Arta a fost mereu un punct de referinta pentru oameni apartinand tuturor culturilor, religiilor si sistemelor de gandire. Ca urmare, s-a incercat mentinerea sa intre anumite standarde, tocmai pentru a nu jigni sau crea opinii negative in societate; insa atunci cand artistii s-au incapatanat sa ramana liberi, chiar pana la a depasi orice norma sociala, au aparut scandaluri care au marcat istoria artei, facandu-i pe acestia nemuritori, chiar daca nu erau vreun talent deosebit.
Un prim caz de arta care a socat ce merita discutat este cel al lui Marcel Duchamp, care s-a mutat in America, unde a inceput sa cocheteze tot mai mult cu miscarea Dada, deja maestra in a soca opinia publica. Fiind o miscare antirationalista, acestia nu respectau nicio norma in arta, aducand tot felul de inovatii, cum ar fi sa creeze poezii din cuvintele intalnite la intamplare in dictionare. Duchamp nu s-a lasat mai prejos, aducand la o expozitie lucrarea “Fantana” care era nici mai mult nici mai putin decat un pisoar. Artistul considera ca cele mai bune lucruri din SUA erau canalizarea si podurile, asa ca si-a adus propriul omagiu. Multi critici, dar si oameni nespecializati in arta au cerut scoaterea lucrarii, fiind o insulta la adresa artei in general. Altii l-au sustinut pe Duchamp, cerand chiar voie sa creeze replici ale “Fantanii”. Obiectul original a fost aruncat cel mai probabil la gunoi, insa replici si ecouri in istoria artei inca mai exista.
Un caz din 2011, anul curent, a starnit vechea discutie despre limitele artei. In general se incurajeaza libertatea de exprimare a artistilor fara reguli, insa cand vine vorbe de religie, spiritele sunt mereu incinse. Dupa scandalul caricaturilor reprezentandu-l pe Mohammed, care au pus pe jar lumea araba, crestinatatea sau macar o parte din ea a reactionat la fel de brutal in fata operei lui Andres Serrano, un artist din New York.
Lucrarea se numea “Hristos in urina”, un nume destul de sugestiv, fiind vorba de un crucifix plasat intr-o sticla plina de lichid adunat chiar de autor. In trecut acesta a mai imersat obiecte religioase in lapte sau sange, dar in acest caz a mers foarte departe. Insa acest gest nu a fost menit sa fie o blasfemie, dupa cum au considerat protestatarii furiosi din fata galeriei, ci a vrut sa fie o critica la adresa afacerii bisericii, care se ridica la cateva miliarde bune de dolari, denaturand mesajul initial al crestinismului. Protestatarii insa au incheiat acest moment scandalos din istoria artei distrugand exponatul si reiterandu-si atitudinea in fata unor astfel de manifestari artistice.
Insa scandalurile ce se leaga de arta nu tin neaparat de abordarea unor teme si metode indite. De fapt, marile scandaluri care au ajuns pe primele pagini ale ziarelor au tinut de furturi faimoase ale unor opere nemuritoare. In prezent comertul cu arta si obiecte de valoare istorica se afla in acelasi top cu cel de medicamente si arme cand vine vorba de valoare. Asa ca nici nu este greu de inteles de ce unii oameni foarte talentati sau priceputi se reprofileaza pentru a-si asigura un trai regesc.
Falsurile facute dupa Vermeer la inceputul secolului al XX-lea au fascinat galeriile de arta si colectionarii, care le-au cumparat pe bani buni. Insa, dupa cum aveau sa afle, picturile erau facute de un contemporan al lor, pe numele sau Han Van Meegeren, la randul sau un pictor talentat. Acesta a folosit panze vechi si tehnici specifice pentru a crea scene religioase, foarte apreciate si destul de greu de autentificat. Istoria artei avea sa fie cutremurata atunci cand s-au depistat falsurile, desi nu ar fi trebuit sa fie atat de greu intrucat multe din personaje semanau la fizionomie cu vedete ale cinematografiei vremii. Oricum, criticii au trebuit sa recunoasca talentul copiatorului, in ciuda lipsei de imaginatie pe care a dovedit-o.
Asa ca proprietarii de galerii si muzeele nationale au mereu de ce sa se teama, mai ales ca unele panze sunt distruse in timpul furtului sau pastrate in conditii improprii. Cele care supravietuiesc totusi ajung in colectii private, de unde sunt destul de rar recuperate. Din fericire, nu acesta a fost cazul faimosului tablou “Mona Lisa” furat de Vincenzo Peruggia in anul 1911. In acea vreme securitatea nici nu visa sa se asemene cu cea din prezent din Luvru, asa ca italianul pur si simplu a intrat si a plecat cu panza, starnind unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria artei.
Dorinta sa era de a o repatria, fiind un nationalist convins ce dorea reintoarcerea patrimoniului italian. Pictura avea sa fie descoperita mai tarziu, impreuna cu tot cu faptas, din fericire intr-o stare buna. S-a reintors in muzeu, unde este protejata in prezent de un sistem pana acum dovedit invincibil. Insa cata vreme exista cerere insotita de fonduri impresionante, va fi mereu si cineva care sa incerce sa fure opere dintre cele mai faimoase.
