In limba romana, cuvantul “covrig” provine din bulgarescul “kovrig”, iar “simigerie”, din turcescul “simitci” – persoana care prepara sau vinde covrigi. De asemenea, termenul “colac” (un fel de paine impletita, in forma de inel) este imprumutat din slava veche – “kolaci”. Etimologia acestor cuvinte ne trimite spre originea produselor pe care le denumesc, adica zona balcanica, de la sud de Dunare, de unde au patruns, de-a lungul timpului, si la noi, o multime de obiceiuri, dar si de produse – baclavaua, sarmaua, musacaua etc. Pe de alta parte, in multe tari europene, traditia covrigilor pare sa fie destul de veche, de vreme ce, in Evul Mediu, occidentalii foloseau cuvinte derivate din olandezul “crakelinc”, semnificand un biscuit tare, crocant, asemanator covrigului. Un astfel de produs era o varianta a gogosilor, foarte apreciate in aceeasi perioada.
Prima reteta de covrigi, care s-a pastrat pana astazi, dateaza din 1607, figurand intr-o carte intitulata “Tezaur de sanatate”. Ingredientele mentionate sunt faina, oua, unt, apa calda, amestecate pana se omogenizeaza, dupa care, din coca respectiva, se modelau covrigi, se puneau in apa calda, apoi in apa rece si se introduceau in cuptor. Rostul introducerii in apa fierbinte era acela de a face ca amidonul din faina sa se descompuna, iar covrigii sa se digere mai usor (un fapt dedus din experienta, nu pentru ca s-ar fi stiut ceva, la vremea respectiva, despre glutenul prezent in cereale si, deci, si in faina).
In partea de sud a Germaniei, in anii 1400, se preparau celebrii covrigi “Bretzel”, a caror traditie se pastreaza si astazi, fiind preluata si de austrieci si elvetieni. Covrigii aveau forma de cuib sau de “brate incrucisate”, erau presarati cu sare si coca se prepara din faina, apa, sare, maia (drojdie naturala). Dupa ce li se dadea forma caracteristica, erau pusi in apa in care era dizolvat bicarbonat de sodiu, apoi se coceau. Se consumau in aceeasi zi. Denumirea covrigilor “Bretzel” vine din latinescul “braccellus” (bratara) si se stie ca, in ritualul bisericesc, din timpul lui Carol cel Mare (secolul al VIII-lea), covrigii ocupau un loc important, sugerand, prin forma lor rotunda, cerul, pamantul si puterea divina. Ulterior, prin covrigii impletiti, brutarii au incercat sa redea, probabil, atitudinea omului in rugaciune, deoarece, la vremea aceea, crestinii nu se rugau cu mainile impreunate, ci cu bratele incrucisate peste piept si cu palmele sprijinite pe umeri.
O legenda germana leaga aparitia covrigilor Bretzel de anul 1477, cand, un brutar de la curtea regelui a fost trimis in inchisoare, riscand sa isi piarda viata, deoarece nu copsese bine painea. Nevasta brutarului l-a rugat pe rege sa ii mai dea sotului ei o sansa si suveranul a acceptat, cu o conditie: in trei zile, brutarul sa faca o paine prin care soarele sa treaca de trei ori. Cautand, cu disperare, o solutie, brutarul a vazut-o pe sotia lui rugandu-se, in genunchi, cu bratele incrucisate pe piept si atunci a avut ideea de a impleti coca, redand atitudinea in care se ruga femeia, formandu-se trei goluri in covrig, prin care soarele putea sa treaca de trei ori, cum ceruse regele.
In ultimul moment insa, inainte ca brutarul sa puna painea (covrigii) in cuptor, pisica a rasturnat un vas cu bicarbonat de sodiu, peste acestia. Neavand timp sa pregateasca altii, omul i-a spalat cu apa calda si i-a copt, constatand ca apa cu bicarbonat le daduse un gust si o consistenta foarte bune. De atunci, aceasta a ramas modalitatea de a prepara covrigii Bretzel.
In Romania, in afara de covrigii facuti dupa retele imprumutate de la vecinii din Balcani, traditia pune, la mare cinste, colaceii facuti sub forma unor mici paini sau ca niste covrigi rotunzi, impletiti, ori in forma de cruce sau de pasare, care se prepara in casa, mai ales in perioada Craciunului, pentru a fi oferiti colindatorilor. De asemenea, la anumite sarbatori, femeile ii duc la biserica, pentru a fi sfintiti, cum se intampla pe 9 Martie, de Ziua celor 40 de sfinti Mucenici sau in ajunul Invierii Domnului, mai ales in comunitatile rurale, unde inca mai exista obiceiul ca, pe langa alte bucate, pe care gospodina le pune intr-un cos, pentru a le sfinti, neaparat sa puna si un colacel.
Foarte gustosi sunt covrigii de casa facuti din faina, lapte, oua, putin ulei si drojdie, la care se adauga mirodenii, dupa preferinte – esenta de rom, coaja de lamaie. Tot secretul consta in framantatul aluatului, timp de 30-40 de minute, pana cand se dezlipeste de pe peretii vasului. Se pot modela covrigi in diverse forme si marimi – in cerc, in opturi, impletiti, rotunzi – care se ung cu ou batut, cu sirop (apa si zahar) sau cu miere, dupa care se coc la foc potrivit. Se pot prepara oricand, dar, in perioada sarbatorilor de iarna, vor aduce in casa parfumul vremurilor de altadata.
La noi in tara, cei mai cunoscuti si apreciati covrigi sunt cei de Buzau, preparati dupa o reteta veche de peste doua sute de ani, de pe vremea cand s-au stabilit, in acest oras, negustori greci de vinuri. Acestia s-au gandit ca, pentru a-si atrage consumatorii si pentru a-i face sa se bucure de savoarea fiecarei inghitituri de vin, sa le ofere si covrigi calzi si aromati. Astazi, covrigii de Buzau se afla pe lista celor 13 produse romanesti bio, devenite marca inregistrata in UE, alaturi de magiunul de Topoloveni, salamul de Sibiu, carnatii de Plescoi, tuica, palinca etc.
Mi-ar plăcea sa publicati cum s-a creat covrigul(*_*)