Cheia fericirii există, nu este o utopie. Evident, fiecare are propria reprezentare despre fericire, fiecare vrea să atingă o astfel de stare şi fiecare o caută în felul său. De-a lungul timpului, filosofii, în funcţie de caracteristicile epocii, de aspiraţiile specifice, au definit un astfel de sentiment în diverse feluri.
Primele dovezi legate de preocuparea oamenilor pentru fericire ţin de fetişim şi de amulete, ca în vechile civilizaţii, de la cele din indepărtata Asie, pana in Europa si America – obiecte cărora li se atribuia puterea magică de a feri de rele şi de a aduce noroc.
În Grecia antică, Platon este unul dintre primii şi cei mai importanţi filosofi care a abordat această temă, a fericirii (eudaimonia), raportând-o la binele trupului, la binele care vine din lumea exterioară şi la suflet.
Aristotel, la rândul său, considera că fericirea este binele suprem, care se dobândeşte atunci când sufletul, raţiunea şi virtutea sunt în armonie şi care presupune o căutare continuă, efort, atenţie asupra sinelui şi contemplaţie. Cu cât un om are o mai mare capacitate de contemplaţie – spune filosoful – cu atât mai mult are şansa să fie fericit.
Pentru Epicur (secolul al III-lea i.Hr.), fericirea are două faţete: una “negativă”, care corespunde absenţei sau diminuării suferinţei, şi alta “pozitivă”, corespunzătoare îndeplinirii dorinţelor naturale şi necesare, adică siguranţă, sănătate, înţelepciune, dragoste şi prietenie, de care depinde înlăturarea tulburărilor trupeşti (aponia) şi a celor care ţin de spirit (ataraxia).
Acestea sunt, de fapt, fundamentele epicurismului – concepţie bazată pe teoria fericirii raționale a individului. “Înţelepciunea – mai spune Epicur – este cel mai mare bine, este mai prețioasă decât filozofia, deoarece este sursa tuturor celorlalte virtuți, deoarece ne învață că nu putem fi fericiți fără a fi înțelepți, nici cinstiți și corecți fără a fi fericiţi”.
Cheia fericirii, de la stoici la contemporani
Filosofii stoici (Seneca, Marc Aureliu, Epictet) considerau că fericirea rezidă, pe de o parte, în identificarea dorințelor și eliminarea unora dintre ele, pe de altă parte, în capacitatea de a aprecia pe deplin momentul prezent, care se rezumă în celebrul îndemn al poetului latin Horaţiu – “Carpe diem” – „profită de ziua de azi fără să-ți faci griji pentru ziua de mâine”.
Seneca, în lucrarea “De Vita beata” (“Viaţă fericită”), spune că “nimeni nu poate trăi fericit fără a trăi onorabil […] A trăi fericit este ceea ce își doresc toți oamenii […] dar când vine vorba de a discerne ceea ce face viața fericită, mulţi sunt în întuneric. Este atât de dificil să ajungi la o viață fericită încât, cu cât ești mai grăbit să te alături ei, cu atât te îndepărtezi”. Epictet crede şi el ca omul poate fi fericit numai când îşi doreşte lucruri care depind de el.
Nenumărate alte definiţii ale fericirii au străbătut timpul, purtând amprenta epocii în care au fost gândite, asociate fie sentimentului religios, fie utilitarismului secolului al XIX-lea, fie “consumerismului” secolului al XX-lea, care asociază fericirii confortul, loisir-ul, hedonismul. Începând cu a doua jumătate a secolului trecut, au câştigat teren diverse concepte precum “dezvoltare personală”, “potenţial uman”, a căror manifestare este înţeleasă ca fiind consubstanţială fericirii.
Transumanismul, mişcare pornită din SUA, în anii 1980, a mers şi mai departe, susţinând că ingineria genetică, nanotehnologia, farmacologia, neurochirurgia pot eradica orice formă de insatisfacţie, deschizând drum spre fericire.
Există şi voci critice (ale filosofilor, sociologilor contemporani), care denunţă ceea ce s-ar numi “dictatura fericirii”, în sensul întreţinerii unei iluzii, aceea că fericirea ar fi posibilă peste tot şi în fiecare zi – în familie, între prieteni, la locul de muncă etc. – sfidându-se adesea chiar realitatea.
