Home Cultură generală Controlul viselor este posibil? Beneficiile viselor lucide, în lumina cercetărilor recente

Controlul viselor este posibil? Beneficiile viselor lucide, în lumina cercetărilor recente

0
Controlul viselor este posibil

Controlul viselor este, în prezent, o realitate confirmată ştiinţific, care a bulversat aproape tot ce s-a presupus până acum pe această temă. Oamenii, dintotdeauna, au fost fascinaţi de zona profundă a subconştientului care răzbate la suprafaţă prin vise, indiferent dacă ni le amintim parţial sau integral, acestea există oricum, provocând o gamă întreagă de sentimente, de la nelinişte, teamă, derută, la curiozitate şi dorinţa de a le înţelege, de a le descifra.

De-a lungul timpului, visele, volatile şi enigmatice, au inspirat mai degrabă înţelegeri mistice sau profetice, au fost interpretate ca mesaje divine sau călătorii ale sufletului dincolo de graniţele raţionalului. Sigmund Freud, părintele psihanalizei, le consideră “căi regale către inconştient”. Psihologii şi neurologii, până la momentul actual, au fost nevoiţi să recunoască faptul că mecanismele viselor reprezintă o mare necunoscută.

Controlul viselor este posibil. Beneficii
Controlul viselor este posibil. Beneficii

Specialiştii în neurostiinte spun că fiecare om are, în fiecare noapte, minimum cinci vise, iar într-o viaţă întreagă, în jur de 100 de mii. 4% dintre oameni îşi amintesc doar o dată pe an ceea ce visează, 20%, de două ori pe lună, 34%, o dată – de două ori pe săptămână, 42 %, îşi amintesc aproape după fiecare noapte.

Cele mai multe vise se leagă de evenimente care nu s-au întâmplat. Mai exact, experimentele au arătat că 9% dintre situaţiile visate se leagă de lunile şi anii trecuţi, 9%, de evenimente diverse din cursul săptămânii, 14%, de ziua anterioară, 38% de gândurile legate de următoarele zile, iar 30% nu au nicio legătură cu realitatea. Conform aceloraşi statistici, femeile visează lucruri foarte diferite de cele visate de bărbaţi, iar la ambele sexe 80% dintre vise implică sentimente negative.

Controlul viselor este posibil?

Controlul viselor

Controlul viselor, graţie a cel puţin două descoperiri recente, este posibil. O primă descoperire se referă la faptul că a fost identificat “sediul” viselor într-o zonă situată în partea posterioară a craniului, iar această descoperire face posibilă vizualizarea viselor, cu ajutorul aparatelor, şi decriptarea acestora, punându-le în relaţie cu evenimentele reale, trăite.

Pe de altă parte, se lucrează încă la o metodă, bazată pe utilizarea unei căşti cu mici electrozi sau prin care fiecare să poată avea controlul viselor, ceea ce ar deschide un drum nou în sondarea subconştientului. De fapt, descoperirea care bulversează categoric convingerile de până acum ale oamenilor de ştiinţă este că visele sunt, de fapt, “simulări” ale evenimentelor reale, care ni se “arată” tocmai pentru a le putea trăi/experimenta ulterior, în stare conştientă.

Coordonatorul unei echipe de cercetători de la Universitatea Ottawa, profesorul Joseph Koninch, care se ocupă de acest domeniu de peste 40 de ani, lansează o provocare extraordinară – să ne imaginăm, spune el, cum ar fi dacă, dimineaţa, când de multe ori avem doar amintiri vagi despre ceea ce am visat sau pur şi simplu nu ne putem aminti, deşi “ştim” că am visat, să putem să accesăm pe smartphone transpunerea în imagini a ceea ce am visat.

Pare un scenariu de film, ca în cunoscuta realizare cinematografică – Inception (film din 2010) – în care personajul principal (interpretat de Leonardo DiCaprio) devine conştient de ceea ce visează chiar în timpul visului, putându-l controla. La momentul actual, însă, ceea ce în urmă cu opt ani era doar science-fiction – visul lucid – se dovedeşte a fi realitate confirmată ştiinţific.

