Pandemia de ciumă a fost una dintre cele mai mortale din toate timpurile. În secolul al XIV-lea, ciuma a omorât aproximativ o treime din populaţia Europei. Ciuma era cunoscută şi sub numele de „moartea neagră” din cauza petelor negre ce se formau pe pielea celor bolnavi.

A fost nevoie de 150 de ani pentru ca populaţia Europei să-şi revină. De atunci ciuma s-a întors de mai multe ori, omorând oameni, însă nu cu aşa putere. În secolul al XIX-lea a disărut.

Moartea neagră a originat în China şi s-a răspândit pe Drumul Mătăsii în mare parte a Asiei, înainte să ajungă în Europa. Se crede că a redus populaţia lumii de la o estimare de 450 de milioane la undeva între 350 şi 375 de milioane în anul 1400.

În 1346 o tulpină neobişnuită a ciumei, ce prezenta atât elemente ale ciumei bubonice, cât şi ale celei pneumonice, făcea ravagii în Asia. Această combinaţie mortală şi-a făcut drum spre Europa în 1347. Până în toamna acelui an afecta triburile din Crimeea.

În acel moment turcii asediau un post comercial fortificat genovez la Caffa. Ca parte a strategiei lor de asediu, nu au folosit catapultele grele de piatră, ci au aruncat cu cadavrele victimelor ciumei. Îngroziţi, genovezii s-au urcat în navele lor şi au plecat spre Europa.

În mod inevitabil au luat cu ei şi ciuma, mai exact şobolanii purtători ai bolii. Oamenii de ştiinţă de astăzi ştiu că boala este răspândită de un bacil numit Yersina pestis. Acesta se transmite de la oameni la oameni pe cale aeriană sau prin muşcătura şobolanilor şi puricilor infectaţi, în funcție de forma ei.

Europenii au fost susceptibili infectării deoarece mulţi trăiau în zone aglomerate într-o perioadă în care igiena personală nu era considerată importantă. Medicina era primitivă şi incapabilă să găsească un remediu. Mai mult decât atât, sfaturile medicale proaste precum nerecomandarea spălatului au dus la împrăştierea bolii. Singurele animale care puteau opri şobolanii infectaţi, pisicile, au fost omorâte fiind considerat că aveau legături cu vrăjitoria.

Primele simptome ale bolii erau de cele mai multe ori dureri la nivelul membrelor. Ganglionii limfatici se umflau pe parcursul câtorva zile după care se spărgeau. Prin rapiditatea cu care se dezvolta, prin durerea enormă şi prin aspectul grotesc al victimelor, ciuma a fost o boală deosebit de înfricoşătoare. Moartea era oribilă, dar rapidă. Scriitorul italian Boccaccio spunea că multe victime „luau prânzul între prieteni, iar cina o luau cu strămoşii lor în paradis”.

Sicilia a fost prima parte a Europei care a fost infectată, mai exact portul Messina în 1347. Când oficialii oraşului şi-au dat seama de gravitatea situaţiei, era deja prea târziu; boala se răspândise la populaţia locală şi de acolo a fost de neoprit. Până la începutul lui 1348, porturile internaţionale Genova şi Veneţia vedeau primele semne ale bolii.

Citește și:  Cetățenia Europeană, ce drepturi și avantaje oferă

Unele oraşe au fost mai afectate decât altele. Florenţa este unul din cazurile extreme; oraşul rămăsese aproape gol. Undeva la 60% din populaţia Florenţei avea să moară în doar câteva luni. Suferinţa oamenilor a fost descrisă de Boccaccio, care trăia acolo în acea perioadă, în introducerea din Decameronul.

Cu toate acestea, nimeni nu ştia care era cauza apariţiei bolii. Cei mai mulţi o considerau pedeapsă divină pentru păcatele împotriva lui Dumnezeu. Acesta a fost motivul pentru care unii din clasele avute au început flagelarea ca mijloc de purificare.

În timp ce din ce în ce mai mulţi oameni cădeau pradă bolii, apare zvonul că boala își are originea în apa otrăvită în mod intenţionat de către evrei. Din acest motiv încep persecuţiile acestora, primele masacre având loc în Franţa în primăvara şi vara lui 1348.

Situaţia devine mult mai rea în momentul în care un doctor evreu, torturat în Elveţia, spune că a otrăvit fântânile cu o pulbere trimisă de un rabin din Spania. În acea lună, toţi evreii din Basel sunt omorâţi prin ardere iar în noiembrie isteria se mută în Germania. Următoarele nouă luni, în toate oraşele germane, evreii sunt omorâţi cu zecile de mii. Cei care au reuşit să scape au fugit în Polonia unde au fost protejaţi de regele Casimir al III-lea.

În timpul anului 1348, ciuma şi-a continuat drumul spre nord. La sfârşitul verii ajunge şi în Anglia, cel mai probabil prin intermediul unei nave de la Calais care ajunge la Melcombe Regis din Dorset. Un an mai târziu, o navă ce pleacă din estul Angliei duce boala în Norvegia; în 1350, aceasta este ultima ţară care avea să resimtă efectele. Ciuma avea să afecteze unele orașe pentru încă câteva sute de ani, dar niciodată nu a mai avut efecte aşa puternice.

Rezultatele au fost devastatoare oriunde a lovit. Mai mult de o treime din populaţia Europei moare. Economiile intră în colaps; teama şi superstiţiile încep să domine mentalitatea populației. Pandemia a transformat societatea europeană. Nevoia unui răspuns prompt în situaţii de criză a dus la slăbirea feudalismului şi a determinat apariţia unor forme moderne de guvernare.

http://www.youtube.com/watch?v=4y_qVG8xnjY

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.