Craciun si Craciuneasa, in mitologia romaneasca, sunt protagonistii unor legende strans legate de momentul Nasterii lui Iisus Hristos. Ca in orice creatie folclorica, geniul popular a venit cu intamplari si explicatii emotionante, diferite de povestea biblica, apropiate, mai degraba, de basmele romanesti, in care Binele este intotdeauna rasplatit. Se povesteste astfel ca, atunci cand s-a apropiat momentul nasterii, Maria si Iosif s-au intors in Nazaret, in locul lor de bastina, unde, potrivit poruncii imparatului, trebuiau luati in evidenta. Nemaigasind insa pe nimeni din neamul lor, au mers din casa in casa, in cautarea unui adapost.
S-au oprit la poarta unuia dintre cei mai bogati oameni din sat, la vremea aceea, Craciun, om rau si viclean, cu inima de piatra, care isi pedepsea aspru nevasta si pe cele trei fiice (una oarba, alta schioapa si alta oloaga, din pricina lui), ori de cate ori i se parea lui ca poruncile nu i-au fost indeplinite intocmai. In lipsa barbatului ei, Craciuneasa este induiosata de strainii (Iosif si Maria) care ii cereau adapost si le face loc, fara stirea barbatului ei, langa ieslea de animale. Spune povestea ca, pe vremea aceea, stele nu erau pe cer, ci numai luna, la a carei lumina oamenii lucrau, precum astazi la soare. Pruncul Iisus s-a nascut prin tampla Fecioarei Maria, asa cum a hotarat Dumnezeu, ca sa ii poata salva pe oameni de sub stapanirea diavolului.
Craciuneasa a ajutat-o pe Maica Domnului sa nasca, iar animalele din iesle l-au incalzit pe Iisus. Atunci a aparut, pentru prima data pe bolta cereasca, Luceafarul, deasupra casei in care se nascuse Pruncul Sfant si, mai pe urma, si stelele. Craciun, venind spre casa, se gandeste furios ca nevasta si fiicele au dat foc casei. Intre timp, Craciuneasa isi trimisese fiica oloaga sa ii duca Maicii rodii si aceasta, recunoscatoare, i-a vindecat mana, punandu-i-o la loc, si nu oricum, ci o mana de aur.
Fetei celei schioape i-a daruit un picior de aur, iar celei oarbe i-a redat vederea. Neintelegand nimic din toate acestea si, mai furios ca oricand, Craciun taie mainile Craciunesei, pe care povestile romanesti o numesc Baba Iova. Plangand, Craciuneasa se duce in fata Fecioarei Maria care, nu numai ca i le-a pus la loc, dar le-a facut si mai frumoase si mai harnice. Intelegand, in sfarsit, minunea, Craciun isi cere iertare in fata nevestei sale si se inchina Fecioarei Maria si Pruncului Iisus. Pentru ca Hristos s-a nascut in casa acestui om si el a fost primul care a crezut in Fiul lui Dumnezeu, de atunci, ziua Nasterii lui Iisus s-a numit Craciun.
Boii care l-au incalzit pe prunc au fost binecuvantati, caii care, in tot acest timp, nu au facut decat sa manance nepasatori, au fost blestemati sa nu aiba odihna decat “In ziua de Ispas/ Si atunci numai un ceas”, iar un plop care si-a tot framantat frunzele, facand zgomot toata noaptea, nelasandu-l pe prunc sa doarma, de asemenea, a fost blestamat: “Frunza ta sa n-aiba stare/Nici pe vant, nici pe racoare”. In aceeasi noapte, ingerii l-au scaldat pe Iisus in roua florilor, l-au infasat in scutece de matase si l-au dus Tatalui Ceresc, dupa care, in cantece de slava, l-au asezat in bratele Maicutei Sfinte. O stea mare de la Rasarit a vestit ca s-a nascut Imparatul lumii, iar Magii, calauziti de stea, L-au gasit pe Iisus si i-au daruit tamaie, smirna si aur.
Craciun si Craciuneasa, de al caror nume se leaga sarbatoarea Nasterii Domnului, sunt prezenti si in alte legende, in care Craciun este cioban (demonic) sau mos (mai rar, zeu). In acestea, pana la un punct, evenimentele sunt aceleasi, adaugandu-li-se, in final, un episod, in care Craciun, bucuros ca nevasta lui a fost salvata, aprinde un foc, in curtea casei, din lemne de brad, si joaca in jurul focului, laolalta cu toate slugile. La sfarsit Craciun si Craciuneasa ofera Maicii Domnului si Pruncului Iisus, daruri din gospodaria lor, branza, lapte, smantana. De aici, convingerea ca Mos Craciun este ciobanul transformat in sfant, care aduce copiilor daruri de ziua Nasterii lui Iisus.
Este o explicatie care vine din mitologia precrestina, peste care s-a suprapus legenda biblica, darurile pentru copii fiind similare si celor pe care Magii le-au dus, in iesle, lui Mesia. O alta corespondenta intre felul in care celebram astazi sarbatoarea Nasterii Domnului si fondul mitologic vechi consta in faptul ca, spun legendele, cantecele de bucurie ale slugilor, adresate lui Craciun si Craciunesei, dupa ce Fecioara Maria ii lipeste manile la loc femeii care i-a dat adapost, s-au transformat in colindele pe care le spun copiii, in ajunul sarbatorii. Focului aprins de Craciun si Craciuneasa in curtea casei ii corespund, in unele regiuni ale tarii, “rotile de foc”, carora li se da drumul pe costise, in noaptea de Craciun.
Acest obicei pare sa aiba, in folclorul romanesc (dar si la bulgari si albanezi), si o alta explicatie, referitoare la cultul Soarelui (al luminii), la romani – “Dies natales Solis invicti” (“Ziua Soarelui neinvins”) – care a inlocuit o alta sarbatoare, pe cea in cinstea zeului Mithra, nascut pe 25 decembrie, in preajma solstitiului de iarna. Povestile despre Craciun si Craciuneasa demonstreaza si ca legatura mosului-cioban (deci, si a Craciunului) cu bradul sacru este foarte veche (de pe vremea dacilor), cu secole inainte de Sfantul Bonifaciu de Strasburg (secolul al XIX-lea), care inlocuieste stejarul, arborele adorat de druizi, in ceremoniile religioase, cu bradul.
