„Craciunul departe de casa” este o realitate a zilelor in care traim. Fie ca sunt plecati „peste mari si tari” din dorinta de a ne imbunatati nivelul de trai propiu sau a familiei, fie la studii sau in calatorie, Craciunul este perioada din an in care simtim cel mai acut durerea distantei dintre noi si casa, in special casa parinteasca.

Chiar daca aproape oriunde in lume putem sarbatori Craciunul, parca nicaieri nu este ca acasa. Febra pregatirilor, ignatul si pomana porcului, curatenia generala, pregatirea tuturor bunatatilor sunt corvoade atunci cand suntem implicati direct. Insa daca suntem plecati, chiar daca multora li se va parea ciudat sunt activitati care ne lipsesc.

Binenteles chiar daca suntem in alt colt a tarii, in Italia, Spania, Irlanda sau alta tara si chiar daca bradul este impodobit si masa imbelsugata tot lipseste ceva. Ce anume? ATMOSFERA, FAMILIA, bucuria revederii, impartasirii sentimentului de apartenenta la un grup. Parca bradul nu miroase ca bradul de la mama din casa. Parca colinda nu suna la fel de frumos chiar daca ii in limba romana. Este un CD. Casa nu are aroma bucatelor proaspat scoase de bunica din cuptor. Linistea in locul unui cor unison de voci calde si familiare lipseste.

Veti spune ca este exagerat, insa atunci cand esti departe de casa de Craciun toate aceste lucruri iti lipsesc. Cele mai insignifiante detalii, carora atunci cand le ai nu le acorzi atentie, iti lipsesc.

foto: ammic.ca
foto: ammic.ca

De exemplu in fiecare familie exista un ritual al impodobirii bradului de Craciun: momentul impodobirii, cine aseaza steaua in varful bradului, cine aseaza globurile sau bomboanele sau instalatia. Cine impacheteaza cadourile. Cine este Mos Craciun. Atunci cand esti departe de casa si mai ales in tari straine, unde obiceiurile de Craciun difera de ale noastre si ar putea parea exagerate sau unele chiar neconforme, decat sa iesim in evidenta preferam sa ramanem in anonimat si sa nu facem ceva exagerat. Astfel nici macar nu vom reusi sa recreem emotia si sentimentul Craciunului.

Tin minte ca in urma cu 10 ani locuitorii unui oras din Germania au fost atat de socati de „obiceiurile barbare” de Craciun ale vecinilor romani incat au chemat autoritatile locale. Culmea este ca in Romania acei concetateni nu ar fi iesit cu nimic in evidenta. Acei romani respectau traditia ignatului. Rezultatul: au primit o amenda sanatoasa si au fost etichetati (pentru o anumita perioada de timp) ca barbari. Motivul pentru care acei romani si-au asumat riscul de a iesi in evidenta a fost simplu: dorul de casa, dorul de traditile nationale de Craciun. Sigur in Germania sunt mii de hypermarket-uri de unde puteau sa achizitioneze carne de cea mai buna calitate, insa ce ii caracterizeaza pe majoritatea oamenilor care sunt departe de casa de Craciun este nevoia de a recrea macar un strop din atmosfera de acasa. Daca reusesc se simt mai aproape de cei dragi.

Craciunul departe de casa inseamna o readaptare si o reconfigurare a tot ce era pana atunci familiar pentru tine in aceea perioada. Atentie, in acest articol nu vorbim de cei plecati accidental de Craciun de acasa, ci de cei care sunt departe de casa perioade foarte lungi.

Insa sa nu cadem in partea extremului si sa vorbim de partea negativa. Chiar daca suntem departe de casa, chiar daca ne este dor de tot ce ne era familiar sa nu disperam. Putem incerca, si daca ne dam silinta putem sa recreem, macar partial, o parte din atmosfera Craciunului de acasa.

