Povestile fascinante din spatele sculpturilor
Sculptura este o arta extrem de diversa, asemeni picturii de altfel si a altor ramuri, indiferent de cine sau prin ce metode ar fi ea facuta, iar uneori se poate pierde in universalitate, avand in vedere ca unicitatea ei este data doar de gandul si de sufletul fiecarui artist in parte. Majoritatea oamenilor care se gandesc la sculptura, nu iau in calcul decat formele concrete, uitand de cele mai multe ori ca pana si constructiile abstracte au cele mai vaste intelesuri, pe care noi, ca si simpli pamanteni privitori nu am avea de unde sa le intelegem fara sa intram in tainele vietilor sculptate.
In Romania, fara indoiala, cele mai celebre sculpturi au fost si vor ramane cele ale lui Brancusi, din Ansamblul Monumental din Targu Jiu, insa un top 10 a sculpturilor celebre din intreaga lume este tot mai greu de realizat, avand in vedere ca arta este intr-un continuu progres si artisti se nasc continuu. Insa, asa cum reusesc topurile clasice sa o faca, ne vom rezuma la artistii care au trecut in nefiinta deci la cei a caror opera este deja consacrata, desi arta nu poate fi masurata si in nici un caz clasificata sau criticata, avand in vedere ca frumusetea oricarei reusite sta in ochii privitorului, iar asa cum spune si o vorba din popor: „cu cat privesti mai mult un lucru, cu atat devine mai interesant”, ne putem axa pe o metoda destul de improprie artei pentru realizarea unui top. Cele mai celebre sculpturi sunt insa gasite si in cele mai multe exemplare, insa originalul lor are in nucleu o istorie destul de interesanta. Urmariti in continuare firul povestii fiecarei statui in parte, indiferent ca este vorba despre prima pozitie din clasament, indiferent ca este vorba despre ultima.
Locul 10 – „Fata Pasare” a Sylviei Shaw Hudson
Asadar, pe locul 10, dupa criterii general acceptate, se situeaza Sylvia Shaw Hudson, cu sculptura ei Fata Pasare din Savanah (Bird Girl), aceasta fiind foarte apreciata in lume, cel mai celebru exemplar aflandu-se in Lake Forest, Illinois, in casa de vara a unei familii, la Ragdale. A fost realizata in anul 1936 si a primit numai critici pozitive, dar din pacate abia la 48 de ani de la crearea ei, in momentul in care si-a facut aparitia pa coperta romanului „Miezul Noptii in gradina binelui si a raului” (Midnight in the Garden of Good and Evil), un best seller al carui scriitor este John Berendt, cartea vazand lumina zilei in anul 1994. Momentan sculptura originala este expusa in Muzeul de Arta Telfair din Savannah.
Sculptura Fata Pasareoriginala a fostrealizata din bronz si avea 127 de centimetri (50 de inch), infatisand o fata imbracata intr-o rochie simpla cu o expresie de tristete pe chip, ori contemplativa ar spune unii, capul fiindu-i inclinat putin spre stanga. Ea sta dreapta, cu coatele proptite in talie si bratele intinse intr-un unghi armonios, tinand in maini cate un vas, de ambele parti. Se spune adesea ca vasele pe care le tine „domnisoara” in mana sunt vase de hranit pasarile, de unde practic vine si denumirea statuii. Bird Girl a fost ceruta spre realizare de o familie din Massachusetts, pentru gradina casei lor, iar la intocmirea sculpturii a pozat o tanara in varsta de 8 ani, pe nume Lorraine Greenman, la acea vreme, in lume fiind create doar patru copii dupa original, acestea fiind facute din ghips.
Un exemplar se afla in acea gradina din Massachusetts, un altul a fost trimis la Washington DC iar apoi mutat la Reading, in Pennsylvania, al treilea exemplar a fost cumparat de o familie din Lake Forest, acesta ramanand acolo de la inceput, nefiind relocat, iar cel de-al patrulea exemplar si cel mai faimos totodata, a luat in cele din urma numele de Mica Wendy (Little Wendy), aflandu-se la o familie din Savannah, Georgia, pe mosia acestora, in cimitirul Bonaventure. Exemplarul original a fost donat de Judson, catre Crow Island School, fiind o statuie oarecare timp de aproape cinci decenii, din Winnetka, Illinois. Intamplarea a facut ca fotograful Jack Leigh, la cererile agentiei Random House, sa ajunga prin acele zone, el fiind angajat pentru a face poze ce aveau sa fie selectate pentru realizarea copertii cartii Midnight in Garden of Good and Evil.