Cheia fericirii din perspectiva gândirii ştiinţifice contemporane – cinci repere
Din perspectiva gândirii ştiinţifice contemporane, cheia fericirii trebuie şi poate fi modelată de fiecare în parte. Cercetători de la University College din Londra au făcut o serie de studii, în care au fost implicaţi mii de voluntari, ajungând la concluzia că nu există o “reţetă” magică, dar că există cel puţin cinci “drumuri” care duc la cheia fericirii:
Determinarea – “Dacă îţi place ceea ce faci, vei fi fericit”(Albert Schweitzer)
Angajamentul hotărât şi de durată faţă de ideile şi valorile pe care le considerăm importante pentru noi şi care dau sens, consistenţă şi coerenţă existenţei noastre, care ne ajută să ne construim o identitate stabilă în timp şi, prin urmare, liniştitoare, reprezintă o cale importantă către fericire. Pentru a cultiva o astfel de atitudine, cea mai bună metodă este să “implementezi” zilnic sau cât mai des posibil aceste idei şi valori în care crezi.
Simţul controlului – “Cine îşi controlează alegerile este un om liber” (Robert Bennett)
Este vorba, în acest caz, de autocontrol, de abilitatea de a depăşi momentele de frustrare şi supărare, de a evita satisfacţiile de moment cu orice preţ, de a adopta o atitudine “stoică”, de a aprecia ceea ce avem, chiar dacă nu avem tot ce ne dorim; este o modalitate de a ne proteja de tumultul dorinţelor de confuzia la care ne poate duce o avalanşă de dorinţe. Pentru a consolida autocontrolul, trebuie să ne facem o obişnuinţă din a renunţa la lucrurile despre care, în interioritatea noastră, ştim că nu sunt posibile.
Optimismul – “A fi optimist este o datorie morală” (Karl Popper)
Intr-o realitate adeseori complicată, poate chiar ostilă, optimismul este acea parte din “cheia fericirii” care ne îndeamnă să mergem înainte, să încercăm din nou după eşec, să ne păstrăm intactă forţa de recuperare. Optimismul nu înseamnă naivitatea că viitorul va fi “roz”, ci puterea de a ne convinge că avem în noi resursele de a depăşi o situaţie nefavorabilă, refuzul de a reduce totul la “rău” sau “ïmposibil”.
Stabilitatea emoţională – “Cheia fericirii constă în găsirea unei soluții la fiecare dintre problemele tale” (Patrik Sebastien)
Purtaţi de valurile existenţei cotidiene, trecem mereu prin tot felul de stări, de la bucurie la tristeţe, de la dragoste la ură, de la linişte la nervozitate etc. În plus, mass-media, prin avalanşa de informaţii, ne solicită permanent emoţiile, poate induce oboseală psihologică, uzură, stări care, evident, nu sunt compatibile cu fericirea. Stabilitatea emoţională nu înseamnă să nu simţim nicio emoţie sau să încercăm doar emoţii pozitive (ar fi o imposibilitate), ci să nu ne lăsăm copleşiţi de sentimente negative. Cum se poate realiza acest lucru? Acordându-ne, în fiecare zi, puţin timp pentru a ne linişti, a medita, a ne odihni, a ne plimba, a ne pacifica emoţiile.
Conştientizarea acţiunilor – “Cine îşi gândeşte fericirea o va găsi” (Jean Prieur)
A te lăsa purtat de evenimente, a accepta că “aşa a fost dat”, că eşti o “victimă” a acţiunii celorlalţi, a adopta o atitudine pasivă, lăsându-i pe alţii să ia deciziile în numele tău nu este cea mai potrivită cale pentru a găsi cheia fericirii. Un astfel de comportament ne poate duce oriunde, pe căi care nu sunt în conformitate cu ceea ce suntem. A face alegeri conştiente (chiar greşind uneori) ajută să recâştigăm controlul. Mai mult, este esenţial să găsim răspunsurile potrivite la întrebări de felul: Ce vreau pentru viaţa mea? Cum pot ajunge la ceea ce-mi doresc? Care vor fi consecinţele pentru mine, pentru ceilalţi?
Banii aduc fericirea?
