Codul lui Napoleon – Codul de lege revoluționar ce garanta libertatea și egalitatea tuturor bărbaților albi

Codul lui Napoleon a fost un cod legal unificat produs în Franța post-revoluționară; a fost adoptat de către Napoleon în 1804. Napoleon a dat codului de lege numele său, acesta rămânând în vigoare până în ziua de astăzi (cu unele modificări). A influențat puternic felul în care codul legal s-a dezvoltat în toatǎ lumea în secolul al XIX-lea.

Înaintea Revoluției Franceze, chiar dacă Franța era un stat unitar, legea nu era sub nici o formă omogenă. Nu a existat nici un set unificat de legi care să acopere întreaga țară.

Diversitatea legii a fost o caracteristică dominantă a ordinii juridice prerevoluționare. În sudul Franței domina dreptul roman, în timp ce în nordul țării un drept cutumiar s-a dezvoltat fiind bazat în mare parte pe instituțiile feudale germanice și ale francilor. Căsătoria și viața de familie se aflau aproape în totalitate sub controlul bisericii romano-catolice, fiind reglementate de către dreptul canonic.

Fiecare zonă avea propria sa colecție de legi. Eforturile din secolele al XVI-lea și al XVII-lea de organizare și codificare a acestor legi locale s-au lovit de interesele celor privilegiați, nedispuși să accepte reforma; aceasta le-ar fi înfrânat avantajele.

Revoluția Franceză a curățat țara de diferențe, aici incluzându-i și pe cei care se opuseseră reformei legii. Revoluția avea să treacă prin mai multe faze și forme de guvernare. În jurul anului 1800, Franța intra sub conducerea generalului Napoleon Bonaparte.

Napoleon nu își dorea doar glorie pe câmpul de luptă, ci și un stat capabil să-l sprijine pe el și noua țară. Instrumentul necesar pentru ca toate acestea să devină posibile avea să fie codul de lege ce îi poartă numele.

În 1800, Napoleon și-a luat sarcina dificilă de revizuire a sistemului juridic învechit și confuz. El a stabilit o comisie condusă de J.J. Cambaceres care avea să se întâlnească de mai mult de 80 de ori pentru a discuta revizuirile juridice revoluționare.

Codul Civil francez a fost adoptat în 1804 în toate regiunile pe care Franța le controla la momentul respectiv: Franța, Luxemburg, Belgia, părți din Italia și Germania; mai târziu avea să se răspândească în mare parte a Europei. În 1807 avea să fie cunoscut sub numele de Codul lui Napoleon.

În teorie, noul cod se baza pe ideea că legea ar trebui fondată pe bun simț și egalitate. Justificarea morală pentru existența ei nu a fost că ea ar fi venit de la Dumnezeu sau de la rege (în cazul de față de la împărat), ci că ea era rațională și dreaptă.

În acest sens, toți bărbații erau egali, iar clasa sau poziția căpătată prin naștere ar fi dispărut. Din păcate în termeni practici o mare parte a liberalismului revoluției a fost pierdut, iar Franța se întorcea, din nou, spre dreptul roman.

Noul codul nu cuprindea emanciparea femeii. Acestea rămâneau în continuare subjugate tatălui sau soțului. Toți cei care nu erau albi au suferit iar sclavia a fost permisă în coloniile franceze. Din multe puncte de vedere, noul cod reprezenta un compromis între cel vechi și cel nou, favorizând conservatorismul și moralitatea tradițională.

Codul lui Napoleon a fost scris sub forma mai multor cărți. Chiar dacă a fost redactat de către echipe de avocați, Napoleon a ținut să fie prezent la aproape jumătate din discuțiile ce aveau loc în Senat.

Prima carte s-a ocupat cu legile și persoanele și a inclus drepturile civile, căsătoria, relațiile (aici fiind incluse și cele dintre părinți și copii) și multe altele. Cea de-a doua carte trata problema legii și a lucrurilor, aici fiind incluse proprietatea și dreptul la proprietate. A treia carte a abordat modul în care puteau fi obținute sau modificate drepturile, precum modificările apărute prin căsătorie sau moștenire.

Mai multe coduri au urmat pentru a trata alte aspecte ale sistemului juridic: în 1806 apărea Codul de Procedură, în 1807 Codul Comercial, în 1808 apăreau Codul Penal și Codul de Procedură Penală.

Codul lui Napoleon a fost modificat de-a lungul timpului, dar în esență rămâne același ca atunci când a fost implementat pentru prima dată. Abia după jumătatea secolului al XX-lea, legile ce făceau referire la femei au fost modificate în așa fel încât să poată reda o situație echitabilă.

După ce codul a fost introdus pentru prima dată în Franța și în zonele din apropiere, acesta s-a răspândit în Europa și în America Latină. Uneori era folosită o traducere directă, dar în alte situații au fost făcute schimbări mari pentru a se putea potrivi mai bine cu situațiile locale. Unele coduri realizate mai târziu s-au inspirat din cel al lui Napoleon. De exemplu, codul civil din Louisiana adoptat în 1825 a fost formulat în strânsă legătură cu Codul lui Napoleon.

Cu toate acestea, la trecerea din secolul al XIX-lea în secolul al XX-lea, noi coduri civile au apărut atât în Europa, cât și în restul lumii, motiv pentru care importanța celui francez a fost redusă. Nu a dispărut însă în totalitate, prezentând încă o importantă influență.