Sculptura a fost gasita atunci langa locul de veci al familiei Trosdal, fiind aleasa in cele din urma ca si imagine reprezentativa a cartii (luand seama si asupra simbolurilor celor doua boluri tinute in maini de tanara, ce duc cu gandul la bine si rau, s-a potrivit perfect), imagine ce i-a adus si gloria totodata. In anul 1995 a fost creat si cel de-al cincilea exemplar la cerinta fiicei lui Judson, Alice Ryerson Hayes, cea care detine si copyrightul in prezent asupra originalului. Sylvia Shaw Judson, creatoarea sculpturii, a murit in anul 1978, deci nu a apucat faima Fetei Pasare.
Locul 9 – „Hermes” a lui Praxiteles
Pe locul noua il clasam pe scultorul Praxiteles impreuna cu sculptura sa celebra, zeul grec Hermes. Aceasta este poate una dintre cele mai reusite opere de arta, imposibil de egalat din simplul motiv ca realizatorul sau a fost un maestru in sculptura faciala, transformandu-si opera de fata in cel mai de studiat bust din lumea sculpturii. Pana in prezent, nimeni altul nu a reusit sa il egaleze din acest punct de vedere. Statuia se afla in prezent la Muzeul Arheologic al orasului Olympia, unde a fost de altfel si descoperita. Sculptura dateaza din anul 343 inainte de Hristos, si este facuta din marmura pariana, fiind singura lucrare originala a lui Praxiteles care a supravietuit cu timpul si a fost gasita in Olympia, intacta la baza.
Are inaltimea totala de 2.10 metri si a fost creata pentru comemorarea tratatului de pace dintre Eleni si Arcadieni, in cinstea sacrului Altis. Mai tarziu a fost mutata la templul Hera, unde de altfel a si fost gasita in anul 1877 dupa Hristos. Sculptura in sine este considerata ca fiind „diamantul Olympiei” si il reprezinta pe Hermes, ca si mesager al zeilor pe pamant, tinandu-l pe micul Dionysos in brate, care incearca sa ii ia ceva din mana. Povestea concretizata in aceasta statuie este dupa cum urmeaza: Themele, mama micului Dionysos, a murit de teroare in momentul in care Zeus i s-a infatisat in toata splendoarea lui, plin de fulgere. Se stia ca Themele este insarcinata la acel moment dat, asadar Zeus a luat copilul si l-a dus nimfelor, alaturi de Hermes.
Cand micutul a inceput sa planga, Hermes i-a aratat un obiect stralucitor, pentru a-l face sa taca. Hermes este infatisat in sculptura ca fiind lent, in nemiscare, dar plin de masculinitate, odihnindu-se la trunchiul unui copac, iar pe buzele sale, adapostite de o umbra se poate observa inceputul unui zambet fin. Gura delicata este realizata in constrast cu nasul sau, iar parul este ciufulit, haotic si deasemenea in constrast cu culoarea sa, care ar crea impresia de moliciune si gingasie. Sculptorul Praxiteles se dovedeste a fi de neegalat in arta sa de a da forma marmurei, fiind singurul in stare sa o faca sa arate asemeni carnii umane. Umbrele si toate detaliile statuii denota acest fapt, motiv pentru care de altfel a si devenit atat de faimoasa.
Un alt detaliu care face sculptura atat de unica, este si faptul ca creatorul sau, din dorinta de a da viata marmurei, implicit statuii uita de toate regulile de simetrie, ignorandu-le in mod expres, reusind sa il infatiseze pe Hermes cam in trei posturi din aceeasi bucata de marmura: daca este privita din fata, statuia are un chip calm, daca este privita din stanga are un chip intunecat iar daca este privita din dreapta are un chip zambitor.
Locul 8 – „Discobolos” a lui Myron
Pe locul opt il avem pe Myron cu atletul sau din bronz, sculptura numita Discobolos – mai exact Aruncatorul de Disc, aceasta fiind cea mai cunoscuta sculptura din perioada de clasicism a Greciei. Pozitia statuii este specifica, avand un picior flexat iar restul corpului este incordat, expresia de baza fiind aceea a iluziei unui arc, ce e pe cale de a fi eliberat. Sculptura poate fi vazuta la Museo Nationale Romano, desigur din Roma. Mai exact sculptura dateaza din anul 460 – 450 inainte de Hristos, cea originala din bronz fiind ratacita in negura vremii. Aceasta statuie este atat de celebra mai ales pentru faptul ca a fost multiplicata de catre romani, avand foarte multe exemplare in prezent, cele mai cunoscute si de valoare fiind atat cea in marime naturala, din marmura – Palombara Discopolus, cat si cele in miniatura, realizate din bronz.
