații bilaterale, acesta a construit spitale, mănăstiri, urmărind să își îndeplinească misiunea.