Sfântul Andrei sau “Andrei de iarnă”/ “Sânt Andrei”, sărbătoare celebrată la data de 30 noiembrie, este una dintre cele mai importante zile din calendarul tradițional românesc, îmbinând credințe creștine și practici precreștine.
Este o zi marcată de numeroase legende, superstiții și ritualuri care reflectă tradițiile populare și farmecul folclorului românesc – un moment special, în prag de iarnă, plin de mister și simbolism, în care se împletesc trecutul și prezentul, credința creștină și elementele magice ale culturii populare autohtone. Iată câteva dintre cele mai frumoase tradiții și legende legate de această sărbătoare şi perioadă din an:
Sfântul Andrei – Apostolul românilor
Sfântul Andrei, “cel dintâi chemat”, este considerat fondatorul creştinismului în spaţiul de la nord de Dunăre, declarat, în 1997, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, “Ocrotitorul României”.
Sărbătorii de “Sânt Andrei” i s-au adăugat, la noi, semnificaţii deosebite şi pentru că precede “Ziua Naţională a României”, celebrată, începând cu anul 1990, la 1 Decembrie, amintind de momentul Unirii Transilvaniei cu România, din 1918, un act de conştiinţă naţională şi de voinţă politică, un moment care nu trebuie ignorat, pentru că marchează o etapă fundamentală a existenţei noastre istorice, care confirmă că o ţară nu este un spaţiu în care te naşti din întâmplare sau în care să trăieşti cu nepăsare faţă de ceea ce înseamnă realitatea ei.
Sfântul Andrei aminteşte de timpuri mult mai îndepărtate, de vremea în care străbătea, propovăduind creştinismul, regiunile locuite de geto-daci, de la nord de Dunăre, din Scythia Minor (Sciţia Mică) mai ales, denumire sub care a fost cunoscut, în antichitate, actualul teritoriu al Dobrogei și al Cadrilaterului.
Nenumărate locuri care poartă numele apostolului amintesc, astăzi, de trecerea lui prin această parte de lume şi prin destinul acestui popor – Peştera Sfântului Andrei, cel mai vechi lăcaş de cult creştin din România (în apropierea localităţii Ion Corvin, în judeţul Constanţa), unde Apostolul Andrei s-ar fi adăpostit nu cu mult înainte de anul 60 (când a fost martirizat, în vremea împăratului Nero), Pârâul Sfântului Andrei (în care se crede că au fost botezaţi primii creştini) sau în alte părţi, precum Biserica Mănăstirii Nămăiești, din judeţul Argeş, al cărei nume se trage de la cuvintele pe care le-ar fi rostit apostolul când s-a adăpostit într-o peşteră şi, pentru că nu era nimeni acolo, ar fi spus “Nemo est!” / Nămăiesti. (“Nimeni nu este!”).
Sfântul Andrei şi Legenda Lupului Alb
În tradiţia românească, Sfântul Andrei este asociat cu lupii, despre care se credea că, în noaptea care precede sărbătoarea, pot înțelege limba oamenilor și pot prevesti viitorul. De altfel, în unele părți ale țării, noaptea de Sfântul Andrei era cunoscută ca “Noaptea Lupilor”.
Legenda Lupului Alb este una dintre cele mai frumoase povești din tradiția românească, legată de Sfântul Andrei. Aceasta îmbină elemente mitologice precreștine cu credințe creștine, având în centrul său imaginea lupului, ca simbol al curajului (luptând împotriva întunericului și a răului), al protecției și al legăturii cu lumea spirituală, ghid între cele văzute şi cele nevăzute.
Se spune că, în vremuri demult apuse, când dacii îl venerau pe Zalmoxis, zeul suprem al panteonului lor, lupul era animalul sacru al acestuia. După creștinarea geto-dacilor, tradițiile străvechi nu au dispărut complet, ci s-au împletit cu noile credințe. Sfântul Andrei, cunoscut drept Apostolul românilor, a devenit continuatorul spiritual al acestei legături speciale cu lupul.
Legenda povestește că, pentru a proteja teritoriile și credința dacilor de forțele răului, Zalmoxis a creat “Marele Lup Alb”, un protector suprem al oamenilor care aveau curaj și inima deschisă. Lupul Alb era un mesager al zeului, capabil să comunice cu lumea nevăzută și să avertizeze oamenii despre pericolele care îi pândeau.
După venirea Sfântului Andrei în Dacia (Dobrogea actuală), misiunea Lupului Alb a fost preluată de apostol. Potrivit legendei, Sfântul Andrei a binecuvântat Lupul Alb, transformându-l într-un simbol al protecției divine, astfel încât acesta să continue să păzească pământurile și oamenii de spiritele malefice, inclusiv de strigoi sau de alte forțe întunecate.
