Fobiile sunt frici extreme față de anumite situații, activități, obiecte sau animale. Comparativ cu simplele temeri, care sunt răspunsuri normale la o situație periculoasă, fobiile sunt declanșate de o frică anormală, sunt un răspuns la un pericol imaginat și exagerat în mod irațional.
Acestea reprezintă rareori un pericol real, însă persoanele care suferă de fobie sunt profund afectate, atât din punct de vedere psihologic, cât și fizic, fiindu-le dereglată capacitatea de a funcționa normal, în orice context social s-ar afla.
Lista de fobii este una cuprinzătoare, plecând de la cele mai comune temeri, cum sunt teama de întuneric (nictofobia), teama de spații închise (claustrofobia), teama de sânge (hematofobia) sau păianjeni (arahnofobia), până la cele mai ieșite din comun, precum teama de nasturi (koumponofobia) sau teama de cifra opt (octofobia). Mai mult, există și fobia de fobii, frica de frică sau de a dezvolta o frică – fobofobia. Aceasta este direct legată de celelalte tipuri de fobii.
Persoanele afectate de fobie suferă de anxietate puternică și atacuri de panică atunci când sunt expuse direct la sursa fricii, experimentând reacții fizice precum dificultăți în respirație, transpirație și bătăi puternice ale inimii. Persoana în cauză este conștientă de faptul că frica resimțită este irațională, dar nu reușește să o controleze. De cele mai multe ori apare sentimentul că trebuie făcut absolut orice pentru a evita ceea ce îți cauzează frica.
Cercetătorii în domeniu au împărțit fobiile în două categorii: fobii de natură specifică și de natură socială. Fobiile specifice sunt caracterizate prin teama de situații și obiecte particulare, având efecte imediate de anxietate și panică, fiind declanșate din timpul copilăriei, în jurul vârstei de zece ani. Cele mai ușoare dintre ele dispar până se ajunge la maturitate, iar dacă persistă până atunci, este puțin probabil să dispară fără tratament. Cele mai comune sunt fobiile generate de teama de animale, în special de câini, șerpi, șoareci sau insecte. Altele din această categorie sunt fobiile legate de anumite spații (transport public, tunele, poduri, lifturi, avioane, mașini și, în general, orice spațiu închis), cele ce țin de mediul natural (teama de furtuni, fulgere, înălțimi sau apă), fobiile provocate de sânge-injecții-leziuni, declanșate de regulă de asistarea la anumite proceduri medicale invazive.
Fobiile de natură socială sunt declanșate de expunerea în public și în alte contexte sociale, fiind urmate de puternice sentimente de jenă, rușine sau umilire. Fobiile de acest gen se declanșează la începutul pubertății individului, în jurul vârstei de treisprezece ani și se amplifică pe măsură ce individul înaintează în vârstă. Fobiile sociale sunt asociate cu depresia și gândurile negative, îngreunând relațiile cu cei din jur și culminează de obicei cu retragerea din viața socială, în special în cazul adolescenților. Una dintre cele mai comune fobii de acest gen o reprezintă teama de vorbitul în public.
O categorie aparte o reprezintă agorafobia, care este caracterizată de anxietate provocată de situații în care cel afectat percepe anumite medii, precum spațiile deschise sau suprapopulate ca fiind periculoase, incomode și provocatoare de contaminare (teama de germeni). Fobiile sunt declanșate mai ales în spații impredictibile și greu de controlat, precum mall-urile sau aeroporturile, apărând de regulă în adolescența târzie a individului sau la începutul maturității, în jurul vârstei de 35 de ani.
Cauzele care duc la apariția fobiilor sunt în mare parte necunoscute. Se crede că există anumiți factori care contribuie la riscul apariției fobiilor, precum factorii genetici, un individ fiind mult mai predispus la fobii dacă are pe cineva în familie care deja suferă de una, dacă trăieşte în jurul unor astfel de persoane sau a trăit sau asistat la un eveniment traumatic.
Adepții teoriilor lui Freud înaintează teorii care susțin că agorafobia se declanșează în special la copiii care au suferit de abandon sau neglijență din partea părinților (a mamei, în special). Teorii moderne sugerează că fobiile de acest gen se declanșează mai ales în cazul persoanelor care nu au reușit să facă față situațiilor stresante, dureroase sau rușinoase și care au o stimă de sine scăzută.
Majoritatea cercetărilor relevă că experiența unor întâmplări nefericite legate de anumite obiecte sau locuri contribuie la apariția fobiilor. De asemenea, stresul provocat de lucruri sau situații care sunt impredictibile și imposibil de controlat (loviturile de fulger), creaturile considerate scârboase (viermi, șoareci) sunt și ele pe lista factorilor despre care se speculează că ar contribui la declanșarea fobiilor.
De asemenea, fobiile sunt influențate și de factorii culturali, teama de a nu te face de rușine fiind mult mai comună în Statele Unite și în Europa de Vest decât în statele estice. În același timp, o fobie foarte comună în Japonia este teama de a nu-i face pe cei din jur de râs (taijin kyofusho).
Printre cele mai bizare fobii existente se numără: frica de praf (amatofobia), frica de usturoi (aliumfobia), frica de a privi în sus (anableofobia), frica de infinit (apeirofobia), frica de a nu ți se lipi de cerul gurii untul de arahide (arachibutirofobia), frica de numere (aritmofobia), frica de lucrurile asimetrice (asimetrifobia), frica de bani (crematofobia), frica de clovni (coulrofobia), frica de valuri sau de mișcarea valurilor (cymofobia sau kymofobia), frica de oglinzi sau de propria reflexie într-o oglindă (eisoptrofobia), frica de veștile bune (eufobia), frica de râs (geliofobia), frica de scris sau scris de mână (grafofobia), frica de numărul 666 (hexakosioihexekontahexafobia), frica de cuvinte lungi (hippopotomonstrosesquipedaliofobia), frica de coardă, șnur sau sfoară (linonofobia), frica de culoarea alb (leukofobia), frica de cuvinte (logofobia), frica de gătit (mageirocofobia), frica de vinuri (oenofobia), frica de vineri, 13 (paraskavedekatriafobia), frica de oamenii chei (peladofobia), frica de bărbi (pogonofobia), frica de femei frumoase (venustrafobia), frica de limbile străine (xenoglossofobia). Pentru vindecarea fobiilor se apelează, de obicei, la psihoterapie și tratamente medicamentoase.
