Situată pe raza oraşului Tighina din Republica Moldova, cetatea Bender datează din secolul al XVI-lea, în trecut fiind una dintre cele mai puternice fortăreţe ale Moldovei şi o parte importantă din sistemul de apărare al statului medieval.
Datorită aşezării sale avantajoase, pe un mal înalt al râului Nistru, cetatea era ferită de inundaţii şi a avut astfel o poziţie strategică de-a lungul istoriei.
Urmele primei aşezări datează din secolele al IX-lea – al XI-lea, când în apropierea satului Calfa a fost ridicată fortăreaţa Tighina. Numele provine de la cumani, care au ajuns în zonă în secolele XII-XIII. În secolul al XV-lea, Tighina devine centru vamal, fiind menţionată în diferite documente ale epocii. Ulterior, la sfârşitul secolului al XV-lea, lângă Tighina a fost construită o cetate din lemn şi pământ, despre care cercetările arheologice au arătat că avea o formă rotundă sau semicirculară, şanţuri adânci de apărare, iar în interior locuinţe săpate în pământ. Cetatea a fost ridicată cu scopul de a preveni pătrunderea tătarilor în Moldova prin trecătoarea de la Tighina.
Moldova va intra sub suzeranitate otomană în secolul al XVI-lea, după ce în anul 1538 sultanul Soliman Magnificul ajunge în Moldova şi ocupă Suceava, capturând tezaurul ţării. O parte din statul medieval este transformat în provincie a Imperiului Otoman, ocazie cu care turcii reconstruiesc cetatea Tighina şi o transformă în centru administrativ al teritoriului aflat acum sub dominaţia lor. Este redenumită „Bender”, termen ce înseamnă „port”, „oraş portuar”, „oraş fluvial”. Moldovenii însă au continuat să o numească Tighina, fapt atestat de lucrările cronicarilor Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce. Denumirea de Bender a fost impusă abia în secolul al XIX-lea de către autorităţile ruseşti.
Noua cetate a fost proiectată de arhitectul turc Sinan, fiind ridicată după modelul de structuri de tip bastion din Europa Occidentală. Lucrările de reconstrucţie sunt realizate folosind resursele şi forţa de muncă locală şi finalizate în anul 1541. Întărind cetatea, otomanii o transformă într-un obiectiv strategic, care devine astfel un avanpost important în luptele împotriva Rusiei, motiv pentru care a şi fost numită „castel puternic în teritoriile otomane”. Primele descrieri ale cetăţii au fost furnizate de Evliya Celebi, călător şi scriitor turc.
Cetatea are forma unui patrulater neregulat, înconjurat din trei părţi de un şanţ adânc şi de un zid mare de pământ, cu faţada situată în partea de sud-vest. Castelul cuprinde şi trei turnuri rotunde şi unul pentagonal la colţuri, fiind împărţită în trei părţi: partea de jos, partea de sus şi citadela. Partea de sus avea 12 turnuri, iar cele patru colţuri au fost transformate în bastioane bine fortificate, cu obiectivul de a proteja fortăreaţa în cazul unui asediu. Cetatea de jos, mai mică, avea doar şase turnuri, iar prin poarta ei se realiza aprovizionarea cu apă de la Nistru. Fiecare zid exterior era prevăzut cu porţi de acces cu turnuri de pază.
În secolul al XVI-lea, cetatea Bender este asediată, pe rând, de detaşamente de moldoveni, de armata lui Ion Voda cel Viteaz şi de Mihai Viteazul, însă fără succes. Tot în acea perioadă, fortăreaţa a fost atacată şi de cazacii zaporojeni. La începutul secolului al XVII-lea au fost demarate lucrări de întărire a cetăţii, iar între anii 1705-1707, sub domnia lui Antioh Cantemir, aceasta este consolidată, iar în jurul ei se sapă un şanţ adânc, pietruit.
Cetatea a fost afectată de războaiele ruso-turce dintre anii 1768-1774 şi 1806-1812. După luptele din 1877-1878, puterea Imperiului Otoman slăbeşte, iar turcii pierd teritoriile ocupate în sud-estul Europei, astfel că în anul 1897 cetatea Bender nu mai are statutul de obiectiv militar. În urma războaielor ruso-turce, fortăreaţa a devenit parte a Imperiului Rus, fiind vizitată de împăratul Alexandru I, în 1818 şi de către Nikolai I în 1828. Deşi Bender a intrat în rândul cetăţilor de clasa I din Rusia, nu se fac lucrări de reparaţie sau de întreţinere, astfel că treptat aceasta se deteriorează.
În prezent, cetatea Bender este considerată obiectiv turistic şi istoric, iar lucrările de reconstrucţie au reînceput din 2007, deşi încă există conflicte între autorităţile de la Chişinău şi cele de la Tiraspol. Fortăreaţa a fost vizitată în 2013 de o delegaţie de experţi în patrimoniu din Republica Moldova şi Turcia, care discută cu privire la noi lucrări de restaurare.