Controlul viselor este posibil. Visele lucide

Mai mult, o altă echipă de cercetători, de la Institutul Max Planck, din Germania, a publicat în The Journal of Neurosciences, un studiu în care arată că, la “visătorii lucizi”, există în creier o regiune “anormal” dezvoltată. Este vorba de cortexul prefrontal anterior, o mică zonă aflată în partea anterioară a craniului, deasupra ochilor, responsabilă de aptitudinea de a fi conştienţi de noi înşine, de gândurile, emoţiile noastre, care este implicată în controlul impulsurilor, dar, se pare, şi în controlul viselor.

În mod logic, s-a pus problema dacă există vreo legătură între conştiinţa de sine şi capacitatea de a putea avea “vise lucide”. Observaţiile făcute în cadrul experimentelor la care au participat 62 de voluntari au evidenţiat că, la cei capabili de vise lucide, nu numai că zona din creier menţionată anterior este foarte dezvoltată, dar şi mult mai activă şi că cei care au o conştiinţă de sine puternică au şi puterea de a avea vise lucide.

Deocamdată, existenţa viselor lucide s-a verificat doar în cazul câtorva persoane care pot ajunge la controlul viselor de câteva ori într-un an. În schimb, un alt experiment a arătat că un stimul electric, în timpul somnului paradoxal (perioada din timpul somnului când activitatea electrică a creierului este similară cu cea din starea de veghe) poate permite unei persoane să influenţeze si să coordoneze desfăşurarea visului nocturn.

Ce sunt visele lucide? Cum se poate realiza controlul viselor? Beneficii

Controlul viselor este una dintre cele mai spectaculoase şi captivante experienţe prin care poate să treacă o persoană. Există oameni, puţini, care pot să conştientizeze momentele în care visează şi chiar să controleze visele respective pe măsură ce acestea se desfăşoară. Astfel de experienţe pot interveni accidental, rar, dar în prezent, după diverse descoperiri legate de mecanismele onirice, menţionate în prima parte a articolului, mai mulţi cercetători lucrează pentru a pune la punct modalităţi prin care tot mai mulţi oameni să ajungă capabili de controlul viselor.

Controlul viselor este important pentru că are drept consecinţe o sporire a creativităţii, a performanţelor, ne poate ajuta să depăşim coşmarurile, să dobândim o mai profundă conştiinţă a sinelui. Controlul viselor, pentru cei care ajung la această capacitate, este şi un indiciu că deţin o inteligenţă peste medie. Nu este de ignorat nici posibilitatea medicilor de a trata diverse tulburări psihice prin controlul viselor.

Încă din anii 1980 s-au căutat diferite metode pentru a stimula visele lucide, dar nu s-au înregistrat rezultate convingătoare. În prezent, cercetătorii germani au pus la punct un aparat care să influenţeze activitatea cerebrală în timpul somnului REM (somnul paradoxal), care să inducă o conştiinţă auto-reflexivă în timpul visului. De fapt, procedeul constă în stimularea undelor cerebrale gamma, la o frecvenţă în jur de 40 Hz.

Creierul uman funcţionează pe baza influxurilor nervoase (ca nişte pulsaţii ritmice), care se propagă de-a lungul axonilor (prelungiri ale neuronilor). Ritmul pulsaţiilor reprezintă undele cerebrale, care se manifestă ca o oscilaţie electromagnetică, într-o bandă de frecvenţă dată – undele beta (13-30 Hz.), undele alpha (8-12 Hz.), undele tetha (4,5-8 Hz.), delta (0,5-4 Hz.), gamma (30-100 Hz.).

Undele cerebrale

Nu se ştiu prea multe despre undele cerebrale gamma, decât că au originea în talamus, se deplasează cu mare viteză dinspre partea posterioară a creierului spre partea anterioară şi joacă un rol important în îndeplinirea sarcinilor cu nivel cognitiv înalt, în învăţare, creativitate şi starea de fericire.

Când se stimulează undele gamma, aparatele folosite în experimente au înregistrat o activitate electrică particulară la visătorii lucizi, în zona frontală şi temporală – sediul conştiinţei, al voinţei şi al intenţiei, aspect care nu se manifestă la cei care nu visează lucid. Aşadar, activitatea cerebrală la aproximativ 40 Hz este specifică visului lucid, altfel spus, în aceste condiţii se poate face controlul viselor, fără niciun efect secundar negativ.

