Ce este chinina?

Chinina este o substanta (alcaloid) obtinuta din scoarta uscata a plantei care poarta numele de Cinchona/Cinchona succirubra (familia Rubiaceae), originara din America de Sud. Pe la jumatatea secolului al XVII-lea, un calugar, Antonio de Calancha, relata ca, in regiunea Anzilor Cordilieri, din Peru, la altitudini mari, creste un copac, pe care populatia bastinasa il numeste “Arborele febrei”, din a carui coaja, de culoarea scortisoarei, se face o pulbere, care combate febra. Aproximativ in aceeasi perioada, cuceritorii “Lumii Noi” au adus, din continentul sud-american, aceasta planta, folosind extractul din coaja intr-un mod similar cu al peruanilor.

Calugarii iezuiti din Lima (cel mai important oras din Peru) povesteau despre folosirea acestui remediu la Roma (unde fusesera in calatorie) si unde, in fiecare an, febra facea ravagii. Cu chinina, reuseste medicul Robert Talbor sa il vindece pe fiul regelui Ludovic al XIV-lea, atragand atentia, in acelasi timp, asupra pericolelor provocate de aceasta substanta, daca este gresit administrata. “Secretul” lui Talbor a fost cumparat de rege cu 48 000 de livre si cu o pensie pe viata, de 2000 de livre, medicul cedandu-i dreptul de a publica tratamentul, dar dupa moartea sa. Cartea s-a numit “Vindecarea febrei cu chinchona” (1681).

Abia in 1820, doi chimisti francezi, Pierre Pelletier si Joseph Caventou, au putut sa extraga si sa defineasca principiile active din extractul de Cinchona succirubra, pe care l-au si valorificat intr-un produs farmaceutic. In 1826, in laboratorul lor, au fabricat 1800 de kilograme de chinina, pentru care au avut nevoie de 160 de tone de scoarta de arbore. In decursul timpului, procedeul extractiei s-a rafinat continuu, iar in anul 2005 s-a izolat aceeasi substanta – chinina – dintr-o alta planta, originara tot din America de Sud, Remijia peruviana.

In mod caracteristic, scoarta de Cinchona contine pana la 16% alcaloizi (substante bazice, de origine vegetala), printre care chinina, chinidina, cinchonina si cinchonidina. Acesti alcaloizi sunt extrem de amari si de aceea concentratiile folosite pentru aromarea apei tonice, de exemplu, sunt foarte mici (pana la 15 miligrame de astfel de compusi in fiecare sticla).

Utilizari ale chininei

Chinina se foloseste, cu precadere, pentru tratamentul malariei si al starilor febrile asociate (chiar daca, in acest moment, au fost identificate si tulpini ale plasmodiumului malariei rezistente la acest tip de medicatie), al durerilor musculare de la nivelul gambelor, datorate, in general, vasospasmului, pentru tratamentul hemoroizilor si al varicelor. Extractul de Cinchona are un gust amarui si astringent si, uneori, se utilizeaza si pentru aromarea anumitor bauturi si a unor feluri de mancare.

Ca medicament, acest compus poate fi administrat atat pe cale orala, cat si pe cale intramusculara, intravenoasa (chiar intrarectala, in cazul copiilor). In Tailanda, se foloseste, in prezent, o combinatie de clindamicina si Cinchona succirubra, pentru tratarea, cu succes, a malariei fara complicatii. Administrarea chininei inainte de acetaminofen (paracetamol) poate duce la o scadere brusca a temperaturii corporale.

De mai bine de 50 de ani, acest alcaloid, impreuna cu chinidina si hidrochinona, au fost folosite pentru prevenirea crampelor musculare, dar, in timp, s-au gasit 157 de efecte secundare, motiv pentru care Asociatia Internationala a Medicamentelor a ajuns la concluzia ca nu este indicata chinina pentru acest tip de afectiuni.

Chinina este un medicament bacteriostatic, extrem de activ impotriva protozoarelor, avand si capacitatea de a inhiba fermentarea drojdiei. Mai este cunoscut pentru rolul sau cardiosupresant, fiind folosit in tratarea aritmiilor. O combinatie intre hidroclorura si acest alcaloid este injectata ca agent in tratamentul hemoroizilor, al varicelor si al cavitatilor pleurale ramase in urma toracoplastiei (interventie chirurgicala in zona toracelui).

Reactii adverse provocate de chinina

Chinina este un medicament care manifesta foarte multe variatii individuale, atat in metabolism, cat si in eliminarea sa, cu efecte adverse, care pot sa apara in functie de doza administrata. Pentru ca seamana foarte mult cu chinidina, in cursul administrarii sale pot sa apara, de exemplu, fibrilatie ventriculara, prelungirea intervalului QT pe EKG, dar si alte efecte adverse. Administrarea intravenoasa poate duce la prelungirea accentuata a acestui interval QT (ceea ce este foarte periculos pentru organism), daca este administrat dupa medicamentul numit meflochin.

Chinina poate duce la declansarea sindromului “cinchonism”, care se manifesta prin cefalee, durere abdominala, convulsii, afectare vizuala si chiar orbire, acufene (vajaituri in urechi), paralizie sau colaps vascular. Dozele terapeutice ale acestui medicament pot provoca anemie hemolitica (distrugerea globulelor rosii), asociata cu agranulocitoza (scadere dramatica a globulelor albe), coagulare intravasculara diseminata (afectiune grava, cu formare de microcheaguri de sange), urticarie, dermatita de contact, dar si alte reactii de hipersensibilitate. In cazul copiilor afectati de malarie, aministrarea chininei poate duce la aparitia hipoglicemiei, prin faptul ce este demonstrat ca acest medicament stimuleaza secretia de insulina. Hipoglicemia indusa de chinina a fost observata atat in cazul pacientilor cu malarie, cat si in cazul celor fara malarie.

Este foarte important ca, dupa inceperea tratamentului, sa fie monitorizat nivelul de glucoza plasmatica, pentru prevenirea complicatiilor. Acesti alcaloizi sunt absorbiti extrem de rapid la nivelul tractului gastro-intestinal, ajungandu-se ca o doza intre 2 si 8 grame, administrata oral, sa fie fatala in cazul unui adult. Chinina este eliminata prin intermediul metabolismului hepatic, in mare parte, si in mai mica masura prin intermediul rinichilor.