De exemplu unul din punctele tari si cele mai familiare de Craciun pentru majoritatea este bradul. Bradul se poate achizitiona in aproape orice loc din lumea asta. Pentru a va simti cat ma aproape de cei dragi, chiar daca sunteti departe de casa achizitionati un brad natural, frumos, semet, precum cel pe care il aveati an de an in casa. In general intr-o familie exista tendinta ca an de an sa se respecte un anumt tipar in ceea ce priveste tipul de brad, inaltimea acestuia, etc. Asadar alegeti bradul. In prealabil ar fi bine daca ati avea cel putin o podoaba de acasa, daca nu mai multe. Asadar daca decoratiunile din comert, din zona in care sunteti, difera mult de cele de acasa rugati pe cineva din familie sa va trimita decoratiuni din tara sau macar o parte. Nu-i asa ca mirosul de brad, modul familiar de impodobire, decoratiunile de acasa va transpun intr-o alta atmosfera. Chiar daca nu pacalim sufletul, macar mintea poate fi pacalita si sa ne pastram o atitudine senina in aceasta zi sfanta.

Citește și:  Craciunul in timpul calatoriilor - cele mai interesante activitati departe de casa
foto: parade.condenast.com
foto: parade.condenast.com

Un alt mod prin care ne putem simti mai aproape de cei dragi de Craciun sunt colindele. Colinda traditionala, cantata cu sentiment, cu patos, bucuria de a primi colindatori in casele noastre este un fenomen rar intalnit in majoritatea statelor din vestul Europei. Insa de ce nu o rugati pe mama sau pe sora sau un prieten sa va trimita din tara un CD cu mai multe colinde traditionale, de calitate. Mai mult, in foarte multe parti al Europei puteti avea acces la programe in limba romana transmise de diverse televiziuni din tara. Dati drumul la televizor si veti vedea cum colindatorii vor intra in casa dvs. Chiar daca este prin intermediul undelor radio, a satelitilor „deschide usa crestine” si primeste colindatorii in casa si sufletul tau. Nu-i asa ca esti si mai aproape cu sufletul de cei dragi, chiar daca esti la sute, mii de kilometri de cei dragi?

Un alt element magic este mancarea. Daca iti doresti cu adevarat, te poti apropia la gust si miros de cozonacii framantati, dospiti si copti de bunica, de aroma sarmalelor cu afumatura, piftie, friptura de porc. Chiar daca va fi dificil sa facem rost de unele elemente esentiale pentru o masa de Craciun traditionala, nu este imposibil. Exista in fiecare tara din Europa de Vest, in care exista si comunitati mari de romani, magazine cu specific romanesc. Nu le ocoliti! Se vor dovedi cheia pentru o masa de Craciun reusita. Apoi exista posibilitatea sa aduceti direct de la sursa, din sanul familiei aceste „ingrediente” esentiale.

Iar galagia din casa se asigura fie cu ajutorul noilor prieteni facuti, fie cu ajutorul familiei formate acolo unde suntem. Si pana la urma daca sunteti singur nu este un capat de lume. Va puteti simti bine si singur: puteti sa cititi o carte buna pentru care nu ati gasit timp tot anul, sa va uitati la un film interesant, sa vorbiti cu cei dragi, etc.

Chiar daca suntem departe de casa, incojurati de prieteni sau nu, cu brad in casa sau nu depinde de noi cum vom intampina aceasta sfanta sarbatoare. Cu inima deschisa si plina de dragoste concentrandu-ne pe ce avem, nu pe ce nu avem sau stand si transformand timpul in ceva deprimant. Alegerea apartine fiecaruia!

foto: adayinthelifeofcalleighemma.com
foto: adayinthelifeofcalleighemma.com

Craciunul departe de casa poate fi o ocazie foarte buna pentru a cunoaste oameni noi, traditii noi, culturi noi! Fiecare zona a tarii sau a lumii are specificul ei, specificul sarbatori. Invatati si adaptati noul la vechi, imbinati ceea ce aveti cu ceea ce ati dori sa aveti! Bucurati-va de spriritul Craciunului!

Craciun fericit!

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

1 COMENTARIU

  1. Cea mai grea perioada din viata unui om plecat departe de casa este perioada sarbatorilor. Atunci simti cu adevarat cat de mult iti lipseste familia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.