Se spune adesea că “Banii nu aduc fericirea” – o afirmaţie interpretată în fel şi chip. Desigur, există oameni care trăiesc în lux şi opulenţă şi sunt, totuşi, nefericiţi. Prin urmare, banii nu ar fi o garanţie a fericirii. Pe de altă parte, oferind libertatea de a trăi confortabil, de a face ca visurile să devină realitate, banii pot spori bucuria de a trăi.
În fiecare an, World Happiness Report (Raportul mondial despre fericire), întocmit de Naţiunile Unite şi în care, sistematic, de mult timp, ţările scandinave se situează pe primele locuri, arată că ţările în care oamenii sunt fericiţi prezintă un echilibru între prosperitate şi încredere în societate. La aceste criterii se adaugă altele, precum: satisfacţia la locul de muncă, încrederea în familie şi prieteni, practicarea unei religii (în unele cazuri).
În privinţa banilor, se pare că, în ţările cu oameni fericiţi, important este modul în care sunt folosiţi acestia – cu mulţi bani poţi cumpăra mai multe bunuri fizice (casă, maşini de lux, haine etc.), sentimentul de satisfacţie care însoţeşte astfel de achizii estompându-se destul de repede, sau îţi poţi permite ceea ce îţi oferă cea mai mare satisfacţie – proiecte personale, experienţe noi, călătorii, acte de caritate etc., acestea din urmă, din a doua categorie, reprezentând în bună măsură “cheia fericirii”.
Un studiu făcut de Universitatea din Pennsylvania – oamenii care echivalează banii cu succesul sunt mai puțin fericiți
Cercetători de la Universitatea din Pennsylvania (SUA), în urma colectării a 1,7 milioane de date, de la 33 000 de voluntari, cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, au ajuns la concluzia că cei mai mulţi consideră că banii pot “cumpăra” fericirea, că influenţează semnificativ nivelul de fericire.
S-a mai constatat un aspect interesant. Nivelul mediu de bunăstare al fiecărui participant a fost calculat și apoi analizat pe baza veniturilor sale, rezultând că legătura dintre bani și fericire s-a oprit atunci când venitul anual pe gospodărie a ajuns la circa 75.000 de dolari. Mai mult, în loc ca fiecare dolar să fie la fel de important pentru fiecare persoană, fiecare dolar începe să conteze mai puțin pentru persoanele cu venituri mai mari. Dar, în general, pe măsură ce numărul banilor creşte, creşte şi sentimentul de control asupra vieţii şi încrederea în sine.
Pe de altă parte, ar fi simplist, spun cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania, să ne gândim că a avea bani te face automat fericit, pentru că analizele lor au arătat că oamenii care echivalează banii cu succesul sunt mai puțin fericiți decât cei care nu fac acest lucru, deoarece îşi petrec mult timp lucrând, simţindu-se mereu constrânşi de timp., acumulând bunuri care nu le vor mai aduce mare satisfacţie, cu atât mai puţin un veritabil sentiment de fericire.
Cheia fericirii se află la fiecare dintre noi
Cheia fericirii, aşadar, există şi nu trebuie căutată pe căi ce par inaccesibile. Pe scurt, cheia fericirii înseamnă a fi activ, a-ţi respecta corpul şi mintea, a învăţa, a te înconjura de oameni pe care îi apreciezi, a-ţi iubi familia, a face pace cu trecutul, a avea prieteni, a aprecia momentul prezent, cu toate emoţiile, bucuriile, chiar neîmplinirile pasagere, a avea curajul de a face lucruri noi, de a cunoaşte, a adopta o atitune optimistă, a fi hotărât în ceea ce faci, a-ţi valorifica potenţialul, a cultiva autocontrolul, a da sens vieţii. O fericire continuă ar fi la fel de nefirească precum suferinţa continuă. Ca într-un puzzle, în care toate piesele trebuie să fie prezente, pentru a oferi o imagine credibilă.
Ce este fericirea? Poate “Sentimentul că puterea creşte şi obstacolele sunt depăşite” (Friedrich Nietzsche) sau “O artă, precum cântatul la vioară” (John Lubbock) sau “O ştiinţă care se învaţă în fiecare zi” (Ken Keyes) sau “O clipă care valorează cât mii de ani” (Voltaire). Cu siguranţă, fericirea are tot atâtea chipuri şi definiţii câţi oameni există, iar cheia fericirii, care face posibilă trăirea acestui sentiment, se află în mâinile fiecăruia dintre noi.
