Costa del Sol (situata in Andaluzia, in sudul Spaniei) este cea mai populara atractie turistica din lume, kilometri intregi de plaje superbe si clima fantastica sunt cele doua atuuri care atrag anual peste doua milioane de turisti, mai ales in zona de coasta, avand, in partea de vest, Gibraltarul si, in partea de est, Nerja (o statiune pitoreasca, prin amestecul de traditional si modern si vestita pentru pesterile vechi de 20 000 de ani, una dintre grote fiind, astazi, sala de concerte).
Cele mai cunoscute destinatii sunt Torremolinos, Benalmadena, Fuengirola si Mijas Costa. Mai departe, de-a lungul coastei, se afla Marbella, cu portul sau faimos, Puerto Banus, Estepona, Sotogrande si, in final, Gibraltarul. Cu o clima blanda si calda, cu temperaturi medii de 18 grade Celsius, pe tot parcursul anului, la care se mai adauga si cele peste 300 de zile insorite, iata de ce Costa del Sol este una dintre cele mai cautate destinatii turistice din Europa.
Tot aici vei gasi peste 70 de terenuri de golf, amenajate in “Costa del Golf”, care ofera si cursuri specializate, disponibile tot timpul anului, pe langa celelalte activitati, precum navigatul, scuba diving-ul, echitatia, safariul cu delfini si lista poate continua la nesfarsit, pentru ca, aici, cu siguranta, nu te vei putea plictisi. Departe de coasta, poti face foarte multe excursii catre Ronda, Seville, Cordoba si Granada, iar daca excursia pe care ti-o doresti trebuie sa fie plina de aventura si cu multa adrenalina, poti trece stramtoarea Gibraltar, pentru a vizita Marocul.
Daca inca nu esti foarte hotarat, in randurile care urmeaza vei gasi care sunt cele mai cunoscute atractii din Costa del Sol, din care tu vei putea alege ce ti se potriveste mai bine:
Spectacolul ecvestru andaluzian, din El Ranchito, Toremolinos, te va delecta cu cele mai elegante rase de cai.
Gradinile botanice din Malaga gazduiesc cateva mii de specii de plante si arbori de pe tot cuprinsul globului. Pe langa minunatele plante care iti vor improspata ziua, vei gasi si o moara de apa, complet functionala si restaurata recent.
Excursii cu telefericul din Benalmadena pana pe Monte Calamorro – este o facilitate recenta pusa la dispozitia turistilor, excursii care te vor impresiona prin privelistile care iti vor taia respiratia, traseul oferind vedere catre mare. Odata ajuns in varf, te poti bucura de imprejurimi, daca alegi sa mergi pe potecile foarte bine marcate, iar daca vrei sa parcurgi traseul cu bicicleta, va fi si mai palpitant. Toate acestea doar pentru suma modica de 12 euro, dus – intors.
Costa del Sol ofera si atractii care ies din tipare, prin Parcul de crocodili din Torremolinos, unde vei putea admira, de la distanta, aproximativ 300 de specii de crocodili si o mica zoo, cu pui de crocodil.
Stanca Gibraltar – fara aceasta atractie, excursia nu va putea fi completa. Cu radacini stravechi in istorie (si raiul cumparaturilor fara taxe), Gibraltarul ofera spectacole ale naturii inedite – delfini salbatici, precum si insulele Sfantul Mihail.
Insulele Sfantul Mihail din Gibraltar nu trebuie ratate, in cadrul excursiei tale din Costa del Sol, pentru ca aici vei putea vedea o impresionanta grota naturala, cu splendide stalagmite si stalactite.
Muzeul Picasso din Malaga iti va oferi cea mai mare colectie a lucrarilor artistului, Malaga fiind si locul de nastere al genialului pictor. Suma pe care va trebui sa o scoti din buzunar este de 6 euro, biletul de intrare.
Pentru pasionatii de pescuit, cele mai interesante vor fi plimbarile cu barca, in cadru organizat, din Estepona, unde vei putea pescui, in liniste, ton. Ghidul va vorbi cu tine in engleza, iar in pretul calatoriei intra si echipamentul de pescuit si cateva bauturi racoritoare sepcifice zonei.
Atractiile marine ca Sea-Life sau Selwo Marina, din Benalmadena, te vor captiva prin expozitiile care includ peste 5000 de specii diferite de creaturi marine, de pe tot globul. La Selwo Marina din Costa del Sol te vei putea bucura de spectacolele cu delfini si foci, pinguini jucausi si papagali vorbitori, de dimensiuni uriase. Daca, in schimb, vrei sa vezi o rezervatie naturala, un parc salbatic, in care sa te poti bucura de speciile de animale specifice zonei, poti vizita Selwo Wildlife Park, din apropiere de Estepona.
Daca esti pasionat de cai, atunci vei fi incantat sa afli de hipodromul amenajat in apropiere de Mijas, unde se tin curse in timpul lunilor de vara, in fiecare zi a saptamanii. Acolo, te vei putea alatura localnicilor care te vor intampina cu bratele deschise, in fond, esti sursa lor de venit.
Ultima pe lista de atractii, dar nu cea din urma, este Insula Magica din Sevilia, care nu face parte din Costa del Sol, dar care este atat de spectaculoasa, incat vei fi incantat sa strabati putin drum, pentru a o vizita. Aceasta insula este, de fapt, un parc tematic superb, aflat in orasul Sevilia, pe care il poti vizita, odata ajuns pana aici. Cu siguranta, nu vei avea ce regreta si ai sansa sa te contaminezi de atmosfera exotica a locurilor care razbate si in minunatele toponime, inconfundabile prin sonoritate, asa cum regiunea este inconfundabila prin frumusete.