Un „aruncator de disc”, asa cum mai este denumita statuia, este pe cale sa inceapa actiunea, „din pura inteligenta”, asa cum reuseste sa noteze si Sir Kenneth Clarck in „The Nude”, el spunand ca: „Myron a creat modelul universal si etern al miscarii si energiei atletice”. De altfel Myron, impreuna cu capodopera sa, a fost acceptat ca fiind primul si deocamdata singurul in stare sa transpuna in piatra o miscare, ceea ce creaza o perfecta contradictie, o superba opera de arta, plina de armonie si echilibrata. Asa cum este normal si cum statea in obiceiurile grecilor, statuile, cat si Discobolus, erau realizate ca fiind reprezentari in nud. Postura in sine a statuii este considerata nefireasca pentru un om si chiar o pozitie ineficienta de a arunca un disc, totodata pe „chipul” sau fiind reprezentata o expresie neutra, ceea ce arata, in acceptiunile moderne, ca „dorinta lui Myron pentru perfectiune l-a facut pe acesta sa suprime forma pe care o ia un atlet in prima actiune”.
Un merit exceptional al creatorului statuii este acela de a crea proportii exacte, de a realiza o simetrie dumnezeiasca. Discobolus Palombara, prima copie descoperita a sculpturii, a fost gasita in anul 1781, fiind identificata de catre arheologul italian Carlo Fea, devenind intr-o clipa faimoasa. In anul 1937 a fost negociata spre cumparare de catre Adolf Hitler, iar in cele din urma, in anul 1938, dictatorul reuseste sa intre in posesia sa, cand Ministerul de Externe, Galeazzo Ciano, a decis sa i-o vanda cu cinci milioane de lire, impotriva protestelor lui Giuseppe Bottai, ministrul educatiei acelor vremuri.
Exemplarul din Palombara a fost astfel transportat la Munich cu trenul si expus in Glyptothek, dar a fost returnat in anul 1948, momentan aflandu-se in cadrul Muzeului National din Roma. La Baths of Diocletian. Desi au mai luat fiinta de-a lungul anilor si alte exemplare ale lui Discobolus, acestea nu au reprodus cu fidelitate nici stilul, nici postura, nici miscarea, ele reusind sa fie doar simple copii ale ideei Aruncatorului de Disc.
Locul 7 – Lady Justice ori Balanta Dreptatii
Pe locul al saptelea este scultura Dreptatea, care nu are atribuit un sculptor anume, insa este celebra mai ales datorita faptului ca ea este expusa in mai toate tribunalele din lume, iar printre cele mai cunoscute denumiri ale sale sunt: Lady Justice, Justitia Oarba, Balanta Dreptatii, aceasta datand inca din Antichitate (perioada exacta este necunoscuta), fiind de fapt o reprezentare a zeitei Themis, ea fiind zeita legii si a dreptatii. Balanta pe care aceasta o are in mana sugereaza ideea de impartialitate, iar sabia sugereaza faptul ca stapanii sunt cei care au cea mai mare putere de decizie. Echivalentul grec al acestei statui este zeita Dike si reprezinta de fapt o alegorie a ideii morale de dreptate in sistemul juridic.
Justitia este astfel personificata prin intermediul acestei sculpturi, ea devenind un echilibru perfect intre dreptate si corectitudine, ideea pornind intai de la zeita Maat, apoi de la Isis din Egiptul Antic, apoi de la Themis si in cele din urma de Dike, toate fiind in esenta aceeasi idee insa imbracata in nume si culturi distincte. Sculptura in sine poate capata mai multe simboluri si din pacate nu ne putem referi la o exacta perioada de timp si nici nu-i putem determina o istorie legata de geneza sa. Antichitatea se pare ca ramane insa punctul de referinta, cat despre simboluri, campul este deschis pentru noi acceptiuni de ordin ideal. Asa cum am precizat la inceput, aceasta statuie este justitia.
