Craciunul, astazi, pare a fi devenit, la nivel mondial, lasand in plan secund semnificatia religioasa, un brand – cel mai scump din lume. Brand Finance, o societate britanica specializata in estimarea valorii diverselor marci de produse, a ajuns la concluzia ca, in ultima vreme, “brandul Craciunului” valoreaza, anual, peste 1600 de miliarde de dolari, adica de trei ori mai mult decat capitalul bursier al Companiei Apple, de exemplu, sau de cinci ori mai mult decat al firmei Coca-Cola. E adevarat, insa, ca aceasta din urma desfasoara, in perioada sarbatorilor de iarna, o campanie publicitara sustinuta, cu celebra imagine a lui Mos Craciun, imbracat in rosu sau in verde, creata de ilustratorul Haddon Sundblom.
Ca pentru oricare alt produs, companiile, societatile comerciale, organizatii de toate felurile apeleaza la strategii diverse (sloganuri, anunturi in presa, inventarea unei „povesti”, pe care o difuzeaza cu regularitate in mass-media etc.), in scopul obtinerii de avantaje financiare maxime. In mod similar procedeaza si micii comercianti, care ofera spre vanzare dulciuri cu ambalaje adaptate perioadei, brazi decorati, podoabe stralucitoare pentru interior, CD-uri cu colinde, jucarii s.a.m.d.
Inceputurile acestui fenomen – Craciunul ca brand – sunt mai vechi decat ne-am inchipui. Martin Luther, preot catolic german, autor al Reformei protestante, in secolul al XVI-lea, a avut ideea de a impodobi un brad de Craciun, fiind impresionat, intr-o seara, cand se intorcea acasa, de felul in care straluceau fulgii de zapada pe crengile copacilor. In foarte scurt timp au aparut comerciantii de brazi, care, in prezent, sunt nelipsiti din strategia Craciunului ca brand. Marketing-ul Craciunului ia amploare in secolul al XVIII-lea, odata cu sosirea, in Statele Unite ale Americii, a imigrantilor olandezi, care au adus cu ei si obiceiul sarbatoririi lui Sinterklaas (Sfantul Nicolae), din care a derivat si atat de popularul, astazi, „Santa Claus”.
Un anume August Imgard, imigrant german in SUA, a ramas definitiv in istoria Craciunului ca brand, fiind primul care s-a gandit, in 1847, sa isi impodobeasca bradul de sarbatori cu dulciuri. Primele globulete din sticla au fost fabricate in Germania, de catre F.W. Woolworth, iar figura joviala a lui Mos Craciun, venind de la Polul Nord, intr-o sanie trasa de reni, inlocuindu-l pe cel cu o infatisare mai religioasa, a fost conceputa dupa desenele care insoteau poemele lui Clement Moore, autor al unei carti – „A Visit from St. Nicholas” – care a contribuit, in mare masura, la lansarea legendei despre Mos Craciun, in varianta americana.
Povestea despre renul Rudolf a fost inventata, tot in SUA, in 1939, de Robert May, care a scris, dupa modelul unei istorioare populare, o carte intitulata „Renul Rudolf cel cu nasul rosu”, pentru a creste vanzarile unei librarii – Montgomery Ward. In anul respectiv, prima editie a cartii s-a vandut in 2,4 milioane de exemplare. Pentru sustinerea Craciunului ca brand nu s-a ezitat sa se exploateze orice credinta, superstitie, traditie, poveste.
Aproape ca nu ne mai putem imagina cum ar arata perioada sarbatorilor de iarna fara febra cumparaturilor, fara brazi, podoabe, beteala stralucitoare, luminite, tombole, promotii, reduceri, targuri organizate in toate marile orase etc. Faptul ca sarbatoarea Craciunului a devenit cel mai scump brand din lume este confirmat si de realitatea ca, de exemplu, tarile din vestul Europei realizeaza, intr-un timp relativ scurt, intre Craciun si Anul Nou, venituri uriase, de peste 1,4 miliarde euro pe sezon, sau 500 – 1000 de euro pe ora. Din nefericire, cu cat strategiile publicitare, interesele comerciale cuceresc teren, cu atat adevaratul spirit al Craciunului se disipeaza, altfel spus, profanul tinde sa puna in umbra dimensiunea sacra a sarbatorii, la care ar trebui sa meditam mai mult, eventual sa incercam sa recuperam, macar la nivel individual, simplitatea si autenticitatea vremurilor de altadata.