Rolul Lupului Alb în Noaptea Sfântului Andrei
Conform tradiției, în noaptea de dinaintea zilei de Sfântul Andrei, granița dintre lumea celor vii și cea a spiritelor se subțiază. Spiritele rele, strigoii și moroii ies la iveală, iar lupii devin mai activi și periculoși. Totuși, legenda spune că Lupul Alb veghează asupra celor care respectă tradițiile și își protejează gospodăriile cu usturoi, așa cum este obiceiul. Cei care “aud” urletul Lupului Alb sunt considerați binecuvântați, deoarece acest lucru indică faptul că sunt feriți de rele.
În conştiinţa colectivă, această perioadă a anului, mai ales noaptea de Sânt Andrei, “Cap de iarnă”, marcată de tulburări ale “firii”, a rămas asociată cu vechile ritualuri şi credinţe care marcau Anul Nou Dacic, perioadă de răgaz, când oamenii se puteau pregăti pentru un nou ciclu al muncilor agricole.
Sfântul Andrei – alte tradiţii şi credinţe
Sărbătoare a roadelor și a fertilităţii, semne despre iarnă şi recoltă
Multe dintre tradițiile legate de Sfântul Andrei sunt centrate pe ideea de fertilitate și rodnicie. Ritualurile pentru binecuvântarea recoltelor sau protejarea gospodăriei reflectă dorința oamenilor de a avea un an prosper.
Noaptea Sfântului Andrei este considerată un moment propice şi pentru previziuni meteorologice – grâul plantat în această perioadă era folosit pentru a prezice recolta anului viitor; de asemenea, dacă noaptea era frig sau ningea, se credea că iarna va fi aspră, iar dacă cerul era senin, iarna va fi ușoară.
“Recoltarea” energiei magice
Un alt obicei de Sânt Andrei era legat de strângerea crenguțelor de trandafir sălbatic (măceș), care erau folosite ca amulete împotriva spiritelor rele. Oamenii mai recoltau busuioc pentru descântece sau pentru ritualuri de protecție.
Practici divinatorii, găsirea ursitului
Din categoria practicilor divinatorii, cea mai răspândită pe tot teritoriul românesc era cea legată de “găsirea ursitului” de către tinerele nemăritate – fetele puneau grâu la încolțit într-un vas, iar creșterea acestuia până la Crăciun era interpretată ca un semn de noroc; se mai credea că, dacă o fată privește într-o oglindă la miezul nopții, ținând o lumânare aprinsă, își va vedea ursitul; în unele sate, fetele foloseau descântece pentru a atrage dragostea sau pentru a afla numele viitorului soț sau puneau sub pernă 41 de boabe de grâu sau un fir de busuioc, cu acelaşi scop.
Noaptea strigoilor
În credința populară, noaptea de dinaintea zilei Sfântului Andrei este considerată una în care spiritele rele, strigoii și moroii umblă liberi. Pentru a se proteja de aceste forțe malefice, oamenii respectau diverse obiceiuri – ungeau uşile şi ferestrele caselor şi ale grajdurilor cu usturoi; de asemenea, oamenii obișnuiau să rămână treji, să aprindă focuri și să povestească întâmplări cu strigoi, considerând că astfel alungă răul.
Dacă Lupul Alb, așa cum îl prezintă legendele, simbolizează lumina, puterea, eroismul războinic, este întruchiparea strămoșilor mitici, în contrast, lupul cenușiu, în numeroase mitologii, inclusiv în cele autohtone, este văzut ca un simbol htonian (asociat divinităților subpământene), reprezentând forțele întunecate și infernale. Această latură întunecată și răzbunătoare a dat naștere superstițiilor despre vârcolaci, licantropi (oameni care se transformă în lupi) și pricolici (ființe, vii sau moarte, care se prefac noaptea în lupi sau câini, aducând nenorociri celor pe care îi întâlnesc).
Semnificaţia numelui Andrei
Numele “Andrei”/ “Andreea” este extrem de popular la noi, îl poartă peste 700 000 de români, în mod aproape egal bărbați (în jur de 360 de mii) și femei și care își sărbătoresc onomastica la data de 30 noiembrie. Este prezent, în diverse forme, și în alte limbi: Andrew (engleză), Andrés (spaniolă), Andreas (germană, greacă), Andrzej (poloneză) etc.
Etimologia numelui “Andrei” se află în grecescul “andros”, care înseamnă „curajos”, „viteaz”, „bărbătesc”. Simbolizează tăria de caracter, vitejia, noblețea, demnitatea și asumarea responsabilităților, tenacitatea, protecţia, spiritul justiţiar.
Fiind purtat de Sfântul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, numele are o însemnătate specială în creștinism, fiind adesea asociat cu spiritul de sacrificiu.
Se mai crede, despre cei care poartă acest nume, asociat cu “spiritul” lupului, că au un “al șaselea simț”, adică o intuiție uimitoare, chiar dacă nu sunt conștienți de acest fapt.
Tuturor celor care poartă numele Andrei/Andreea sau derivatele lor, La mulți ani!
