Atunci când conchistadorii spanioli, la conducerea cărora se afla Francisco Pizzaro, l-au capturat pe Atahualpa în 1532 (împăratul incașilor), ei au fost șocați să vadă că împăratul s-a oferit să umple pe jumătate o cameră cu aur și argint ca răscumpărare. Ei au fost și mai șocați atunci când împăratul s-a ținut de cuvânt și a adus comoara. Pentru o perioadă, în fiecare zi incașii aduceau aur și argint în tabăra spaniolă. Mai târziu, jefuirea unor orașe precum Cuzco le-a adus spaniolilor lacomi și mai mult aur.

Incașii erau foarte mândri de aurul și de argintul lor, pe care îl foloseau pentru ornamente și pentru decorarea templelor și palatelor, precum și pentru bijuteriile personale. Multe obiecte incașe erau făcute din aur masiv. Conform unor relatări, împăratul incaș avea un tron portabil din aur de 15 karate ce cântărea aproximativ 83 de kilograme.

Incașii erau unul dintre multele triburi din regiune înainte să înceapă cucerirea și asimilarea vecinilor. Se pare că aurul și argintul ar fi fost cerute ca tribut din partea triburilor vasale.

Incașii practicau și o formă de bază a mineritului iar din moment ce Munții Anzi sunt bogați în minereuri, ei au acumulat o mare cantitate de aur și argint până la ajungerea spaniolilor. Cea mai mare parte a metalelor prețioase a fost găsită sub formă de bijuterii, podoabe, decorațiuni și diverse artefacte din templele lui Atahualpa.

În momentul în care a fost capturat de spanioli, Atahualpa a dat în schimbul eliberării foarte mult aur și argint. Dar chiar și în aceste condiții, spaniolii l-au omorât pe împărat în 1533 de frica generalilor incași. Cu toate acestea, până în acel moment o cantitate uimitoare de bogății fusese adusă la picioarele lacomilor conchistadori. Atunci când a fost topit și cântărit, aceștia aveau aproape 6.000 de kilograme de aur de 22 de karate și de două ori mai mult argint.

Prada lor a fost inițial împărțită între cei 160 de conchistadori care au luat parte la capturarea și la punerea la cale a răscumpărării lui Atahualpa. Sistemul de divizare a fost unul complicat, cu diferite niveluri pentru pedestrași, călăreți și ofițeri, dar chiar și cei mai de jos au câștigat 20 de kilograme de aur și de două ori mai mult de argint. Dacă ar fi convertit la un tarif modern, numai aurul ar valora mai mult de o jumătate de milion de dolari.

Aproximativ 20% din toată prada de pe urma cuceririlor a fost rezervată pentru regele Spaniei. Acest procent era numit „quinto real” sau „cincimea regală”.

Ținând cont de puterea regelui spaniol, frații Pizzaro au fost foarte meticuloși în cântărirea și catalogarea tuturor comorilor luate în așa fel încât coroana să poată lua ce îi aparține. În 1534, Francisco Pizzaro l-a trimis pe fratele său înapoi în Spania (nu avea încredere în nimeni altcineva) pentru a duce regelui cota sa.

Majoritatea aurului și argintului a fost topit, dar o parte dintre cele mai frumoase piese incașe au fost trimise intacte. Aceste piese metalice au fost expuse o perioadă lungă de timp în Spania, înainte ca și acestea să fi fost topite. Prin această topire s-a înregistrat o mare pierdere culturală a întregii omeniri.

La sfârșitul lui 1533, Pizzaro și conchistadorii săi intrau în Cuzco, inima imperiului Inca. Ei au fost întâmpinați ca eliberatori deoarece îl omorâseră pe Atahualpa, care intrase într-un război cu fratele său Huascar pentru controlul imperiului. Cuzco îl susținea pe Huascar.

Fericirea locuitorilor din Cuzco a fost de scurtă durată din moment ce spaniolii au jefuit fără milă orașul, răscolind fiecare locuință, templele și palatele. Ei au descoperit pe puțin cât luaseră pe Atahualpa, dar acum erau mai mulți conchistadori care să o împartă.

Între aceste comori au descoperit piese fabuloase, precum 12 santinele în mărime naturală din aur și argint, o statuie a unei femei realizată din aur ce avea aproximativ 30 de kilograme și vaze din ceramică și aur. Din păcate, acestea au fost toate topite.

Cincimea regală trimisă în 1534 a fost doar primul transport de aur și argint ce ajungea în Spania dintr-un mare flux. Mai mult decât atât, ceea ce trimisese Pizzaro avea să pălească prin comparație cu cantitatea de aur și argint ce avea să fie trimisă după ce minele din America de Sud au început să producă.

În perioada colonială, o mina de argint din Bolivia produsese 41.000 de tone. În general aurul și argintul din America de Sud era topit și bătut în monede ce erau folosite pentru finanțarea costurilor ridicate ale întreținerii imperiului.

Povestea bogățiilor furate din Imperiul Inca a dus la nașterea multor legende cu privire la comori ascunse de către localnici. Una dintre cele mai răspândite era cea a lui El Dorado, regele care se acoperea cu aur. În timp, El Dorado ajunsese să însemne un oraș cu o comoară imensă. Așa se face că pentru următorii 200 de ani, mii de europeni au căutat-o prin toată America de Sud fără să o găsească vreodată.

O altă legendă susține că generalul incaș Ruminahui a luat tot aurul din orașul Quito și l-a aruncat într-un lac pentru ca spaniolii să nu pună mâna pe el. Nici una dintre legende nu are dovezi istorice care să le susțină, dar chiar şi așa, mulți sunt cei care cred că ele sunt ascunse pe undeva.

Nu toate piesele prețioase au fost topite. Unele au supraviețuit și au ajuns în muzee din întreaga lume. Unele dintre cele mai frumoase piese, ultimele piese ale comorii lui Atahualpa, se găsesc în Muzeul Aurului din Lima, Peru.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