Faptul ca ea este legata la ochi, arata ca justitia este oarba, ori ca ar trebui sa fie, daca o raportam la timpurile moderne, insa se spune ca in trecut cel care gresea nu era de iertat, indiferent de statutul sau social. Faptul ca statuia tine in mana balanta, iar cele doua talere sunt in perfect echilibru, arata ca nimic nu cantareste mai mult decat adevarul si cinstea, acestea avand greutate direct proportionala cu pedeapsa. Totodata sugereaza impartialitatea de care trebuie sa dea dovada un judecator.
Sabia tinuta in cealalta mana, poate capata mai multe sensuri: pe de o parte poate arata moartea, venita odata cu pedeapsa primita in urma greselii, pe de alta parte poate insemna puterea pe care justitia o are si pe de alta parte poate fi si simbolul stapanului, al liderului. Lady Justice a cunoscut de-a lungul vremii mai multe reprezentari, atat in marmura, in piatra, in bronza, asa cum veti putea vedea si in imaginile din galeria foto.
Locul 6 – „Sarutul” lui Rodin
Pe locul sase avem sculptura Sarutul, ce-i apartine lui Rodin, aceasta fiind o lucrare cu o istorie unicata, avand in vedere ca este inspirata din povestea de iubire pasionala ce a avut loc intre Francesca da Ramini si Paolo Malatesta. La inceput, opera a fost realizata pentru a se alatura ansamblului Portile Iadului, insa in cele din urma sculptorul a fost de parere ca nu-si are locul acolo si a refacut totul pentru a avea finalmente o statuie individuala. Odata cu urcarea catre pozitia intai, urcam si in timp, avand in vedere ca aceasta sculptura este ceva mai recenta, ea datand din anul 1889, fiind realizata din marmura, apartinand Francezului Auguste Rodin.
Ce este fascinant aici nu reprezinta nimic altceva decat ideea in sine a cuplului, simbolizand pasiunea, in care intra si puritate si pacat totodata, indecizie care probabil l-a facut pe creatorul sau sa o retraga din ansamblul Portile Iadului. Opera a purtat initial numele de Francesca da Ramini, asa cum era protagonista numita in Infernul lui Dante, fiind imortalizata in bratele celui de care s-a indragostit si anume fratele mai mic al sotului ei, Paolo,, in timp ce ambii citeau povestea lui Lancelot si a lui Guinevere, descoperiti din pacate de sotul Francescai si omorati in aceeasi secunda. In sculptura, la o privire mai atenta, cartea poate fi vazuta in mana lui Paolo, iar buzele nu se ating propriu zis, avand in vedere ca au fost intrerupti chiar inainte de a se fi atins vreodata.
In momentu in care sculptura a fost vizualizata de critici pentru prima data, aceasta a primit un titlu mai putin specific si anume acela de „Le Baiser”, deci Sarutul sau The Kiss. Ceea ce a facut statuia faimoasa este atat unirea dintre cei doi, simbol al pacatului, cat si iubirea, simbol al puritatii, dar nu in ultimul rand erotismul cu care a fostcreata in cele din urma. O versiune realizata din bronz a statuii, ce masoara 74 de centimetri, a fost trimisa la Expozitia Columbiana Mondiala de la Chicago in anul 1893, insa a fost considerata nepotrivita pentru a fi vazuta de toata lumea, asadar nu a fost facuta publica, fiind inchisa intr-o camera, in care avea acces doar personalul.
Metoda lui Rodin de a face sculpturi de dimensiuni mari, consta in faptul ca la inceput angaja asistenti sculptori care sa-l ajute sa creeze copii ale modelelor mici, create din materiale mai usor modelabile decat marmura si de indata ce acestia terminau, Rodin insusi, retusa versiunile mari, dupa modelele mici. Inainte ca statuia de dimensiuni mari The Kiss, sa fie conceputa, creatorul sau a realizat variante mai mici, din teracota, tencuiala sau bronz.
Cele trei variante mari din marmura ale statuii au fost expuse impreuna la museul din Orsay, in anul 1995, iar o a patra copie, mai mica, de aproximativ 90 de centimetri, in comparatie cu cei 181,5 centimetri a dimensiunii reale, ce o avea copia din Paris, a fost facuta dupa moartea lui Rodin, de catre Henri – Leon Greber, pentru muzeul din Philadelphia, care a luat in cele din urma numele de Rodin Museum. Dupa celebra statuie au fost facute in cele din urma o serie de alte exemplare din bronz, afirmandu-se faptul ca numai fundatia Barbedienne a prdus un numar de aproximativ 319 copii.