La voluntarii care au participat la aceste experimente, numărul viselor lucide a crescut de aproximativ zece ori. Trei componente ale visului lucid au fost astfel amplificate: disocierea (adică a te vedea pe tine însuţi asistând la propriul vis ca la un film), conştiinţa (să-ţi dai seama că visezi) şi controlul (sunt în faţa unui “spectacol” produs de creierul meu, sunt conştient de acest fapt şi îl ghidez).

Alte metode pentru controlul viselor

Ciclurile somnului

Până când rezultatele cercetărilor ştiinţifice se vor materializa în aparate care să permită oricui controlul viselor, situaţie foarte posibilă în viitorul apropiat, specialiştii recomandă şi alte metode, care pot funcţiona (e adevărat, la un nivel mai scăzut) dacă le practicăm consecvent.

Se ştie, de exemplu, că primele patru ore de somn nocturn sunt cele ale somnului profund (lent), extrem de necesar pentru recuperarea fizică. Urmează somnul paradoxal, esential pentru odihna/recuperarea psihică, în timpul căruia se manifestă visele, aceste două faze (profund, paradoxal) succedându-se, de-a lungul nopţii, la un interval de 70-100 de minute.

Cei care se trezesc într-o fază a somnului REM îşi amintesc mai bine visele şi decalarea orei de trezire, dimineaţa, cu o jumătate de oră, ne poate ajuta să ne trezim într-o astfel de fază şi să ne aducem aminte ce am visat, o primă condiţie pentru a parcurge o altă etapă spre visul lucid.

Se poate trece apoi la ceea ce se numeşte “testul realităţii”, care înseamnă că, pe parcursul întregii zile, e necesar să menţinem în minte, cu insistenţă, ideea că ne putem conştientiza visul, iar înainte de culcare să ne concentrăm asupra acestei idei, la ceea ce vrem să visăm (în detaliu, imagini, sunete, gesturi etc.), să provocăm subconştientul să genereze ceea ce dorim să visăm. Testul realităţii (să ne spunem, de exemplu, în timpul zilei: “Acum sunt treaz, nu visez”) mai are un rol, acela de a atrage atenţia asupra diferenţei între planul oniric şi cel real.

O altă tehnică este “inducţia mnemonică” (MILD – Mnemonic Induced Lucid Dreams). Acest procedeu constă în a ne trezi după cinci ore de somn şi să ne spunem că la următorul vis ne vom aminti ce visăm. După care ne putem continua somnul. Un fel de autosugestie.

Dintre cei care au aplicat aceste două tehnici – testul realităţii şi inducţia mnemonică – în cadrul experimentelor coordonate de specialişti, şi, în plus, au reuşit să adoarmă în următoarele cinci minute după trezirea de după cinci ore de somn, 46% au putut avea vise lucide.

O echipă de cercetători de la Universitatea Adelaide, Australia, au lucrat în acest sens, al antrenamentului pentru controlul viselor cu mai mulţi sportivi de performanţă, ale căror rezultate au crescut semnificativ, într-un timp scurt.

Controlul viselor este posibil, Beneficiile viselor lucide, în lumina cercetărilor recente

Chiar dacă teritoriul viselor, implicit controlul viselor, rămâne încă doar parţial explorat, multe mecanisme ale funcţionării creierului nostru fiind învăluite în mister, este totuşi o certitudine că progresele sunt semnificative. Important este şi faptul că multe mituri false sunt demontate, multe aspecte considerate ca fiind “adevăruri”, până la un anumit moment, sunt reinterpretate, regândite, rescrise, reargumentate.

Dormim, în medie, un sfert din viaţă, iar aproximativ cinci ani din această viaţă sunt consacraţi visului. Merită să ne învingem reticenţele, scepticismul şi să ne bucurăm de cuceririle ştiinţei din acest domeniu, pentru a ne cultiva inteligenţa, abilităţile, memoria, pentru a fi mai performanţi şi mai sănătoşi.

Dacă mai adăugăm la toate acestea şi noile teorii ale fizicii cuantice, potrivit cărora visele premonitorii s-ar datora faptului că subconştientul nostru este capabil de revelaţii profunde în cursul somnului REM şi că totul există, se produce la o altă scară de timp decât ceea ce, din inerţie, numim trecut-prezent-viitor, atunci avem încă un argument pentru a considera controlul viselor ca un drum deschis şi extrem de provocator.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version