RADAR este acronimul expresiei “radio detection and ranging”, care inseamna “detectia si estimarea distantei prin unde radio”. Printr-un astfel de sistem se pot determina distanta si viteza unor obiecte, precum cea a avioanelor, a vapoarelor, a autovehiculelor, se foloseste, de asemenea, in astronautica, in meteorologie, geologie, medicina etc.
Un emitator transmite unde radio care sunt reflectate de “tinta” si detectate de un receptor, situat in acelasi loc cu emitatorul. Pozitia “tintei” este estimata gratie timpului de intoarcere a semnalului (diferenta de timp intre emisia si receptia undei transmisa de antena si reflectata de corpul vizat). In monitorizarea traficului auto, viteza este masurata pe baza efectului Doppler (decalajul de frecventa al unei unde acustice sau electromagnetice, intre momentul emisiei si cel al receptiei, distanta dintre emitator si receptor fiind variabila).
De exemplu, sunetul motorului unui autovehicul nu este uniform, frecventele fiind mai inalte sau mai joase, in functie de distanta si de viteza. Prin urmare, radarul folosit in monitorizarea traficului masoara lungimea undelor radio reflectate de autovehiculul in miscare. Pe acelasi principiu se bazeaza si aparatele care, in medicina, masoara viteza sangelui, sau, in astronomie, pentru a masura viteza apropierii sau a indepartarii corpurilor celeste (stele, galaxii, nori de gaz etc.).
Ideea teledetectiei, aceea de a repera un obiect la distanta, ii apartine lui Christian Hulsmeyer, un inventator german, care, in 1904, a realizat un precursor al radarului – “telemobiloskop” – valorificand legile electromagnetismului elaborate de Maxwell si undele hertziene (unde radio). Preocuparea pentru un asemenea aparat se leaga de faptul ca unul dintre bunii sai prieteni si-a pierdut viata in urma ciocnirii dintre doua nave si atunci s-a gandit sa gaseasca o solutie prin care obstacolele pe mare (mai ales in conditii de ceata) sa fie identificate cu ajutorul undelor radio. “Telemobiloskop” a fost si brevetat, dar autoritatile nu au fost interesate de producerea aparatului, asa ca a fost uitat.
In 1917, remarcabilul om de stiinta si inventator Nikola Tesla publica un articol in revista “The Electrical Experimenter”, in care propune si explica principiul de functionare a unui aparat de reperare a obstacolelor la distanta – un radar cu unde continue. Tot el a avut ideea de a atasa aparatului un ecran de control radar, care sa indice imaginea tintei.
In anii 1920-1930, mai multe descoperiri din domeniul electronicii au facut posibila dezvoltarea unui sistem radar operational, preocuparile fiind cu atat mai intense in preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial, din motive de tehnica si de strategie militara. Radarul a jucat un rol crucial in conflictul armat si a avut, probabil, un rol decisiv in victoria fortelor aliate, mai mult decat ravagiile bombei atomice de la Hiroshima si Nagasaki. In aceasta perioada, diverse echipe de cercetatori au lucrat independent si, in privinta imbunatatirii echipamentului radar, au existat diverse solutii descoperite in paralel. Cert este ca, daca pana in 1935, radarul s-a folosit in special pentru transportul maritim, dupa aceasta data, britanicii sunt cei care au pus la punct un sistem integrat de statii de detectie aeriana, pentru a monitoriza zona de coasta.
In Germania, Hans Hollmann, specialist in electronica, in 1934, construieste un aparat similar celui al lui Hulsmeyer, caruia ii adauga, in anul urmator, un emitator, reusind sa localizeze, cu ajutorul acestuia, o nava de razboi ruseasca, aflata la 8 kilometri distanta. Cu acelasi sistem se puteau repera avioane aflate la 500 metri altitudine si pana la 28 de kilometri distanta. Aceste reusite au atras atentia comandamentului militar german, care a decis sa construiasca o retea de radare terestre.
In Statele Unite ale Americii, in 1922, Albert H. Taylor si Leo C. Young, de la Laboratorul de Cercetari Navale (NLR), fac mai multe incercari de comunicare radio, pe fluviul Potomac si remarca faptul ca barcile de lemn care treceau prin zona semnalului radio produceau interferente, redescoperind, de fapt, principiul pe care il utilizase germanul Hulsmeyer, in 1904. Mai trebuia rezolvat procedeul prin care sa se stabileasca pozitia si viteza obiectelor detectate, ceea ce se si intampla abia in 1936, cu ajutorul unei antene uriase, cand s-au identificat toate aceste coordonate, pentru un avion care zbura la 4 kilometri distanta deasupra fluviului Potomac.
Experimente similare s-au facut in mai toate tarile europene, dar si in Japonia si Canada, radarul perfectionandu-se continuu, astfel ca, dupa razboi, folosirea lui s-a extins si in alte domenii de activitate.
In astronautica, ungurul Zoltan Lajos Bay, profesor la Universitatea Tehnica din Budapesta, impreuna cu echipa sa, a captat, la 6 februarie 1946, un semnal radar de la Luna. Mai inainte, in 1932, inginerul american Karl Jansky fusese primul (recunoscut oficial) care captase un semnal radio de origine extraterestra.
In aeronautica, radarul s-a dovedit a fi deosebit de util in identificarea pistelor, a rutelor de zbor, in stabilirea pozitiei aeronavelor, in ghidajul acestora, astazi, practic, niciun zbor si niciun aeroport nemaiputand functiona fara echipamente radar.
In geologie, radarul este de neinlocuit in studiul stiintific al reliefului, in cartografierea, din satelit, a suprafetei terestre sau a altor planete, permite analizarea calotei glaciare si efectuarea altor cercetari care tin de geofizica.
Radarele meteorologice sunt indispensabile in realizarea prognozelor, in analiza curentilor de aer si a celor marini, in stabilirea fortei vanturilor, a ploii, a furtunilor, a vitezei de deplasare a norilor. Dezvoltarea fulminanta a tehnologiei informatice permite interpretarea in timp real a informatiilor transmise de radar, pentru a elabora buletinele meteo sau pentru a emite avertizari in privinta fenomenelor meteorologice periculoase.
Incepand cu anul 2003, sunt in curs de instalare, in cat mai multe zone, radare tridimensionale cu baleiaj electronic, mult mai rapide decat cele cu antene conventionale, care pot, cu mai multa precizie, sa anticipeze furtunile violente, tornadele s.a.m.d. Procesul extinderii acestei retele este insa la inceput si se estimeaza ca ar fi necesare peste 25 milioane de euro, pentru a implementa sistemul, intr-o prima etapa.