Pe locul 5 – bustul ori statuia lui Caesar Augustus
Pe locul cinci avem bustul lui Caesar Augustus care a fost sculptat in marmura. Tinand seama de ceea ce a reprezentat pentru multi dintre locuitorii acestui pamant Caesar Augustus, statuia lui cat si bustul au capatat cele mai diverse forme odata cu intocmirea originalului, care a fost facut dupa moartea sa din marmura. In prezent cele mai cautate exemplare sunt cele realizate cu chipul din marmura si armura facuta din bronz. Prea multe detalii sunt irelevante, avand in vedere ca sculptura, indiferent ca reprezinta doar bustul, indiferent ca reprezinta si o parte intreaga, cert este ca persoana care poseda un exemplar sau institutia ori incaperea in care se afla unul, se umplu de lumina si de maretie, asemeni imparatului, el insusi fiind simbolul puterii si al somptuozitatii.
Locul 4 – „Pieta” a lui Michelangelo
Iar pe locul patru se afla desigur, celebra sculptura a lui Michelangelo, numita Pieta, o statuie care o infatiseaza pe Fecioara Maria avand in bratele sale, trupul fara viata al Mantuitorului Iisus Hristos. Michelangelo nu era deloc cunoscut inainte de aceasta opera, avand in vedere ca dupa mai putin de doi ani a venit cu o inovatie in domeniu, mai ales cuprinzand aceasta idee in cu totul alte forme: el a preferat sa infatiseze o Maria tanara in locul celei batrane cu inima franta si cu chipul obosit. Totodata Pieta este singura lucrare a lui Michelangelo care poarta semnatura acestuia, lucru vizibil pe cureaua care trece pe pietul Fecioarei, pe diagonala.
Momentan capodopera se afla in Vatican, in bazilica lui Sfantu Petru, fiind facuta la vremea ei, la cererea cardinalului Francez Jean de Billheres. Nu e de mirare ca a intrat in top cinci al celor mai cunoscute sculpturi, avand in vedere ca aceasta fost si un subiect controversat, tinand seama de abordarea total diferita a posturii Fecioarei, fiind un simbol perfect al renascentismului, care se impleteste armonios cu simboluri naturaliste. La inceput a fost tinuta in capela de la Santa Petronilla, aceasta fiind pe vremuri un mausoleu roman, situat chiar langa transeptul sudic din bazilica Sfantului Petru, aceatsa fiind alegerea cardinalului, care conincidea cu locul in care urmau sa aiba loc funerariile sale.
Din pacate locul nu s-a putut pastra, avand in vedere ca acea capela a fost demolata de catre Donato Bramante, un arhitect angajat sa recladeasca biserica. Explicatia pentru faptul ca Pieta este singura sculptura care ii poarta semnatura lui Michelangelo este faptul ca la acea vreme, sculptorul auzise anumite zvonuri conform carora altcineva ar fi fost creatorul Pietei si nu el, iar de furie si-a sculptat numele pe cureaua de pe pieptul Mariei si locul in care a fost facuta. Dupa acest gest, considerat necugetat de catre infaptuitorul sau, fiind o divada de aronganta, Michelangelo regreta si isi jura ca nu va mai repeta fapta, lasand toate lucrarile nesemnate.
Pieta insa nu a ramas intacta de-a lungul timpului, desi a fost reparata, spre exemplu patru degete de la mana stanga a Fecioarei au fost sparte in timpul unei mutari si apoi restaurate, iar cea mai dezastruoasa modificare a suferit-o chiar in duminica Rusaliilor, cand un geolog a lovit-o cu un ciocan, exclamand: „Eu sunt Iisus Hristos!”. Bucatele de marmura cazute atunci au fost adunate de martori, o parte din ele fiind returnate insa cea mai buna parte nu, iar nasul Fecioarei spre exemplu a trebuit refacut dintr-o bucata de marmura taiata din spate. Dupa acest atac oribil, statuia a fost restaurata cu precautie si apoi returnata bisericii Sfantu Petru.
Locul 3 – „Ganditorul” lui Rodin
Pe locul trei avem celebrul Ganditorul, sculptura ce ii apartine lui Auguste Rodin, statuie facuta initial pentru a face parte dintr-o usa – monument, ce a fost inspirata de Divina Comedie, aceasta fiind ceruta de catre Muzeul de Arte Decorative din Paris. La inceput a fost numita Poetul, insa aceasta avea sa-l reprezinte pe Dante in momentele sale, reflectand, dar finalmente si-a capatat un nume mai general. Desi sunt cunoscute mai multe variante ale acestei idei de reflectare, statuia in sine fiind reprezentata in mai multe forme, nucleul ei concretizeaza mai multe cai: linistea sufleteasca a omului care sta fixat pe un gand, nelinistea sufleteasca care se naste din pacatul cunoasterii, amiratia unor lucruri lautrice, nelinistea care naste dorinta si multe altele.
