Ce sunt constelatiile si la ce ne pot ajuta?

O constelatie este un grup de stele care pare sa formeze un model sau o imagine, cum ar fi Orion vanatorul, Leo (Leul) sau Taurus (Taurul). Constelatiile sunt modele usor de recunoscut, care ajuta oamenii sa se orienteze uitandu-se pe cerul noptii. Exista 88 de constelatii “oficiale”. Stelele dintr-o constelatie nu se afla neaparat una langa cealalta. Fiecare constelatie este o colectie de stele care sunt distribuite in spatiu in trei dimensiuni – stelele se afla la distante diferite de Pamant. Stelele dintr-o constelatie par sa fie in acelasi plan deoarece noi le vedem de la o distanta foarte foarte mare.

Stelele variaza foarte mult in ceea ce priveste dimensiunea, distanta de la Pamant si temperatura. Stelele mai slab iluminate pot fi mai mici, pot fi mai reci, sau se pot afla la o distanta mai mare de Pamant decat stelele mai luminoase. Prin acelasi rationament putem ajunge la concluzia ca cele mai stralucitoare stele nu sunt neaparat si cele mai apropiate de Pamant. In cazul constelatiei Cygnus (Lebada), cea mai slab iluminata stea este cea mai apropiata de Pamant, iar cea mai luminoasa stea este cea mai indepartata.

Constelatii antice si moderne

Cele mai multe dintre numele constelatiilor pe care le cunoastem provin din culturile antice din Orientul Mijlociu, Grecia si Roma. Acestea au identificat grupurile de stele ca fiind zei, zeite, animale si obiecte din miturile lor. Este important sa intelegem ca acestea nu erau singurele culturi care identificau pe cerul noptii diverse personaje importante pentru vietile lor. De-a lungul timpului, culturi din toata lumea au creat imagini cu aceleasi stele. In unele cazuri, constelatiile aveau semnificatie religioasa sau ceremoniala. In alte cazuri, gruparile de stele ajutau la marcarea trecerii timpului dintre plantare si recoltare. Exista 48 de constelatii “antice”, iar acestea sunt cele mai stralucitoare grupuri de stele – ele pot fi observate cu usurinta cu ochiul liber. Exista de fapt 50 de constelatii “antice” – astronomii au impartit una dintre constelatii (Argo) in 3 parti.

Constelatiile “moderne” (Paunul, Telescopul, Girafa etc.) au fost identificate de catre astronomii din secolele 16, 17 si 18, care au folosit telescoape si care au putut observa cerul noptii in emisfera sudica. Acesti astronomi au “conectat” stelele mai slab iluminate dintre constelatiile antice. Exista 38 de constelatii moderne. In anul 1930, Uniunea Internationala Astronomica a listat oficial 88 de constelatii moderne si antice si a trasat o granita in jurul fiecareia. Marginile granitelor se intalnesc, impartind sfera imaginara (sfera cereasca) ce inconjoara Pamantul in 88 de de bucati. Astronomii considera ca orice stea care se afla intre limitele unei constelatii, ii apartine acesteia, chiar daca steaua nu face parte din imaginea propriu-zisa.

Stelele si sfera cereasca

Nu toate stelele fac parte dintr-o constelatie. Exista miliarde de stele si doar o fractiune din ele alcatuiesc formele constelatiilor noastre – acestea sunt stelele care sunt usor de vazut cu ochiul liber. Cu toate acestea, toate stelele se incadreaza in limitele uneia dintre cele 88 de regiuni ale constelatiilor. Pe masura ce astronomii au studiat cerul noptii cu ajutorul telescoapelor moderne, acestia au putut distinge stele in spatiile intunecate din jurul constelatiilor – stele care nu faceau parte din imaginile originale. Puteti vedea unele dintre aceste stele privind cerul intr-o noapte intunecata. Daca priviti cerul cu un binoclu sau cu un telescop, veti vedea si mai multe stele. Toate stelele pe care le puteti vedea apartin unui grup special de stele – stelele din galaxia noastra, Calea Lactee.

Sute dintre cele mai stralucitoare stele, cele vizibile cu ochiul liber, au primit nume in vremurile antice. Aceste nume includ Eltanin din Draco (Dragonul), Vega din Lyre (Lira). Multe dintre aceste stele au nume multiple, intrucat au fost observate de mai multe culturi diferite. Astazi, stelele sunt numite dupa coordonatele lor de pe sfera cereasca. Aceasta este o sfera imaginara ce inconjoara Pamantul. Polul Nord si Polul Sud ai Pamantului se pot extinde in spatiu, marcand polii ceresti in jurul carora se invarte sfera cereasca. Polaris marcheaza intersectia dintre Polul Nord extins si sfera cereasca.

Ecuatorul Pamantului, extins in spatiu, intersecteaza sfera la ecuatorul ceresc, impartind-o in emisfera de nord si emisfera de sud. Toate stelele si obiectele de pe cer, cum ar fi constelatiile, pot fi cartografiate in raport cu polii si ecuatorul sferei ceresti. Pozitia lor la nord sau sud de ecuatorul ceresc (latitudinea) se numeste declinatie. Pozitia lor la est sau vest este longitudinea, in esenta, sau ascensiunea dreapta, care este masurata in ore, minute si secunde. Pe Pamant, noi masuram longitudinea la est sau vest de Greenwich, Anglia, insa ascensiunea dreapta pe sfera cereasca este masurata de la intersectia eclipticii (planul orbitei Pamantului) cu ecuatorul ceresc.

Stelele sunt obiecte distante. Distantele lor variaza, insa toate se afla foarte departe de Pamant. In afara de soarele nostru, cea mai apropiata stea, Proxima Centauri, se afla la peste 4 ani lumina distanta. Pe masura ce Pamantul se invarte, stelele par sa se miste pe cer de la est la vest, din acelasi motiv pentru care soarele nostru pare sa rasara in est si sa apuna in vest. Stelele care se afla aproape de polii ceresti au un centru de rotire foarte mic. Deci, daca veti privi steaua Polaris, veti observa ca aceasta se misca foarte foarte putin pe cerul noptii.

Cu cat se afla mai departe de Polaris, cu atat mai larg este cercul pe care il urmeaza stelele. Stelele care fac un cerc complet in jurul unui pol ceresc (de exemplu, stelele din Carul Mare si Carul Mic din emisfera de nord) se numesc stele circumpolare. Acestea raman pe cerul noptii si nu apun. La ecuator, nu exista stele circumpolare, deoarece polii ceresti sunt situati la orizont. Toate stelele observate la ecuator rasar in est si apun in vest. Daca observam constelatiile intr-un an, vom descoperi ca acestea se deplaseaza treptat catre vest. Acest lucru se datoreaza orbitei Pamantului in jurul soarelui. In timpul verii, observatorii se uita intr-o directie diferita in spatiu, decat cea in care se uita in timpul iernii.

VIDEO: