Comportamentul uman nu ar putea fi explicat si inteles fara multitudinea atitudinilor, starilor de spirit, manifestate de fiecare individ, in existenta sa cotidiana – de la bucurie, dragoste, compasiune, generozitate, altruism, onestitate, pana la egoism, ipocrizie, ura, minciuna etc. Si, in mod paradoxal, diverse studii arata ca omul este inclinat, mai degraba, spre starile negative, care il fac sa sufere sau, mai mult, provoaca suferinta altora, resortul unui asemenea comportament fiind dorintele refulate sau incapacitatea de a descoperi si valorifica resursele benefice, autentice ale fiintei. Iata cateva dintre atitudinile pe care le putem observa, in fiecare zi, in jurul nostru, si care, vrand-nevrand, lasa amprente asupra felului nostru de a fi.
Sinceritatea este expresia fidela a sentimentelor reale, avand, intotdeauna, ca suport, adevarul, si poate fi inteleasa, in sens filozofic, drept o virtute, sau ca un risc, in viata cotidiana. Etimologic, cuvantul « sinceritate » provine din latinescul « sincerus », care inseamna « propriu », « pur ». In traditia musulmana, de exemplu, sinceritatea ocupa un loc central, existand convingerea ca identitatea dintre gandire si cuvantul rostit are un rol major in cresterea spirituala a unui individ, asa cum minciuna sau ipocrizia il pot cobori in “tenebre”. Credinciosii lui Mahomet, fondatorul Islamului, sustineau ca cea mai dura lupta cu sufletul este aceea prin care sa il faci sa fie sincer. Aristotel, la randul sau, remarca faptul ca sinceritatea si minciuna pot fi manifestari, cu scop precis sau fara scop constientizat, ale omului, dar ca « adevaratul caracter se releva in limbaj, in fapte, in modul de viata, fara a urmari neaparat un scop ». Sinceritatea este si una dintre valorile fundamentale ale crestinismului, sacrificiul lui Iisus fiind suprema dovada a respectului fata de adevar si credinta.
Cinstea este o valoare morala care se raporteaza la notiunea de bine, la ceea ce este just si adevarat, si se defineste in relatie cu valorile unei societati, ale unei colectivitati, ale unui grup sau ale unui individ. Presedintele american George Washington este una dintre personalitatile recunoscute pentru faptul ca nu mintea niciodata.
Empatia desemneaza capacitatea de intelegere a sentimentelor, emotiilor, credintelor celuilalt. Termenul a fost impus de catre filozoful german Robert Vischer, inca din 1873, utilizandu-l in teza sa de doctorat, pentru a defini empatia estetica, interactiunea cu o opera de arta, generatoare de anumite reactii emotionale. Mai tarziu, in secolul al XX-lea, termenul a fost preluat de Karl Jaspers, psihiatru si filozof german, precum si de psihanalistul Sigmund Freud.
Altruismul este un termen utilizat pentru a descrie un comportament caracterizat prin actiuni care sunt in beneficiul altei persoane, o generozitate care nu asteapta rasplata. Cuvantul a fost impus in 1854, de catre Auguste Comte, intr-o lucrare intitulata « Catehismul pozitivist ». Daca Emmauel Kant sustinea, in « Fundamentele metafizice ale moravurilor », ca este aproape imposibil de a cunoaste adevarata motivatie a unei actiuni umane altruiste, Auguste Comte o punea pe seama dorintei sexuale, care poate fi, adeseori, sursa celor mai dezinteresate gesturi si fapte.
Singuratatea este starea temporara sau pentru lung timp a unei persoane care nu este in relatie cu altcineva, situatie pentru care a optat sau pe care trebuie sa o accepte, daca nu are capacitatea de relationare si comunicare, stare ce poate avea efecte benefice sau nefaste, in functie de situatie. In societatea actuala, un subiect controversat este legat de intrebarea daca retelele de socializare de pe Internet accentueaza sau disipeaza sentimentul de solitudine, raspunsurile oferite de diverse studii pe aceasta tema fiind contradictorii.
Minciuna este o forma de deghizare a gandirii si a limbajului, cu scopul de a insela, o metoda de manipulare care vizeaza sa faci pe cineva sa creada sau sa faca ceva ce nu ar face daca ar sti adevarul. In traditia religioasa si filozofica, minciuna este considerata un viciu, un pacat. Ca atitudine care caracterizeaza anumite comportamente umane, minciuna isi are radacinile in dorinta de dominare a celuilalt, de valorizare a propriei imagini, in teama de implicare autentica in relatiile interpersonale, in lipsa de curaj. Exista, totusi, in viata sociala, o anume toleranta fata de minciuna, atitudine perpetuata de-a lungul timpului, avand in vedere ca « Istoria insasi este o minciuna pe care nimeni nu o contesta » – afirmatie atribuita, de catre unii, lui Napoleon, de altii, lui Winston Churchill.
Ipocrizia este o atitudine morala prin care se exprima sentimente si opinii in care un individ nu crede. Intr-o definitie de dictionar, ipocritul este cel al carui comportament nu exprima « gandurile inimii ». O astfel de atitudine presupune mai mult decat lipsa de sinceritate, inseamna lipsa de loialitate si de verticalitate. Mincinosul minte. Ipocritul vorbeste intotdeauna in distonanta cu gandirea sa, ca si mincinosul, dar comportamentul sau urmeaza cai care servesc unei strategii personale. In islamism, ipocritul este descris de catre Mahomet insusi ca fiind cel care are trei caracteristici: « minte, nu isi tine promisiunile si tradeaza increderea ». Loius Richard, un istoric francez al religiilor, defineste ipocrizia ca « o duplicitate tipica celor care se dau drept etaloane de virtute, in timp ce viata lor este numai scandaluri ». Daca in literatura, de exemplu, ipocrizia este o tema frecventa in satire, in comedii, unde este abordata dintr-o perspectiva ironica, in viata reala, aceasta atitudine reprezinta un « atentat » la ordinea si armonia lumii, in general, a vietii sociale, in special.
Egoismul este o trasatura de caracter, o atitudine a unei persoane ale carei actiuni sunt orientate exclusiv spre propriile interese, fara a tine seama de dorintele si nevoile celorlalti. Se asociaza adesea cu absenta empatiei, cu lipsa de respect fata de celalalt. In 1994, scriitorul francez Eric-Emmanuel Schmitt a publicat un roman interesant, pe aceasta tema, intitulat « Secta egoistilor », in care tema este surprinsa din diverse unghiuri.
Ura presupune o ostilitate profunda, o aversiune intensa fata de cineva sau ceva, manifestari calculate, reci, sistematice. Filozoful spaniol Jose Ortega y Gasset definea ura ca « dorinta de a distruge pe cineva, de a-i suprima dreptul de a fi, o iritabilitate maxima provocata de faptul ca o anumita persoana exista ». Filozoful francez Alain Finkielkraut afirma ca, mai mult decat intoleranta, ura manifesta o respingere a oricarei responsabilitati si inchide adevarul in interiorul unei gandiri imobile.