Exact cum spuneam si in incipitul acestui articol, „cu cat privesti mai mult un lucru cu atat devine mai interesant” si cu siguranta va capata si mai multe sensuri. Ganditorul poate lua astfel si forma „Creatorului”, deci a „dumnezeului lumii”, care inainte de marea „explozie” a stat pe ganduri, meditand asupra faptelor sale ce aveau sa fie implinite, fara cale de intoarcere, poate reprezenta si incapacitatea de a lua hotarari, de a alege, indecizia. Orice sens i-am atribui, cert este ca statuia se afla in top 3 si nu degeaba, avand in vedere ca s-au nascut si o serie de metafore lingvistice uzuale chiar si in vremurile de astazi, in culturi de pretutindeni. La inceput a fost realizata din bronz si marmura, capatand o forma finala in anul 1902, iar in prezent sunt cunoscute inca 20 de exemplare, in diverse forme si din varii materiale.
Locul 2 – Venus din Milo
Pe locul doi, este sculptura Venus din Milo, aceasta fiind cea mai celebra si placuta reprezentare a zeitei ce simbolizeaza dragostea si frumusetea, care a devenit foarte cunoscuta chiar daca infaptuitorul sau a ramas in umbra, nefiindu-i cunoscut numele. Statuia dateaza inca din secolul al doilea inainte de Hristos, mai exact de prin anul 130 I. Hr. si a fost gasita tocmai in secolul al nouasprezecelea, dupa Hristos, pe insula Melos. Desi bratele ii lipsesc, se spune ca zeita tinea in mana o oglinda in care isi admira frumusetea iar in alta mana isi tinea sabia pentru putere, chiar si pozitia capului catre stanga, pare sa sugereze oglindirea chipului in oglinda pe care o avea in mana stanga.
Poate fi vazuta in Muzeul Luvru din Paris si desigur in Sex Museum din Amsterdam, acolo fiind situata chiar la intrare. Sculptura originala a fost transpusa ulterior in varii forme si materiale, fiind foarte cunoscute si micile statui de birou, care sustin o lampa sau chiar cele mici, de pus la chei. Cert este ca aceasta sculptura este simbolul frumusetii, al feminitatii, dar in nici un caz nu poate intra in fata simbolului puterii, oricat de mult s-ar stradui sexul frumos sa cucereasca, avand in vedere ca pe locul intai dupa cum bine putem observa, ramane forta.
Locul I – „David” a lui Michelangelo
Finalmente, pe prima pozitie a acestui top, este statuia David, ce-i apartine lui Michelangelo, aceasta fiind cea mai cunoscuta statuie din lume, creata intr-un bloc de marmura pe care Agostino di Duccio incepuse sa-l modeleze cu aproximativ patru decenii in urma. Sculptura face parte din cadrul celor de natura renascentista, fiind creata mai exact intre 1501 si 1504, masoara 5.17 metri si este din marmura, reprezentand desigur, un barbat gol. Statuia il reprezinta pe eroul biblic David, un subiect destul de preferat in arta din Florenta. Initial, sculptura a fost dorita pentru Catedrala din Florenta, insa in cele din urma a fost plasata intr-un loc public, chiar in aer liber, in mijlocul Pietei Palazzo della Signoria, acolo fiind inceputa ca si lucrare si aratata publicului abia in data de 8 septembrie 1504.
In anul 1873, statuia a fost mutata in cadrul galeriei Accademica din Florenta insa in cele din urma si-a capatat locul initial, dar intr-o copie fidela, avand in vedere ca s-a mai creat una identica, pentru a o pastra pe cea originala si pentru a o feri de eventualele deteriori. Ochii lui David sunt parca cuprinsi de o incalzire oarba, neavand o forma sau un contur binedefinit. Asa cum am zis si la inceput, Agostino a fost initiatorul sculpturii, insa acesta a reusit doar sa-i faca baza, cat si o parte din picioare in prezent, sculptura se afla in Galeria Accademica, in Florenta iar in catedrala a fost realizata o replica a originalului din fibra de sticla.
